Bravo pentru Sîrbu(Oleg), Plahotniuc, Godea, Ghileţchi, Abramciuk, Greceannîi şi Dodon, deputaţi foarte puţini la număr, care n-aţi votat legea Sodomei şi-a Gomorei la Chişinău!
Chiar BRAVISSIMO!!!
Posted in Uncategorized
Pentru Dumitru Grosei-Lăpușneanu
Anii desculți au sărutat pămîntul
Și-n dialog cu îngerii s-au strîns.
Cuvinte logodite cu Cuvîntul
S-au trezit amfore de-atîta plîns.
———————————–
Ceru-a rodit comori, nimic mai darnic
N-a fost, nu este și n-o fi mereu.
Eu fără Tine, Doamne, chiar de-s falnic,
Sunt ca o mare fără curcubeu.
———————————
Rostirea firii a ajuns sălcie,
Inima ei—o raclă de prisos,
Iar Adevăru-n straie de vecie
E doar nădejdea păturii de jos.
———————————
O, lume-a Lumii care te răsfață
La preț de cost, ce-l dai fără-a clipi,
Tu nu vrei să m-ajuți odată-n viață,
Dar Dumnezeu m-ajută-n orice zi.
———————————–
M-ajută părintește, că mi-i Tată,
Și-mi dă aripile-i să pot zbura
Din laț de pămîntească judecată
Spre veșnicia din inima Sa!
Posted in Uncategorized
În urma expedierii scrisorii mele deschise, prin care protestam contra fărădelegii unei instituții de forță subordonată Pldm-ului, care s-a implicat în mod abuziv, la comanda unui deputat, într-un proces civil, iată că în sfîrșit, datorită intervenției dlor președinți Timofti și Lupu, dar și a unor organizații europene, acreditate la Chișinău, a fost încetată cercetarea penală a martorilor, din lipsa motivelor de infracționalitate, dar și deoarece “ procesul se află pe rol în ordinea civilă la Curtea de Apel Chișinău, care pînă în prezent nu s-a expus definitiv”.
Rămîne doar o întrebare:”Și dacă ultima sintagmă e valabilă, de ce atunci trebuia să încalce Legislația în vigoare structura cu pricina, demonstrînd că o comandă politică e mai presus decît orice normă legală, normă atît de permanentizată pe buzele Primului nostru strateg?”
Că doar nu se putea să nu știe și el de aceasta…
Sau, poate, în statul acesta o mînă nu spală pe alta, totuși?
Slavă Domnului, că nimeni nu deține puterea absolută în Republica Moldova.
În caz contrar, nu mai puteam să scriu azi:” Mulțumesc, dle președinte Timofti!, mulțumesc, dle președinte Lupu!”
Și, în genere, nu știu de mai puteam să scriu…
Posted in Uncategorized
Pe cerul imens al muzicii e loc pentru orice stea.
Dacă doreşti să fii martorul unui nou răsărit, vino la 31 mai şi 1 iunie în incinta Teatrului Naţional “Mihai Eminescu”, unde se va desfăşura ediţia a XVIII-a a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret “Steaua Chişinăului—Steaua Moldovei–2012″.
În concurs participă 40 de concurenţi din toată republica.
În recital: “Doremicii”, Lerika, Cristina Scarlat, Doina Bordeianu, Gicu Cimbir, Felicia Dunaf, Cristina Croitoru, Aurel Chirtoacă, Victoria Lungu şi trupa “Akord”.
Telefon pentru relaţii: 221177
Vino la cea mai visată întîlnire cu muzica!
Vino la Steaua sufletului tău!!!
Posted in Uncategorized
În sfîrșit ne-am lămurit:
Plahotniuc există cu adevărat!
Nu e un păpușar, nu e o nălucă, nu e o invenție a unui prim-ministru de pe Bermude, e un om, totuși din Grozești!
Și de asta s-a convins bloggerimea Moldovei cu permisiune în scris de la Eugen Luchianiuc și nu numai, tot el regele autoproclamat al bloggerilor de nu știu cîte parale, ce-l suportă cu destoinicie pînă-n vecii.
Chiar dacă Măria Sa, Luchianciuc I s-a gudurat ca nimeni altul sub caftanul lui Plahotniuc, cu rugămintea de-ai sponsoriza un festival de 3 zile al bloggerilor, acesta îi acuză doar pe alții c-ar fi servi ai casei, unde ar vrea și el cu tot cu IPAD să-și odihnească plictisul.
Măcar 3 zile în an!
Aici punem punctul pe Luchianiuc și oferim cuvîntul lui Plahotniuc, care a venit și a zis:
“Vă salut că v-ați luat inima în dinți, v-am invitat pentru că Dvs contați, luați și serviți, oricum sunteți cumpărați”.
La auzul acestor poeme bloggerimea s-a tăvălit feciorelnic pe covoarele Clubului “Drive”. De rîs, evident!
