MEMENTO VIVERE

Cu gîndul la un actor-poet unic de spectaculos şi spectaculos de unic scriu aceste cuvinte.

 Cuvinte dureros de simple şi absolut necesare anume în timpul pe care-l trăim şi ne trăieşte, deopotrivă.

 …   Lucram la istoricul ziar „Accente“.

  Mă striga pe stradă, cînd mă vedea, felicitindu‑mă pentru serialul „Ultimul Rambo“.

   Mă flata gestul Domniei sale.

   Pentru că nu era un gest doar!

     Era foarte trist că ajunsese (citiţi: rămăsese) second-handiştii la guvernare.

 Îmi spunea că a fost la Paris şi, acolo, un actor francez s-a mirat cum de am reuşit să-i votăm pe cei … morţi pentru umanitate.

Mi-a propus să purcedem la un interviu pentru o carte pe care o pregătea. Nu m-am grăbit! M-a invitat la premiera unui spectacol de-al său, montat şi jucat pe scena Teatrului Poetic „Alexei Mateevici“.

 Am uitat să vin.

 Mai bine scris: Nu m-am grăbit şi am greşit, de fapt, negrăbindu-mă.

Acum, cînd Actorul-Poet e cel mai trist om de pe pămînt sau e chiar sinonimul fidel al tristeţii universale, mi‑i dor să-i spun că-l oblig să mai trăiască şi că-l rog să nu fie „mai singur decît cel nenăscut“.

Să ignore întunericul, iar noi să nu-l lăsăm să cadă în braţele Inexistenţei, pentru că el e sortit a fi şi-a rămîne Fiul Luminii şi al Vieţii fără de  Moarte .

 Să nu-l cedăm Răpitoarei de talente unic de spectaculoase şi spectaculos de unice, acum cînd are cel mai mult nevoie de sprijinul şi acordul nostru de a mai Fi.

 Dumitru Fusu, Actorul, Poetul de Parcova şi de Univers.

CITIREA ALTEI PRIMAVERI

 Intotdeauna am crezut in cuvinte, le-am acordat votul meu de incredere, pină am ajuns să inţeleg că ele, cuvintele, nu spun totul, că in spatele lor se ascunde un văl imens de incertitudine şi laşitate crasă.

 Intotdeauna am sperat că doar cuvintele pot fi chezăşia unui drum infinit, atit de lesne de parcurs pentru oameni şi am uitat să torn in potirul lor, al cuvintelor, şi o picătură de suspiciune nonşalantă.

Am crezut şi am sperat şi m‑am ales cu superba dezamăgire a cuvintelor. Am sperat şi am crezut doar in făptura inocentă a cuvintelor ca‑ntr‑o icoană a florilor de primăvară, pe care ni‑i dat s‑o purtăm prinsă de inimi fără să ştim.

Iată ce inseamnă neştirea cuvintelor noastre in templul din fiecare om.

 Şi dacă nu suntem cite un templu descojit de uitare atunci ce mai suntem oare cu adevărat?! …

Dintotdeauna am ţinut cont de părerea cuvintelor, chiar şi atunci cind acestora nu le pasă de mine, cuvintătorul din ele.

Am crezut şi am sperat in vocea tăinuită a cuvintelor pană‑ntr‑o zi cind le‑am abandonat pentru Cuvint.

Şi atunci am devenit o primăvară.

Una continuă, una eternă in adevăr.

Şi n‑am mai bătut la porţile cerului să‑mi dea primăvara din calendar, n‑am implorat iarna naturii umane să plece in schimbul unei primăveri fictive, de indus in eroare cuvintele.

 Distanţa de la cuvinte la Cuvint, mi‑am dat seama intr‑un tirziu, e ca de la om la OM, adică imensă.

Prin parafrazare am spune: „La omul care‑a răsărit / E‑o cale‑atit de lungă, / Că mii de ani i‑au trebuit / Omului să ajungă“.

 … Citiţi cartea primăverii de şi din Cuvint, voi, discipoli ai Cuvintului, hărăziţi să locuiţi un anotimp etern.

Etern pentru cei izvodiţi din Cuvint.

O VESTE CE M-A ÎNGROZIT.DE CE?(II)

  

Recenta investigație jurnalistică, realizată de indirect.md, referitor la presupusa dublă falsificare a diplomelor de  studii superioare ale funcționarului public, tot el șef-adjunct al Direcției Cultură a Primăriei municipiului Chișinău, poetul Ianoș Țurcanu, mi-a reamintit de cazul ex-deputatului Convenției Democrate, omul de afaceri Vladimir Reus.

Era prin 1999-2000, cînd s-a descoperit de către Cancelaria Parlamentului sau de comuniști  faptul că  diploma sa de studii superioare era una falsă  și   acesta, deși avea toată susținerea Alianței pentru Democrație și Reforme, aflată pe atunci la guvernare, și-a lui Snegur, inclusiv, chiar a doua zi a fost arestat, i s-a intentat dosar penal și apoi n-a mai avut dreptul să dețină funcții de răspundere vreme de nu știu cîți ani.

Reus, sărmanul deputat obez Reus, care a devenit figura emblematică a unui fenomen omonim.

De fapt, acesta  nici n-a prea fost  demnitar de stat decît vreo cîteva luni. Poate un  an. Atît!

Presupusul caz recent deconspirat de indirect.md pare a fi mai grav. Cu mult mai grav.

Aici ar fi vorba de 20(!) de ani de activitate  în calitate de funcționar public de rang înalt.