Vreme de 3 ore Plahotniuc ne-a convins de multe fapte vitejești.
El ar vrea să rămînă în cărțile de istorie ca reformator al PD-ului. Și pentru aceasta are toată susținerea colegilor săi, inclusiv a președintelui Lupu.
A vrut să spună că nu va lupta nici cu PLDM și nici cu PCRM, fiindcă el adoră concurenții, și pînă-n 2014 ne va demonstra că PD-ul va fi cel mai puternic partid din R Moldova!
Sincer, debordant,cu incursiuni în copilăria sa de la țară, unde a avut cărți puține și unde TVR-ul l-a educat pe el și pe ceilalți 5 frați și surori Plahotniuc.
“Eu am călătorit cu eroii din cărțile copilăriei mele orișiunde”, glăsuie demnitarul cu bunel exilat vreme de 23 de ani în Siberia(“Oare prin mine acum nu răbufnește și protestul lui?”).
Plahotniuc declară cu toată seriozitatea că învățămîntul moldovenesc de azi e unul neprivilegiat, are părinți în viață, cîndva a descărcat vagoane, a studiat pictura, a fost conducător de fanfară, de ziar de tiraj la Universitatea Tehnică, unde, atunci cînd a depus actele candidau doar… 25 de persoane pentru un loc de student și tot așa mai departe…
Afirmă că nu e-n stare să nu finalizeze lucrurile, că ori e sincer ori deloc(“sinceritatea ca sentință, nu?”),e ambițios și răbdător, iar din 2007 a ajutat opoziția să ducă la urna de gunoi a istoriei comunismul.
Și Voronin a aflat despre asta și-l șantaja, impunîndu-l să deschidă programe de știri la PrimeTV ca să laude PCRM-ul și să critice opoziția. Ceea ce, bineînțeles, nu s-a mai produs!
Plahotniuc zice că învață și acum. Mult și noaptea! Ca a doua zi să-i învețe(minte?)pe alții.
Dacă va fi adoptată Legea Uninominală atunci va candida la Hîncești!(Și nu se știe de ce toți am (re)pufnit în rîs!)
Vrea ca performanțele și corectitudinea din afaceri să le permanentizeze și-n politică.
Îi place să creadă că e unul din artizanii plecării comuniștilor de la Putere.
Tot el încearcă să ne convingă de faptul că PD-ul va fi cît de stînga posibil și, întîi de toate, va fi partidul liderilor, nu ca PLDM +PCRM, care sunt ostatecii unui singur lider de partid.
Și Lupu își dorește acest lucru, și toată conducerea partidului!
La un moment dat ne-a tras lesne pe toți în piept și a intonat cu fanfara visurilor sale următorul slăvit refren: “Sunt un haiduc, un haiduc moldovan! Vorbesc româna, dar sunt Moldovan. Eu nu sunt simplu și nici simplist în abordare, iar țara asta, v-o jur, are viitor și viitorul său nu e, neapărat, cu Rusia!”
La un moment dat ne-a expirat pe toți și a claxonat:” Citesc Liiceanu și Pleșu, îi port în mașină și mai învăț cîte ceva de la ei. Atunci cînd am timp. Dar nu-l prea am, pentru că mi-l furați voi, bloggerii, fără de care, mi-am dat seama, că nu mai pot să trăiesc. Iar cînd mă uit la filmele istorice nici soția n-are dreptul să-mi stea alături. Și nici să intervină cu vreun cuvînt. Eu sunt erou acolo!!!”
Cineva, nu mai știu cine, l-a completat, că nu doar acolo și el a zis că pentru această ingenioasă flatare îl va mitralia pe loc cu un sărut!
Zis și (ne)făcut!
Tot el continuă:” Revenind din România pentru un an doar, la porunca lui Ion Iliescu, iată c-am rămas pentru totdeauna. La București eram considerat “Basarabeanul disperat” pentru că eu calculam totul.
Și acum calculez, pentru că vreau cu colegii mei să construim un partid puternic cu reserve mari în dezvoltare.
Recunosc cu mîna pe cele 6(!) telefoane mobile că unii miniștri PD fără performanțe nu aduc valoare nici partidului, dar nici societății”.
La un moment chiar ne-a intimidat, zicînd:” Luați aminte! Eu sunt abia la început! Nu scăpați de mine așa ușor. Eu sînt ambițios, nu mă duc din politică pînă nu fac PD-ul nr.1 în R Moldova!
O să-l impun, să fie prezent și eficient pretutindeni, o să reușesc, fiindcă eu de-aici nu mai plec nicăieri. Toate rudele mele-s aici, copiii mei vor reveni din Elveția acasă, vă atenționez că e tîrziu să mai plec din Moldova”.
Plahotniuc-Plahotniuc, cel care e ferm convins că l-a favorizat pe Chirtoacă să ajungă primar, la un moment dat s-a ridicat și s-a dezbrăcat de straiele de-mprumut, în care-l împopoțonase rivalii săi și a rămas așa cum nu l-a mai visat bloggerimea de față, nici măcar Luchianiuc.
Plahotniuc, un om, carele s-a săturat să vorbească doar alții despre sine și crede că a venit timpul să vorbească chiar el despre el!
Și la 3 mai 2012, în ziua internațională a libertății presei, a vorbit!
Posted in Uncategorized
Regulamentul Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Uşoară
“STEAUA CHIŞINĂULUI—STEAUA MOLDOVEI–2012″,
ediţia a XVIII-a
Introducere
Festivalul Naţional, primul şi unicul de acest fel ca amploare culturală în republică, dar şi cel mai longeviv dintre concursurile de acest gen, e o rampă deosebită de lansare a celor mai talentaţi aspiranţi la gloria muzicală a ţării, a Europei şi a lumii.
De la fondare, Festivalul a lansat peste 200 nume noi, parte din ele devenite notorii în timp şi laureate ale numeroaselor festivaluri internaţionale, precum sunt: Nelly Ciobanu, Natalia Barbu, Natalia Gordienco, Galina Gherman, Licu Goncear, Victoria Mahu, Victoria Lungu, Rodica Novac, Catharsis, Alexandru Manciu, Cornelia Chise(Ștefăneț), Mihaela Chisnencu, Ioana şi Doina Sulac, Ionel Manciu, Tatiana Cerga, Georgeta Daraban, Aurel Chirtoacă, Valeria Tarasova, Doina Săculţanu, Evelina Vîrlan, Pavel Parfeni, Victor Balan, Boris Coval, Nicoleta Nucă, Nicoleta Dara, Cristina Croitoru, Irina Coval, Felicia Dunaf, Ana Patraşcu, Doina Bordeianu, Lerika şi mulţi alţii, festivalul devenind în fiecare an sărbătoarea cea mai aleasă a muzicii uşoare din Chişinău şi Moldova.
Totodată, remarcăm pe parcursul anilor prezenţa cu recitaluri de excepţie a vedetelor artistice din Ucraina, România, Rusia, Israel, Norvegia, Bulgaria, Columbia, Ungaria, Slovacia, Macedonia, Serbia, Muntenegru, Spania, Franţa, Austria etc.
Festivalul are loc în mod tradiţional, adică anual, acţiunea respectivă venind în beneficiul cultural al Chişinăului, al Moldovei şi al promovării acestora în cultura Europei şi a lumii.
Obiectivele scontate sunt:
lansarea şi afirmarea tinerelor talente artistice din Chişinău şi din întreaga republică (vîrste : 8-13 şi 14-30 ani);
salvgardarea culturii, propulsarea valorilor autentice pe firmamentul muzicii uşoare naţionale,
contracararea chitchului din domeniu, dezvoltarea spiritului creativ al tineretului,
sincronizarea valorilor culturii naţionale cu valorile culturii europene şi mondiale, prin evoluarea cu succes a vedetelor cu renume internaţional în cadrul Festivalului “Steaua Chişinăului—Steaua Moldovei”,
realizarea podului de latinitate şi românitate prin preluarea modelelor de Festival tip “San-Remo” şi “Mamaia”.
Unicitatea acestui Festival constă în faptul că este, pînă în prezent, singurul eveniment al genului, avînd specificul de Naţional şi cel mai longeviv concurs de gen din Chişinău şi republică.
Are reprezentare naţională, un număr majoritar de concurenţi, fiind practic ambasadorii Chişinăului în această competiţie culturală de anvergură.
Menţionăm faptul, că “Steaua Chişinăului—Steaua Moldovei” e unica acţiune de acest gen, unde participă concurenţi din toate raioanele republicii, dar indiferent de naţionalitatea fiecăruia, se evoluează în concurs cu o singură piesă interpretata doar în limba română.
Trofeul Festivalului reprezintă simbolul porţilor deschise ale Chişinăului cu Steaua mîntuitoare a Betleemului (8 colţuri), luminînd deasupra capitalei Moldovei.
Laitmotivul Festivalului este: “Steaua Chişinăului” e “Steaua Moldovei”.
În concurs participă interpreţi din toate zonele republicii, dar indiferent de naţionalitatea fiecăruia, evoluarea soliştilor are loc doar în Limba Română. Trofeul Festivalului reprezintă simbolul porţilor deschise, cu steaua mîntuitoare a Betleemului luminînd de-asupra Chişinăului.
Veritabilă rampă de promovare a copiilor şi tinerilor dotaţi cu har artistic indiscutabil, Festivalul menţionat merită să rămînă şi în continuare, conform tradiţiei celor 17 ediţii realizate, locul de întîlnire a valorilor muzicii tinere şi de perpetuare a lor în patrimoniul cultural al Chişinăului şi al Moldovei.
I. SECŢIUNILE: COPII şi TINERI
Se înscriu interpreţi din R. Moldova cu vîrsta între 8-13 şi 14-30 ani.