 Deși nu sunt persoană abilitată să emit sentințe, aflați și pe această cale, dacă binevoiți, că eu, de fapt, ca și majoritatea presei noastre autohtone, în presupusul caz Ianoș Țurcanu chiar nu-mi pot permite să am măcar o părere.

Îl știu, mă știe–și aici se termină  simpla relație de colegi ai 2 bresle scriitoricești: din Moldova și România.

Să dea Preabunul Dumnezeu să fie la mijloc doar o presupusă incriminare.

Creștinește, îi doresc din  inimă acest lucru.

Eu cu totul altceva am voit aici și acum să vă scriu.

Surse cu resurse suficiente în tîrg buciumă pe la colțuri de străzi, stradele și bulevarde că și-n Guvern ar fi minimum un ministru, cîțiva vice-miniștri și mai mulți funcționari de diferit rang, inclusiv deputați, care n-ar dispune de diplome de studii superioare VERIDICE!

R Moldova, se pare, e raiul acestui flagel, nimeni nu e atent  la asemenea farse(recent dl Primar Chirtoacă, referindu-se la cazul de demisie din PL a lui Teo Cîrnaț vorbise ceva despre atenție sporită),ziarele de mică-mare publicitate de diferit format abundă în oferte tentante de comercializare a diplomelor posibile și imposibile, universitățile particulare și de stat fac bani grei din acest negoț, iar instanțele statului sunt “rugate” în continuare de unii politicieni  liberali  să închidă ochii și să nu verifice, nici la angajare măcar, legalitatea diplomelor de studii superioare, obținute în R Moldova,  Rusia, Ucraina, România, SUA, Anglia, Turcia, Bulgaria, Tonga, Mauritania, Zanzibar, Zimbabwe, Papua Noua Guinee și Tanzania, evident.

 Conducătorilor  de ieri și de azi ai R Moldova, dragii mei, care angajează en-gros armate noi de slujbași cu statut privilegiat de înalt funcționar de stat, ni se crează impresia că  le este în cotul mînecii de faptul că Mafia Diplomelor False înflorește și rodește  presupuși demnitari de elită ca niciunde pe glob.

Și  din considerentele anterior enunțate, și din încrederea că voi fi auzit, vin cu un Apel către Primăriile toate, către Guvernul și Parlamentul republicii: “ Etern stimații mei cititori! Dați ordin odată și odată să fie verificate diplomele de studii superioare ale tuturor funcționarilor angajați, tolerați și plătiți din mila sărmanului popor, la nesfîrșit.”

S-a decis?

E OK.

Mulțumesc.

“OMUL ȘI POETUL” de Dumitru MATCOVSCHI

 

 Mărinimos, darnic, omul şi poetul, Victor Teleucă.

Dăruit cu har, cu mult har!

Înzestrat cu simţire, cu multă simţire!

Din subteran, părea, a crescut, din rădăcini, din adâncuri, din baladă.

A gândit în poezie.

Nu a împerecheat cuvinte goale.

În anii de rea pomină, în anii şaizeci, era singurul poet basarabean care se integra plenar în literatura română, din Țară.

Singurul, atenţionez!

„Genialii” au venit mai târziu.

De-a lungul unei vieţi, poetul Victor Teleucă singur a fost.

Critica literară, cea de atunci, din Basarabia, şi cea de azi, din Ţară, face liste, se zbate să-i promoveze pe cei mititei. Îi lustruieşte, cununi de laur pe frunte le pune, le cântă osana, mnogo leta, cârdăşie de interese viaţa noastră cea de toate zilele, nimic nou în Europa.

De ce, ne vom întreba, totul se vinde şi se cumpără?

Azi, după atâta revoluţie, nimeni nu citeşte nimic.

Azi toţi sunt personalităţi notorii!

Un om cu suflet de pâine caldă, un scriitor, un critic literar, totuşi, a citit cu luare aminte toată opera lui Victor Teleucă şi i-a rezervat un loc de cinste între poeţii mari ai neamului, nu doar ai Basarabiei.

Numele acestui critic e Theodor Codreanu.

Singurul, iarăşi singurul, după mine, care nu trişează, aici şi acum, or, lumea nouă tare-i strâmbă, tare multe coturi are, zice una, face alta şi mi-e teamă că Uniunea Europeană tot un fel de Uniunea Sovietică e, şi mă întreb: are nevoie lumea nouă de mediocrităţi? 

Nu-i de-a bună, tare nu-i de-a bună, ele susţin că „se integrează în Europa”. Modernişti, postmodernişti, neagă şi deneagă toată poezia clasică. Dar şi pe noi, poeţii dorului, ne neagă, ce rost avea, se dau cu părerea, „să vă puneţi viaţa în primejdie pentru adevăr?”…

Pe scurt, alta decât este lumea nu-i.

A fost pe dos, a rămas pe dos.

În altă linie de idei: Victor Teleucă a fondat săptămânalul „Cultura”. Atunci, în anul 1964.

M-a rugat să-l secundez. În anul 1966.

M-a susţinut, a semnat în lumină toate „monologurile mele în culori”, dar şi toate poemele mele pe care le-am prezentat redacţiei şi pentru care am fost eliberat din post, dat afară, percheziţionat la domiciliu.

Apropo, în volumul „Poet şi om al cetăţii”, Victor Teleucă semnează un articol, „Singur împotriva strâmbătăţilor”, l-a scris, probabil, pentru turma de martiri care fac la nesfârşit, cu simţămintele noastre, negoţ.

Creşte numărul acestora, după căderea colosului imperial. Din păcate.