La etapa de preselecţie vor prezenta o piesă la alegere,copiii şi tinerii
admişi în etapa de concurs evoluînd cu o singură piesă în limba
română.
Taxa de preselecţie—500 lei.
II. DATE GENERALE
Nu au dreptul de participare în Concurs (la aceeaşi secţiune)
persoanele care au obţinut pe parcursul ediţiilor anterioare Trofeul
Festivalului.
Fişele de participare vor fi completate pînă în data de 27 aprilie, inclusiv, la sediul organizatorului principal:
mun. Chişinău, str. Bucureşti, 68, etaj 3, bir. 316,
Societatea Culturală “Pasărea Phoenix”.
Tel./fax: 23-22-50; 0693-90146
E –mail:societateaphoenix1@gmail.com
III. Premiile Secţiunii Copii
Marele Premiu—16.000 lei
Premiul I—-10.000 lei
Premiul II—6.000 lei
Premiul III-3.000 lei , alte premii speciale
Premiile Secţiunii Tineri(Vezi Secţiunea precedentă)
Posted in Uncategorized
I
Lucru cert: Poezia din Chișinău și cea din Țară, lent, dar se sincronizează.
Recent, la Galați, în cadrul Salonului Literar „Axis Libri” de la Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” au fost lansate cărțile: „Eminescu în captivitatea “nebuniei”(Ed.Universul,Chișinău, 2011), „Valori din două veacuri”(ed.Axis Libri, Galați, 2012), și „În oglinzile lui Victor Teleucă”(ed. Universul, Chișinău, 2011) de unul și același autor: Theodor Codreanu, reputat critic și istoric literar român, pe bună dreptate considerat criticul nr.1 al momentului.
Cu același prilej a fost prezentată și Antologia lirică „Dimensiunea Ascunsă” de apreciatul poet Viorel Dinescu(ed.Princeps Edit, Iași, 2012).
Moderat de romancierul și eseistul Theodor Parapiru, salonul respectiv s-a axat pe 3 piloni importanți ai culturii române: Theodr Codreanu, Victor Teleucă și Viorel Dinescu.
Discuțiile s-au purtat în această ordine de idei, remarcîndu-se faptul concludent că literatura din Basarabia , prin Teleucă și alți scriitori importanți ai secolului XXI trece peste timp, iar drama sfîșierii pămîntului dintre Prut și Nistru merită a fi vindecată odată și pentru totdeauna.
Atît de mult ai Basarabiei, Codreanu, Teleucă și Dinescu au avut și au aceeași profesiune de credință: Poezia și spiritul ales, elevat,de care beneficiază doar cei Aleși de Cuvînt!
Timp de 3 ore în sala plină vîrf s-au impus prin alocuțiunile lor Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, Ioana Chicu și Valentina Opaiț, bibliotecare, exegetul literar Theodor Codreanu, poetul și cronicarul Viorel Dinescu, istoricul literar Dumitru Tiutiuca, poetul, romancierul și redactorul-șef al revistei „Porto Franco”, Sterian Vicol, prozatorul Apostol Gurău, profesorul Ghiță Nazarie, prozatorul Ion Manea, editorul operei postume a lui Victor Teleucă, Dumitru Gabura din Chișinău, poetul și publicistul Traian Vasilcău din Chișinău, scriitorul Dan Plăieșu și alții.
Salonul, trebuie să spunem, a fost unul televizat, iar imprimarea poate fi găsită și pe site-ul Bibliotecii din Galați.
Iată doar cîteva fragmente din alocuțiuni:
Traian Vasilcău—Ni s-a spus, mințindu-ne de atîtea ori, că n-am avea munți. Avem munți de Spirit înalt, unul din ei fiind Victor Teleucă…Azi vi l-am adus la Galați, iar despre Theodor Codreanu și Viorel Dinescu pot spune că au jumătate de inimă în Basarabia și doar jumătate—în Țară! Ei unesc cele două maluri de Prut prin opera lor, repunîndu-l în drepturile firești și pe Victor Teleucă. (Apoi a dat citirii trei admirabile poezii, dedicate lui Teleucă, Dinescu și Codreanu).
Theodor Codreanu—Victor Teleucă e unul din cei mai mari poeți români, necunoscuți în Țară, numele căruia merită să stea alături de Stănescu, Blandiana, Alexandru, Vieru și alți cîțiva. Traian Vasilcău e unul din mai tinerii poeți ai Basarabiei, dar de o vigoare a verbului deosebită, e un mare suflet de român, spre deosebire de colegii săi de generație, ce s-au îndepărtat de sentimentul național în favoarea pornoliricii devastatoare.
Viorel Dinescu—Theodor Codreanu e cel mai cinstit critic literar român și cel mai important, dincolo de ifosele unor pretinși megacritici de la București. Critica mare se face la Huși, nu pe Dîmbovița.