La începutul anilor nouăzeci, din cauza patrihoţilor, biruitorilor adică, Victor Teleucă s-a retras din viaţa publică, grav bolnav, s-a angajat profesor de estetică și filozofie la Liceul  de pictură; nişte bănuţi primea, nu depindea de nimeni însă, Uniunea Scriitorilor nu ştia nimic, aici se împărţeau fotoliile.

Un fel de dragoste teoretică elitismul.

A fost, va trece.

Teleucă rămâne, cel mai mare poet al Basarabiei.

Unul dintre puţinii care merită un loc pe Aleea Clasicilor.

Gânditor, poetul.

Coborâtor în sensuri.

N-a dat din coate, n-a râvnit scaunul de cinste-n adunare.

A muncit, rob, a disecat cuvântul, a drămuit cuvântul, a pus în vorba cea bătrână lumină din lumina sufletului său. N-a făcut niciodată echilibristică.

Şi nici tribun n-a fost.

C-un colţişor de inimioară a scris.

Ca să moară de multă inimă, bărbat.

În altă ordine de idei. Când s-au abătut asupra mea nevoile, când politrucii i-au poruncit să mă elibereze din post, l-am văzut plângând, omeneşte:

-         Ce vor ei de la tine?, mi-au spus că monologurile tale sunt în trei culori, iar poeziile– negre, unul, de la „Moldova Socialistă”, Badiuc, a scris şi o scrisoare la Comitetul Central, am văzut-o, mi-au arătat-o, nu-ţi poţi imagina ce zace în ei…

-         Victore, i-am spus, nu scrii nici un ordin, plec de la redacţie benevol şi atât, socoate că am plecat, pur şi simplu, nu mai vin, cum să duci în cârcă păcatele mele?

Zis şi făcut, dar consilierii carne de om au vrut, au scris ordinul chiar ei, în limba rusă: „za samootstranenie ot zanimaemoi doljnosti, osvoboditi tov. Matcovscogo…”

Atât a fost.

I-am dedicat în acelaşi an, 1970, lui Victor Teleucă, o poezie, citez din memorie:

Eu nu-nţeleg, Doamne,  poate-am îmbătrânit,

poate pasărea din piept şi-a găsit

ţara cea caldă spre care-a râvnit,

neclintit.

Eu nu-nţeleg, Doamne,  poate-am îmbătrânit,

poate urcuşurile m-au obosit,

poate coborâşurile m-au obosit…

adu-mi cea linişte de la început,

care nu mi-a plăcut,

scutură-mi tâmplele de zăpadă

şi n-am să mai vin niciodată

să-ţi plâng… Mă doare neliniştea,

ca o toamnă ploioasă,

mai greu, mai adânc…

Eram  tânăr şi eu, dar şi Victor era…

Tânăr şi azi, poetul în fantezia mea…

Dar, ori de câte ori mă întorc în vreme devreme, la „Cultura”, la redacţie îl întâlnesc, tot plânge…

Parcă-i o ruşine să plângi?

Unii ar vrea să plângă, dar nu pot.

Plâng, de obicei, poeţii mari!

Ceilalţi nici nu plâng, nici nu se bucură.

Rămâne cu Ieri şi Azi Poetul Victor Teleucă, pilonul de susţinere al generaţiei şaizeciste.

                                                                          Dumitru MATCOVSCHI

NEVOIA DE-O REVISTĂ NAȚIONALĂ DE CULTURĂ ȘI CUGET ROMÂNESC: LIBERĂ,ADEVĂRATĂ ȘI BINEVOITOARE!

Scriu acestea și-mi dau seama că pentru pustiu scriu.

Nu mai interesează pe nimeni în ziua de azi o revistă de cultură și civilizație românească, nu europeană, nu occidentală, repet, ci una liberă, adevărată, binevoitoare și profund românească.

Pretins euroconforme și total românești avem destule și toate sunt politizate pînă-n străfunduri.

De la fondarea acestui blog liber, adevărat și binevoitor, am găzduit cu generozitate materialele mai multor autori talentați, care, s-au trezit ca și mine la 6 iunie 2010, că nu mai au unde publica, pentru că scrisul lor ar deranja ba un Ghimp, ba un Lup, ba un Filat, ba un Chirtoacă, ba un Voronin, și tot așa la nesfîrșit…

 Repet: Cînd am părăsit, întîiul, corabia PLDM-ului, pentru care am robit la temperaturi ca acestea în 65(!) de localități din prima campanie electorală a partidului, mi-au închis ușa în nas toate ziarele ce apar pe hîrtie din Basarabia.

Toate, fără excepție!!!

Mi-au spus că nu vor să falimenteze din cauza materialelor mele.

Mi-au spus că Alianța pentru integrare europeană e sponsorul lor!

 Și atunci m-a salvat de tăcere și mi-a alinat revolta interioară Dl Bill Gates și invenția sa epocală, INTERNETUL, în largurile căruia m-a sfătuit un prieten să plutesc printr-un blog, care a fost urmat de lume multă și bună, iar scrierile mele au fost preluate de mai toate site-urile de știri din Basarabia, România și nu numai.

 De la o vreme sunt solicitat de tot mai mulți autori să-i găzduiesc pe blogul meu, fiindcă nu au unde publica…în republica lor, în care parcă s-ar respecta drepturile elementare ale omului și legile bunului-simț.

Atît de veche această nouă poveste…

De la inaugurare, am găzduit scriitori începători, ziariști și comentatori de televiziune și presa scrisă, azi vom găzdui pentru a doua oară un poet clasic de contemporan sau contemporan de clasic, cum vreți.

Oricum această titulatură nu-l ajută cu nimic atunci cînd vrea să-și tipărească în vreo revistă o poezie, un protest interior, o tăcere…

El este Dumitru Matcovschi și cînd am scris că e nevoie stringentă de o revistă liberă, adevărată și binevoitoare de cultură națională m-am gîndit în primul rînd la Domnia Sa!

 Dar brusc mi-am dat seama că lucrul acesta nu va interesa, din păcate, pe nimeni.

Nici în Guvern, nici în Parlament, nici în Primărie…

Nici la Chișinău, nici la București, nici în Uganda…

 Sau, poate, greșesc cu ceva?

CINE SE TEME ŞI DE POSTUMUL TELEUCĂ ?

La 19 ianuarie   marele poet-filosof  Victor Teleucă ar fi împlinit 80 de ani.

Sunt 10  ani de semităcere pentru cel călătorit printre stele la 12 august 2002.

Dar cine a fost, totuși, atît de necunoscutul nouă  încă Poet?

Din păcate, îl căutăm și nu-i găsim numele printre martirii limbii române, în locul celor de n-au prea obosit s-o plîngă și s-o cînte, dar s-au trezit peste noapte vajnicii limbii Martiri!

Din păcate, în orașul și republica  în care mai mulți scriitori modești, ca să nu fiu mai rău,  dispun și de plăci comemorative, și de busturi, denumiri de străzi și licee, necunoscut de marele nostru scriitor și gînditor ales al românității  este ca și inexistent.

Mulțumim frumos pînă la pămînt pentru aceasta tuturor instanțelor abilitate!

Sărut  respectuos mînușița!

Aflu cu stupoare și acum, în preajma jubileului Teleucă, un fapt uluitor de trist.

Vorba e că mai mulți colegi-scriitori au hotărît să nu-l amintească în nici un fel pe Poet la 19 ianuarie, din considerentul că acesta trebuie lăsat/uitat acolo, unde, chipurile îi este locul: la stîlpul infamiei!

Adică  acel de-a fondat săptămînalele “Cultura” și „Literatura și Arta”, conducîndu-le pînă la 1983, cînd a fost destituit tot în urma complotării unora dintre  ei, este persona non-grata pentru breasla scriitoricească  de pe Bîc!

Adică  dragonii ideologici ai regimului comunist n-au murit, nu sunt șomeri, ci activează fără-ncetare?

Unul din ei, critic li(f)terar cu opera cît lama Gillet,  își permite nerușinarea de-a scrie că “opera lui Teleucă reprezintă  doar o mimare a abisalelor profunzimi”, apoi tot el cotcodăcește prin burg  că “poemele postume ale scriitorului vizat sunt platitudini lirice  de o modestă valoare artistică, vădind o evidentă oboseală creativă”.

Și asta în timp ce acad. Mihai Cimpoi, puțin mai lung decît piticul de critic cu secera-n dinți, scrie că „versurile lirosofului de la Cepeleuți ating vîrfurile de sus ale sensibilității umane!”

Bietul nostru scriitor Teleucă , omul cuminte, care trebuie să se justifice și din stele pentru tot ce n-a făptuit, dar trebuie să plătească orice i se incriminează pe nedrept.

Acest “copoi comunist”,  care și-a început cariera literară cu una din cele mai frumoase poezii dedicate limbii noastre: ”O altă limbă mai frumoasă nu-i”, este, culmea ipocriziei, catalogat drept unul din cei mai înverșunați dușmani ai națiunii, da, da,  acest “nescriitor”al Basarabiei, ce  și-a terminat cariera, atenție, Lume!, nu cu opere piscicole și  despre violat adolescente, ci  cu opera „Decebal”, unde  magnific scrie cum “s-a născut o baladă: poporul român!”

Iată că cei ce nu s-au născut pentru literatură nici măcar la cei 60 de ani împliniți, nu obosesc să dea cu barda și cu secera, evident, în tot ce a însemnat, înseamnă și va însemna pentru cultura română  numele  Victor Teleucă!

Și stiți de ce?

Dacă n-o știați v-o spun eu.

–Pentru că de la înălțimea tuturor posturilor deținute, Poetul “a promovat valorile naționale, pentru că a fost primul poet basarabean căruia i s-a tăiat o carte,  în 1958, după ce apăruse întreg tirajul, și asta s-a întîmplat pentru un singur poem “Ciocîrlii basarabene”.  Cenzura ideologică știa de ce. Astfel, Teleucă a fost și primul poet, care a pătimit din pricina cenzurii”, scria Gr. Vieru.

–Pentru că “a fost primul reformator al poeziei basarabene și primul autor de  adevărate Poeme, în timp ce toți scriau doar scurte poezii”, nota  tot  Gr. Vieru.

—Pentru că primul din generația sa consacră un poem limbii, evidențiind problemele acesteia și drama la care era supusă de politica ideologică a Partidului Comunist, un poem publicat cu greu, din cauza celor enunțate anterior…

—Pentru că promovînd valori naționale a fost aspru criticat la plenarele și ședințele Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, prezidate de tov. Ivan Bodiul, din cauza românizării  ziarelor “Cultura” și “Literatura și Arta”, din cauza naționalismului și altor gafe neesențiale pentru scurtimea unor critici arcuiți la dughenele  literaturii.