Sterian Vicol—Cărturar adevărat, Th.Codreanu a fost o perioadă șef-adjunct al revistei „Porto Franco” din Galați,fiind responsabil de critica literară, și este unicul om de cultura de marcă din România, care a cutezat să dea ripostă pseudoistoriei manolesciene. M-a uimit la Codreanu, ca și la Cimpoi, accesul la surse. Aceștia scriu tot timpul și peste tot, mai ales noaptea.
Dumitru Tiutiuca—Spirit concurențial este Th. Codreanu, iar V.Dinescu se confundă cu istoria literaturii gălățene. E și cronicar,iar tonul poetic original vine din lumea matematicii și o îmbină cu metafora, ceea ce e un lucru dificil de realizat…Acest salon literar mi se pare bine gîndit, interesant, e un experiment deosebit al Lecturii.
Apostol Gurău—Theodor Codreanu e un foarte bun teoretician. Cu tot arsenalul ce-l are e timpul să scrie o istorie a literaturii române contemporane de alternativă, în care să facă lumină, nu întuneric, precum Manolescu &Co… Centrul cultural nu e obligatoriu la București. Acolo unde apare o lucrare valoroasă acolo e Centrul. Chiar și la Hușii Vasluiului. Noi avem un geniu—-Eminescu, pe care nu-l putem gestiona, din păcate, ne scapă mereu din mîini. Se chinuie Theodor Codreanu, de unul singur, să facă acest lucru. Și-i reușește. Sper să-i reușească și promovarea marelui poet român basarabean Victor Teleucă în Țara lui—România.
Ghiță Nazare—Codreanu scoate cronicile publicate în revistele locale și le circumscrie patrimoniului național, publicîndu-le într-o carte la Galați.
Theodor Codreanu—M-au bombardat într-un timp criticii Constantin Trandafir și Constantin Călin să scriem o istorie a literaturii române în trei. Eu cred că o asemenea istorie scrisă în colaborare nu are sorți de izbîndă. Ea trebuie să conțină o viziune unitară și dacă vremea îmi va permite mă voi gîndi foarte serios și la o istorie canonică a literaturii române. Mai vedem… Despre Traian Vasilcău trebuie să mai spun că e un tînăr poet foarte talentat din Basarabia, despre care am și scris, iar lui Victor Teleucă i-am dedicat și o monografie întreagă.
Ion Manea—Există afinități între Dinescu și Codreanu. Cine va citi lucrările lor cu atenție le va găsi. Dinescu, deși invocă o apocalipsă, cred că va veni cu surprize și după aceasta.
Dumitru Gabura—Theodor Codreanu prin cartea „Victor Teleucă, un heraclitean transmodern” a realizat o critică demnă, de mare anvergură, pe măsura talentului poetului Victor Teleucă, cel care a fost și mai este desconsiderat în Basarabia, de unii colegi ai săi, inclusiv.(Domnia sa recită poemul magistral „Răsărit de Luceafăr” al regretatului poet basarabean Victor Teleucă, scris în 1988 și publicat în 2010).
Dan Plăieșu—Sunt trei reviste literare la Galați, dar nu sunt librării să vîndă cărțile scriitorilor din Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România.
Theodor Parapiru—Codreanu n-a fost intimidat de alți critici atunci cînd a hotărît să-l apere pe Eminescu. Asta vorbește despre înalta sa statură critică. Cartea lui despre Eminescu se citește ca un roman! E un talent extraordinar!!! Ceilalți doi excelenți vorbitori de limbă română din Basarabia, Traian Vasilcău și Dumitru Gabura, merită felicitați pentru discursurile lor neordinare… Provincialismul critic e la București. Probe de nulitate critică depistăm pe alocuri și-n Istoriile literare ale lui Ștefănescu și Manolescu, ce abundă în partizanat de orice gen.
…La finele celor trei ore, cît a durat Salonul literar „Axis Libri”, Th. Codreanu, Viorel Dinescu, Traian Vasilcău și Dumitru Gabura s-au învrednicit de cîte o Diplomă de Excelență pentru merite deosebite în promovarea actului cultural basarabean în Țară, iar Traian Vasilcău și Dumitru Gabura au oferit, la rîndul lor, Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” din Galați cîte o donație din cărțile editate la Chișinău, Iași, Alba Iulia…
Menționăm faptul că pentru Traian Vasilcău aceasta e a doua înaltă apreciere acordată în România de la începutul anului 2012, după Diploma de Onoare oferită la Gala Premiilor Revistei “Națiunea” din București în februarie curent.
II
A doua întîlnire de Suflet și Spirit românesc a lui Theodor Codreanu, Viorel Dinescu, Traian Vasilcău și Dumitru Gabura a avut loc la Liceul „Emil Racoviță” din Galați. Aici, în organizarea directoarei Nicoleta Dominteanu și a profesorului de matematici la această instituție de prestigiu, poetul Viorel Dinescu, s-a desfășurat Simpozionul:”Eminescu și Basarabia de la 1812 pînă în prezent”.