–Pentru că era învinuit de crasă obrăznicie, miopie politică, promovarea unei limbi burjuaznice românești și cîte și mai cîte, salvarea sa  de-o vreme, dacă  putem spune așa, fiind apărarea survenită din partea transnistrianului președinte al Consiliului de Miniștri de atunci, A. Diordița, care i-a închis temporar  gura tov. Bodiul cu fraza:” Eu citesc ziarul, pe care-l conduce tov. V. G.Teleucă și  nu cred că limba curată promovată de el  e vinovată de ceva”.

Un fapt elocvent e și ședința din 3 august 1982, prezidată de această dată de tov.Semion Grossu, cu prezența tov.Voronin, Eremei, Kalin, Merenișcev, Petric, Savociko,Stepanov,Volkov,Dîgai,Kiktenko,Zagadailov,Kaceanov,Chiriac,Cozub,Leșcinski,Melnic,Pasikovski,Platon,Șleahtici,Iakubenko,Veklenko, Guțu,Djesmedjean,Petraș,Angheli,Kondratieva,Liubașin,Marinici,Obrucikov,Reabov,Stanev și…V. Stati, pe ordinea de zi figurînd și chestiunea: “Cu privire la manifestările naționaliste din republica și măsurile de intensificare  a educației ideologico-politice și internaționaliste a oamenilor muncii”.

Biroul CC al PCM constata că” în urma activității ineficiente de educație ideologico-politică și internaționalistă,  în cadrul unor colective se constată o anumită creștere a manifestărilor naționaliste. Ele au fost realizate de anumite persoane prin tendințe de a infiltra în literatură, artă, publicații periodice materiale cu caracter ideologic dăunător. Prin conținut, acestea reprezintă manifestări ale naționalismului burghezo-moldovenesc, sionismului, șovinismului…Unii reprezentanți ai intelectualității creatoare au idei limitate despre cultura republicii, percepînd-o drept cultură mononațională…

În paginile săptămînalului  „Literatura și Arta” apar unele articole slabe(!-n.n) din punct de vedere ideologic.”

 Aici e criticată vehement activitatea anticomunistă a tov. V.G. Teleucă și se adoptă hotărîrea în care, la p.3, era indicată sarcina pentru partid: “ Să evalueze faptele pătrunderii  în presă a unor materiale  dăunătoare din punct de vedere ideologic  în urma reducerii vigilenței politice a tov. V. G. Teleucă, redactor al săptămînalului “Literatura și Arta”. Să se solicite de la tov.V.G. Teleucă creșterea responsabilității personale pentru nivelul ideologico-literar și artistic al publicației. Colegiul de redacție trebuie să întreprindă măsuri concrete pentru propagarea pe scară largă a forței revoluționar-transformatoare a marxism-leninismului, a ideilor internaționalismului socialist, marii contribuții creatoare pe care o aduc PCUS, tov. L.I. Brejnev la teoria și practica educației internaționale, a experienței organizațiilor de partid din republică. Să se lupte în mod ofensiv împotriva manifestărilor naționalismului, sionismului și șovinismului, să neutralizeze influența propagandei burgheze și revizioniste  asupra populației RSS Moldovenești. Ziariștii trebuie să se specializeze în tematica contrapropagandistică, să formeze colective de autori externi,….. și o secție pentru educația patriotică și internaționalistă.”

 Responsabilii, inclusiv  poetul nostru, “trebuiau să informeze  CC al Partidului Comunist al Moldovei cu privire la cursul îndeplinerii prezentei hotărîri pînă la 1 august  1983”.

    Evident, tov. V.G.Teleucă n-a fost “în stare să îndeplinească” aceste ordine de partid, iar consecințele nu s-au lăsat așteptate.

 Datorită blajinătății unor colegi-prieteni  înrudiți cu Puterea, care(7 dintre ei!) au expediat și o plîngere colectivă la Comisia control și revizie a PCUS, Poetul nostru e destituit din post și lăsat șomer. Nu îi este tipărită nici o carte vreme de 15 ani! Pensia din 1993 și pînă la finele vieții antume a fost de tocmai…185 lei.

Iar din arhivele RadioTV dispar într-o clipită  majoritatea eseurilor și poemelor despre Limba Română, Eminescu, Decebal, Cantemir etc, lucrări  needitate în volum și imprimate cu vocea autorului  în ultimii săi ani antumi.

Nemaiamintind că unele lucrări ale Poetului nu sunt incluse, din motive ideologice, în colecțiile “Biblioteca Școlarului” din 2003, 2004, 2006, iar lucrările  de largă rezonanță, publicate în periodice, sunt   înnobilate  de nimbul Tăcerii, soră cu Indiferența, ambele fiind atributele ideologice  de bază ale oricărui regim.

 Iar “slujirea regimului comunist” i-a rămas pecetea de neșters, pe care i-o atribuie continuu unii colegi de condei, susținuți, ca și pe vremurile de tristă faimă, de Putere.

 Chiar dacă anii renașterii naționale l-au impulsionat și mai mult la crearea unor opere monumentale pentru cultura română, majoritatea din ele fiind tipărite după decesul scriitorului, buldozerul demolării numelui acestuia n-are zi de odihnă.

 Chiar dacă volumele acestuia sunt “rodul unei întegi vieți devenită Poezie”(M.Cimpoi), chiar dacă „acestea sunt extraordinare Cărți din Viitor”(N. Dabija), chiar dacă „Opera sa literară îl plasează în rîndul strălucitei pleiade șaizeciste, alături de N. Stănescu, I. Alexandru, M. Sorescu, Gr. Vieru, deschizînd, totodată, drumul spre noua paradigmă culturală a transmodernității”(Th.Codreanu)…

 Citind această hotărîre de partid, recent eliberată de griful „Strict Secret”, mi-am dat seama că Teleucă a fost tot timpul în vizorul ciracilor din organele vigilente ale statului, unde își aveau/își mai au cuibul și salariul, desigur,  destui  colegi de-ai săi, doar că la noi, la români, cel ce toarnă nu este și turnătorul, ci viceversa, cel de e turnat e, în mod obligatoriu, și …turnător.

 Vreau să cred că prin publicarea acestui document extras  din arhivele secretizate ale partidului comunist al Moldovei, toți cei ce-l învinuiesc  pe Poet de colaboraționism vor cădea în groapa, pe care, ani buni, i-au  săpat-o cu rîvnă și fariseism neostoit marelui înaintaș, ce va trebui, măcar acum, cu nelămurită întîrziere să fie  răsplătit cu ce merită: cu clasicizarea numelui și remarcabilei sale opere, care nu-i mai aparține lui, ci nouă,  invidioșilor, vanitoșilor, pidosnicilor  și neprețuitorilor de valori inestimabile, ce suntem!

 Am pus acest semn de exclamare, crezînd că am pus, de fapt, capăt acestei revolte interioare de scriitor.

 Dar n-a fost, n-a fost să fie…

 Așa că merg în continuare prin „ninsorile unei margini de existență”, caut cu atenție  locul unei „piramide a singurătății”, neinstalte pe Aleea Clasicilor Români din Chișinău, solicit o „încercare de a nu muri”, mi se dă “momentul inimii”, și-atunci, la “răscrucea” Adevărului cu Minciuna, îl aleg, totuși, pe Dumnezeu, și, nedumerit, Vă întreb: „Cine se teme, totuși, pînă și azi de Poetul Victor Teleucă?”

 Și-aștept pînă la 19 ianuarie un răspuns!

 P. S.  O, dragii mei,  Teleuca n-are nevoie de nimic acum: nici de stradă, nici de liceu, nici de loc pe Aleea Clasicilor, nici de loc în manuale, nici de cîte și mai cîte…

Noi, ingratitudinea ce suntem, am avea, la sigur, nevoie de toate acestea…

Dle Chirtoacă, opriti, vă rog, o noua discriminare…
Dle Filat, comiteti măcar o dreptate…
Dle Focșa,mă auziți?
Dle Șleahtițchi, nu văduviți generatii de elevi cu manuale dubioase, în care lipsește cu desăvîrșire numele și opera lui Teleucă?…

…E ziuă.
…Toți tac.

Atîta tăcere n-a cunoscut  Basarabia de cînd s-a născut!

 

S-A STINS POETA LEONIDA LARI, IAR VOI DAȚI ȘTIRI DESPRE CADAVRELE POLITICE!

Doamne, Dumnezeule, în ce stat diabolic trăim!

 S-a stins Poeta și Luptătoarea pentru Unirea românilor, Leonida Lari, iar portalul de știri nr.1 din Basarabia oferă știrea la subsol, preferînd-o pe cea cu 1800 de cadavre politice adunate la un congres… ordinar antum!

S-a stins Leonida, iar portalul, unde postez și eu, îmi oferă știrea de bază despre alegerile din “rmn”.

 Adică rmn, fraților, și nu pseudorepublica, autoproclamata, pretinsa etc.etc.etc.

Iată pentru ce-ai luptat tu, Leonida, ca semenii tăi, români pur sînge, să RECUNOASCĂ rmn ca REPUBLICA MOLDOVENEASCĂ NISTREANĂ!

 Iată pentru ce-ai luptat, tu, Leonida, ca să-ți fie caligrafiată moartea la subsolul…istoriei noilor înscăunați.

Dormi în pace, magnifică Poetă, neamul tău a decedat, dar s-a strîns în Congres nu să te deplîngă, ci să ne fure Viața în continuare.

Dormi în pace, Luptătoare a noastră, care nu ai murit cu adevărat!

Morți  sunt dușmanii tăi, ce se fac a uita că EXIȘTI!

POVESTEA LUI ION ŞI OASTEA LUI

A fost odată un om.

“Contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu”, a scris despre el Lucian Blaga și “mut ca o lebadă”, s-a retras apoi, etern împăcat, într-o poiană viscolita cu îngeri.

Omul care-a fost odată, ca niciodată știa că cele mai fericite făpturi izvodite de gîndul ÎntîiStătătorului lumii, fluturii adică, aveau viață fulgerată: cît numai o zi.

Mai bine scris : o viață de-o zi ori o zi de-o viață, totuna efemeridă rămînea în veac.

Omul care-a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit pe el însuși, prin noi înșine, pentru voi înșivă la toate timpurile întîmplate în vis și aievea, într-o preabună din înserari s-a luat și s-a despovărat de sine, hotărînd să nu-și mai aparție sieși, celui “atît de mult al pămîntului ” și dăruindu-și fărîma de viață fluturilor, fără  seamă i-a veșnicit între două coperte de scriere împărătească pentru Întotdeauna.

Mai bine scris: între două maluri de cer; pe un mal —omul nostru, pe celălalt–oștimea voioasă de fluturi angelici zburînd de pe un cuvînt înflorit al Creatorului pe un altul înrodit, pînă devin, la rîndul lor, Cuvînt îmbietor ca o miere duhovnicească.

Deși, s-ar părea, omul nostru nu e un simplu grădinar, altfel spus: îngrijitor de albastră poiană.