Iată cîteva crîmpeie din cele două ore de neuitat:
Viorel Dinescu—Th. Codreanu este cel mai mare apărător al lui Eminescu, este chiar eminescologul nr. 1 al românității actuale. Are 33 de cărți, e profesor , doctor și viitor membru titular al Academiei Române.
Th. Codreanu—Sunt 200 de ani în 2012 de la furtul Basarabiei de către ruși. „Basarabia și Eminescu”–ce temă bine aleasă, pentru că Eminescu a dedicat Basarabiei 40 de articole. De la Cantemir, de la nefericita alianță cu Petru I ni se trag toate urgiile. E adevărat că după asta rușii au fost înfrînți, dar nu de tot, ei declarînd că urmăresc cucerirea întregii Europe, plan aproape realizat de Stalin.(Descifrează apoi taina trădării Basarabiei către ruși de D. Moruzzi și Manuc-bay.)
Traian Vasilcău—În Basarabia de la 1993 și pînă în 2009, practic, a fost interzis cuvîntul Basarabia de moruzzii și manuc-bay-ii ei moderni, care stiau că Eminescu a fost cel de-a scris că „a pronunța cuvîntul Basarabia echivalează cu a protesta contra dominațiunii rusești”. Fariseii dintre Noi nu dorm nici acum, ei sunt mai mult decît vigilenți.(Citește apoi poemele „Omul care scrie altfel”, despre Galați și „Învierea României”, un moment relevant fiind și propulsarea numelui poetului Victor Teleucă printre liceenii și profesorii prezenți).
Dumitru Gabura—Victor Teleucă, de altfel, ca și Basarabia, e un mare necunoscut, pe care trebuie sa-l descoperim. Datorită exegetului Theodor Codreanu promovarea poetului nostru are loc și în Țară. Această promovare a debutat în 2011 la Iași, acum continuă la Galați, fapt ce ne impulsionează să nu ne oprim aici. Trebuie să menționăm că și lui Teleucă i-a fost interzisă editarea operei vreme îndelungată, mai fiind și demis din postul de redactor-șef al revistei „Literatura și Arta” și marginalizat de structurile de stat și colegi.(Recită apoi un fragment din poemul „Decebal” de V. Teleucă).
Th. Codreanu—Eminescu era nebun pentru că știa prea mult, pentru că era cu adevărat un geniu. Mitul Eminescu este în cele 16 volume ale sale. Orice mîntuire nu poate trece decît prin Săptămîna Patimilor.
Citiți, domnii mei, dar dacă vreți să rămîneți orbi atunci nu mai citiți și viitorul vă stă în față!
Ce scria Eminescu? „Tu trăiește, pătimește și-ai s-auzi cum iarba crește”…
Orice poet născut după Eminescu este un eminescian. Primul mare scriitor eminescian este Caragiale. Bacovia este și el un produs tipic eminescian, Cioran vine din asa-zisul nihilism eminescian, din neantul valah, prezent în “Rugăciunea unui dac”.
Ce-a scris Cioran? „Știu două minuni ale poporului român: Limba română, care e una din cele mai subtile și complexe limbi europene, și Eminescu!”
Eugeniu Speranția avea perfectă dreptate cînd scria că „în cine Eminescu n-a pus nimic, acela ori nu este cult, ori nu este român!”
Cutremurul din 1977 m-a prins cu opera lui Eminescu în mîini și de atunci nu m-am mai despărțit de ea.
Eminescu a venit să mîntuie cultura română. Maiorescu n-a fost decît un spectator al Săptămînii Patimilor. Noi avem două valori mari: Maiorescu , logicianul, raționalistul și Eminescu, cel care e ceva mai mult, fiindcă el nu gîndea în limitele timpului și spațiului, în cadre fixe. Din această cauză a și survenit despărțirea lor! Acesta e mai totdeauna destinul oamenilor mari!
….Simpozionul a culminat cu numeroase întrebări adresate de elevii curioși, cu flori și cu o donație din cărțile lui Theodor Codreanu, Victor Teleucă și Traian Vasilcău.
III
…Și ultimul popas lucrător a avut loc la ETV din Galați.
Emisiunea de o oră „Confluențe”, moderată de Viorel Dinescu, i-a avut ca invitați pe criticul Theodor Codreanu, pe poetul și publicistul Traian Vasilcău și pe editorul operei postume a lui Victor Teleucă, Dumitru Gabura.
Cu toții au dedicat din viața lor o oră televizată culturii române, aducînd, și pe această cale, literatura românească din Basarabia, în contextul celor 200 de ani de ocupație rusească, mai aproape de inima României, mai aproape de Visul cel mare, niciodată-mplinit pîn-la capăt!
Posted in Uncategorized
De la Dimitrie Cantemir încoace se știe că nu prea am fost prieteni buni cu vreo…carte.
Am citit rar, prea rar ca să fim numiți: culți și atunci doar manuale, dex-uri, cărți de specialitate și ziare de mică și mare publicitate, în rusă, evident.
Uneori și Biblia, numai uneori…
Iată că ministrul culturii Boris Focșa a hotărît în sfîrșit să (re)dreseze un pic tare situația, declanșînd procesul editării cărții naționale pentru 2012 din contul bugetului de stat, alocîndu-se în acest sens 1 mln 50 000 lei.
Copiii și părinții guberniei n-au decît să se bucure.
Chiar dacă Primăria municipiului Chișinău răspunde MAI tuturor în scris că în prerogativele sale nu e prezentă și editarea cărții naționale, iată că Ministerul Culturii are o cu totul altă părere și hotărîre la acest capitol.
Și ca să demareze iluminarea/culturalizarea în masă a semiMoldovei, demnitarul VINOVAT a acceptat ca aceasta să înceapă chiar de la el.
Drept concluzie, în 2012 Focșa și-a poruncit printr-o decizie ministerială să citească 34 de cărți inedite!
34, cel puțin!
Posted in Uncategorized
CULTUL ETERNILOR EROI NATIONALI? – Florin CARLAN
La sfarsit de an mi-am permis sa punctez cateva din mizeriile cu care Neamul nostru este confruntat oficial, avand cunostinta de respectivele mizerii in mod direct, fara intermediari, asa cum s-au petrecut si, asa cum, din pacate, inca se petrec.
Pe Traian Basescu il intoarce din ambitia sa patologica numai vuietul strazii, vuietul poporului, cum s-a intamplat recent in cazul Raed Arafat. Pentru restul nu conteaza ce se spune, nu conteaza ce se intampla, deoarece si pe domnia sa il caracterizeaza acelasi comportament precum comportamentul ciracilor ce-l inconjoara si cu care si-a propus sa ne transforme din popor intr-o neinsemnata populatie. Cum altfel sa-ti explici ca din toate partile vin comentarii despre prestatia antiromaneasca a unuia dintre cei mai mari antiromani din istoria moderna, numit Horia Patapulapievici, iar Basescu nu da doi bani, pune totul la fund, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic? Se alimenteaza lumea cu lozinca falsa ca asa-i ordinul! Ordinul cui? Cine da ordine peste presedintele ales al tuturor romanilor? Pai, inseamna ca suntem condusi de mafiile internationale, nu-i asa? E dureros ce se intampla!
Sunt surprins ca deja au inceput sa se inmulteasca vocile, dupa protestul meu scris, la sfarsit si inceput de an.
Iata-l pe scriitorul, omul de bine, romanul adevarat, Traian Vasilcau, de la Chisinau, rabufnind cum am rabufnit si eu. Ca sa va convingeti, va rog sa accesati site-ul www.unimedia.md si parcurgeti minunata descriere a curajosului Traianus, intitulata “…sau CULTUL ETERNILOR EROI NATIONALI?”. Fac mentiunea ca am descoperit articolul respectiv, pur intamplator, si ca nu am nici un fel de relatii cu Traian Vasilcau. Nu-i stiu numarul de telefon, nu am nici macar adresa dumisale electronica. Insa cand este vorba de Adevar, de Demnitate si de Onoare, jos cu clopul, vorba maramureseanului, ma inclin cu toata stima si cel mai profund respect, iar Traianus le merita cu prisosinta. Imi vine in minte un mare exemplu de bataie de joc exercitata de aceste haimanale politice si anume, cazul Ion Ungureanu. Nu cred ca este nevoie de nici un fel de prezentare atunci cand vorbim de cultura noastra si amintim numele Ion Ungureanu de la Chisinau. Ei, bine, odata cu instalarea haitei Basescu la ICR, tot ce a insemnat picior de roman basarabean, care lucra in respectivul institut, a fost maturat pur si simplu, domnul Ion Ungureanu nefacand exceptie de la maturatul cu pricina. Ca si cum Basarabia ar apartine culturii malgase, si nu romane! Nu este clar, au zis pezevenchii,ca domnul Ungureanu este prea din cale afara de nationalist? Serios, mai fete de bidon turtit? Veniti, mai puslamalelor, in SUA si observati cate steaguri americane sunt, in medie, la kilometrul patrat! Va spun eu, traitor pe aceste meleaguri din 5 august 1989: foarte, foarte, foarte multe!
Motivul real este cu totul si cu totul altul: domnul Ungureanu nu se poate introduce in mizeriile si netrebniciile voastre, devenind, astfel, un personaj incomod, nu-i asa?