De ceva vreme, cel de-și zice Ion Proca și ne zice-n cartea neamurilor cununate în Slava Netrecerii, a ajuns să păstorească un catastif de vieți care-ar mai fi rătăcit cu aripile frînte printre muritori de nu le-ar fi sunat clopotul în cer și-atunci, suflete stoluri–stoluri s-au înălțat din poiana pe unde ne plimbăm fiecarele din noi viețuirea spre poiana tăinuită, din mila Atotțiitorului, în ochii neuitători ai lui Proca.

Pe chipul lui, dacă mai știți să priviți în adînc, două lumînări necunten plîng Dumnezeire.

Fluturii și-au prins aripi de îngeri și fac popas pe umerii săi, preaduios glăsuind: “O oaste de îngeri/ Cu un ciobănel/ Mări iese-n cale,/ Coboara la vale…

La Valea PururiPlîngerii noastre în Domnul!”

…A fost odată un om, carele Este aievea și în stihuire, inclusiv în “101 poeme”(Editura “Biodova”, București, 2011), unde se destăinuie plenar, liric și sentimental fără voie și leac:”Nu mai iese tata în cojoc mițos,/Nucile la poartă s-au pierdut pe jos./Cine să le strîngă, cine să le-adune?/…A plecat sărmanul într-o altă lume./Cînd m-așez la masa fără nici un blid/Mama nu mă-ntreabă dacă îs flămînd./Tata nu mă cheamă la cules de vii,/Casele rămase toate sunt pustii…”

Descendent fidel din Lumea patriarhală a lui Aron Cotruș, Șt.O.Iosif, Panait Cerna, George Lesnea și George Coșbuc,colonițeanul Ion Proca ne anunță că, în sfîrșit, s-a petrecut și…Marele Nimic în istorie: “Soarele se macină ca bobul în rîșniță./Pitulicea își cîntă plămînii pe-un spic./Vinul nebăut se sinucide în pivniță./Eu ți-am trimis doru-ntr-un plic./Asist la moartea Marelui Nimic”.

Nelipsit de la orișice prohodire de astre, poetul nu poate să nu fi agonisit  și o poiană cu heruvimi, de care grijește neostoit cu uneltele sufletului său, mereu îngînător(“Poiana cu heruvimi”, Editura “Grafema Libris”, 2007).

Aici, cred, în acest “cîmp al sufletului” vom și afla rămînerea adevăratei valori a scriitorului nostru, pentru care toatele sunt doar “un vis, un fel de legănare astrală”.

Și nu reușim să trecem de pe acest tărîm spre alte Lumi de nu poposim cu lacrima neștearsă pe gînd prin poiana lui Proca.

Miraculoasă, însorită și îndeveci roditoare de dulci amintiri.

O poiană rîvnită de toți mai marii  ceasului efemer, dar pe unde au viză de trecere numai aleșii în Domnul.

Vedeți-i poiana lui Proca și-o să-i întîlniți heruvimii.

Sunt mulți, vindecați de uitare și buni ca o pîine întinsă de brațele părintești ale Cerului la răsăritul inimii în zori.

Am cutezat de-am intrat în ea și nu mai pot de-atunci să-i părăsesc splendoarea.

Splendorile, mai bine aș fi scris!

Aici și doar aici, poetul își migălește hrisovul nedesfrunzirii clipelor în van.

Aici și doar aici arhivarul împovărat de vremi duce contul sufletelor devenite demult heruvimi și le păstorește ca un baci coborît benevol din Baladă.

Vrednic baci cu veșnic vrednici îngeri  evadați dintr-o lume-nelume ce uită-a mai plînge…

Și-n timp ce noi Ne Suntem numai pre Noi, aproape în exclusivitate, înveșmîntați în straiul zgurii cu parfume de neant, undeva, aproape-departe, peste “Colonița infinitului său”, mai sună–răsună ecoul de-azur al Luminii.

Cu  buciume de aur acompaniată, cu   trompeți de argint și cavaluri etern înflorite,  oastea de heruvimi a lui Proca tot triluie-n Dumnezeire: ” A fost  odată-un om, care Ne Este!

Pe Valea PururiNingerii noastre în Domnul!”

P.S. La toţi Anii, dragă scriitor Ion Proca, cel carele te-ai născut de Ziua  Naţională a  României şi  ai grijă de toţi morţii români, ca de propriii tăi copii. AMIN!

O ÎNTREBARE ÎN CĂUTAREA RĂSPUNSULUI

 Lume, lume, ce m-ai luat drept procuror, judecător și avocat al cuiva, află că n-am, din păcate, nici o afinitate cu aceștea.

Sunt un biet muritor de foame de …Libertate și Adevăr pentru poporul meu răsîmpărțit și răsciopîrțit de cui nu i-a fost greu în istorie.

Nu scuz, dar nici nu acuz pe nimeni c-ar fi fost torționar, colaboraționist(stukaci) în grațiile KGB-ului de Ieri, de Azi și,evident, pentru Totdeauna.

Fiind doar unul din mulții ce-au publicat așa-zisa Listă “Șandrovski” sau “Roșca” sau “Țukerman”, la o adică, am avut ca bună intenție doar repunerea la ordinea Zilei a unui proiect de lege, care e absolut necesar, precum aerul, pentru plămînii bolnavi ai Basarabiei mele.

 Am publicat lista cu pricina și din motivul nediscutării Legii Lustrației vreme de peste 20 de ani de semiindependență și pretinsă libertate, fapt pentru care mie și nu vreunui politician de pe Bîc îmi este nețărmurită rușine.

 Dacă-o fi toți din lista Șandrovski-Roșca-Mititelu-Corcoduș-Nătăfleață colaboraționiști sau niciunul—nu asta conteaza.

 Importantă e repunerea problemei care e de-a dreptul capitală pentru Reunirea Basarabiei cu România, dar și pentru integrarea acestei firimituri de pămînt românesc în Uniunea Europeană.

N-a adoptat oare Patria-Mamă Legea Lustrației cu mult timp înainte de-a accede la UE?

Dar celelalte state ex-sovietice și ex-socialiste n-au procedat la fel?

 Și numai noi, ultimii minciunari ex-sovietici pretindem că am putea să ne reunim cu Țara și să pupăm mîna coanei Europa fără o lege a Lustrației?

Atunci chiar nu pricep care o fi rostul debarasării de comunism!

 Comunismul, frații și surorile mele, e frate geamăn cu nkvd-ul și kgb-ul antipopular, antiromânesc și eminamente, antieuropean și nedemocratic.

Și-atunci pentru ce să fiu pus la zidul infamiei ?

Pentru că bat clopotele, precum a scris un comentator pe un blog, pentru că strig să audă și Ghimpu, cu șef SIS-oman cu tot, rudă cu luptătoarea înflăcărată pentru drepturile omului și integrare grabnică în Europa, C. Fusu?

 Pentru că am tăria să afirm că fără o lege a Lustrației nu ne va accepta în vecii vecilor amin Țara-mamă cu toată armata de turnători și lichele securiste, de care aceasta rînd-pe rînd, cu greu, se despovărează?

Astfel, fără o lege a Lustrației pusă în aplicare și-n Basarabia nici Reunirea nu are vreun sens!

Mai mulți analiști și comentatori, dar și lideri politici locali, declară cu patos unde le este permis s-o facă, bineînțeles, că majoritatea statelor ex-sovietice și ex-socialiste, cărora li s-a aprobat aderarea la Uniunea Europeană, au fost impuse mai întîi să devină membre NATO.

 Nimic mai fals.

 Tuturor statelor ex-comuniste li s-a cerut pe față să-și deconspire inițial detractorii, să nu le mai permită accesul la vreo funcție de conducere în stat și abia după aceea li s-a dat undă verde pentru UE.

Acum ați înțeles de ce vom avea veșnic statut de țară acceptată numai în tinda Europei?

Dacă da, nu-mi rămîne decît să mă închin de sănătate și, pios, să vă mulțumesc.

P.S. Pe această cale, o rog pe dna Vitalia Pavlicenco să republice acest foarte pașnic material și pe blogul Domniei Sale. De pe „Unimedia” și „VoxPublika”. Din tradiția seculară a nediscriminării, desigur.

UN DOR DE PREŞEDINTELE LOTEANU

Cînd cade veşmîntul daurit al frunzelor îmi amintesc de inevitabila moarte şi mă viscoleşte năprasnic şi inexprimabil un dor de Loteanu.

Dar nu de regizorul, poetul, actorul, scenaristul Loteanu.

De preşedintele neales Loteanu îmi este teribil de dor.

Cel care, Artist ales de Dumnezeu fiind, s-a inclus în cursa pentru prezidenţialele din 1996, contra lui Lucinski şi-a întregului Kremlin, reprezentat de acesta, el, Loteanu, dispunînd la activ doar de susţinerea actorului Grigore Grigoriu şi ura + batjocura întregului său popor.

De ce, oare, alte neamuri, precum cehii, americanii etc., şi-au ales în calitate de preşedinţi oameni de artă, iar noi doar ştabi comunişti?—vă întreb şi nu e nimeni să-mi răspundă la această nevinovat de inutilă întrebare.

Acum, cînd a rămas antinaţionalul Şelin să se ocupe de Loteanu, el să-i eternizeze numele şi renumele în postumitate, el să difuzeze filme doar în limba rusă la Centrul NAŢIONAL de creaţie cinematografică “Emil Loteanu”, el să-i privatizeze gloria, trecutul, prezentul şi viitorul chiar.

În ţara lui Şelin şi-a mangafalelor lui!

Bietul Loteanu, Artistul Total, şi-a înveşnicit Neamul în arta filmului universal, neîntrebîndu-se dacă acesta merită sau ba să fie astfel înveşnicit.

Şi tot el, Loteanu, n- a avut parte în antumitate de un neam cu demnitate, care să-l aleagă preşedinte ADEVĂRAT în 1996!

Acesta, neamul, laş fiind, l-a preferat pe incultul şi dubiosul comunist Lucinski, iar lui Loteanu, bădărăneşte, i-a spus să se ocupe mai departe de film şi de poezie, fiindcă de politică trebuie să se îngrijească doar po-li-ti-ci-e-nii profesionişti, şi din cauza asta, ulterior, Loteanu a şi murit!

Plîngeţi-l acum, lichelelor aburcate în jilţul Puterii pe veci, plîngeţi-l în faţa camerelor de luat vederi pe Loteanu, dar alegeţi de-a pururea preşedinte, miniştri şi deputaţi doar canalii incolore, desufletizate, desacralizate şi fără bun-simţ, alegeţi numai şi numai exponenţi prădalnici ai Partidului dictat de Kremlinul de Ieri, de Azi şi de Mereu!

Pentru care oamenii unşi cu mir ceresc, precum Loteanu, vor fi întotdeauna de prisos la guvernare şi nelalocul lor…în cursa pentru prezidenţialele din orice an.

AMIN?

6 noiembrie 2011