Voi sunteti patriotii de profesie, pseudopatriotii, ori, mai la obiect, patrihotii! Nu mai dati vina pe locul de nastere, cum incearca s-o faca Tolomacul Eugen: “ce vina am eu ca m-am nascut in satul Babele?”. N-ai, mai baietas, nici o vina, dar esti vinovat pentru ce se intampla cu tine, indiferent unde te-ai afla si pe ce pozitie te-ai situa! “Cioaca” asta cu Babele, serveste-o lui Neculai Smekerilovici Popa, de la Los Angeles, ca el va invata cum sa manevrati banul public. Doar, zice el, a stat in temnita vreo 15 ani, tocmai pentru a invata lectia bine, ca voi, tu si teologul-terfelog Cosma, sa puteti manevra bine vagoanele financiare ale Neamului.
Multumesc din suflet, frate Vasilcău, pentru lectia data!
Ma inclin in fata celor ce inteleg sa joace cinstit in scurta, dar importanta, noastra existenta.
(Florin CARLAN, New-York, SUA
Duminica,29 ianuarie 2012,Diaspora romaneasca)
Posted in Uncategorized
Stimate domnule Traianus!
Vă trimit un text şi un poem semnat de poetul Victor Teleucă. Poemul “Cu sufletul la gură” scris la 23-24 decembrie 1989 şi publicat în “Moldova Socialistă!” la 26 decembrie 1989 şi în ziarul “Adevărul” din România în decembrie al aceluiaşi an, este argumentul forte al adevărului despre V. Teleucă.
Acestea confirmă ataşamentul lui faţă de ŢARĂ , poziţia civică (nu a aşteptat ca alţi scriitori până i se va permite să abordeze acest subiect) în momentele grele ale istoriei poporului.
Opera-i continuă să ne ofere surprize. Aş adăuga aici că poemul dat este pintre primele, dacă nu chiar primul după cronologie la această temă nu numai în R. Moldova, dar şi în Romania. Imediat ce a fost publicat la Chişinău, de la ziarul “Adevărul” i s-a cerut permisiunea de a-l publica şi în Ţară.
Iata-l pe V.Teleucă şi în ipostaza de participant activ la Revoluţie!
Bineînţeles, la masa de scris, aşa cum i se cuvine unui scriitor adevărat.
Astfel plăsmuirile celor cu mintea obtuză se risipesc precum ceaţa în orele dimineţii.
Cu respect, Dumitru GABURA
Despre Adevăr şi Minciună
( Nina Parfentie în dialog cu Victor Teleucă, 2000)
- Ce înseamnă a minţi şi ce înseamnă a-ţi uita propria uitare?
- A minţi? A minţi e un lucru care poate fi desemnat în diferite ipostaze. Depinde ce vrei să faci. Cum să minţi, pe cine să minţi şi de ce să minţi? Deseori trebuie să ne minţim noi pe noi înşine, ca la un moment de mare gravitate să putem face un pas hotărât, mai departe, peste un gol, peste un pustiu. Adică să putem trece dincolo de ceea ce ar putea să ne oprească. Ar trebui să fiţi de acord cu mine. Fiindcă marea majoritate din viaţa noastră noi ne minţim, ne minţim cu dragoste, ne minţim cu serviciul, ne minţim cu prietenii.
- Dar de ce?
- Pentru că viaţa ne impune să existăm. Şi atunci ne mulţumim cu ceea ce ni se dă. Cu ceea ce ne dă viaţa şi dacă viaţa ne-a dat ceva şi nu ne-a dat mai mult, ea putea să ne dea şi mai mult. Ne-a dat mai puţin, dar putea să nu ne dea nimic şi atunci mulţumim şi de aceasta.
Şi ne minţim că, da, suntem mulţumiţi, dar în suflet undeva ai fi vrut ceva mai mult. Nu e vorba că e nevoie să ai nu ştiu ce avere. E vorba să ai ceva un mediu, eu ştiu, ai putea să-ţi faci casă din el şi tu să poţi trăi într-o libertate cât e posibil de deplină pentru a-ţi manifesta tu propria ta trăire în comparaţie cu lumea înconjurătoare. Chiar şi atunci te minţi, fiindcă totul se compară cu ceva. Adică ceva se compară cu altceva. Altfel nu există nimic: lucrurile sunt legate unele de altele. Şi aceste lucruri au aşa zise interrelaţiile care le fac să fie egale într-un fel, dar care să existe ca un lanţ interminabil. Fiindcă, dacă n-ar fi aceste interrelaţii, lumea s-ar destrăma şi s-ar duce la fund, s-ar destrăma şi s-ar duce în cosmos.
– Dar e de justificat faptul dacă minciuna serveşte întru apărarea adevărului?
- De câte ori minciuna a apărat adevărul, foarte de multe ori! Minciuna cearcă să apere adevărul. Şi de atâtea ori nu i-a reuşit. Şi de-atâtea ori minciuna s-a dat drept adevăr, ca să apere celălalt adevăr. Dar minciuna s-a băgat în ochii oamenilor nu ca minciună. Ci totdeauna ea s-a băgat ca adevăr. Pe când adevărul n-a pretins niciodată să ţipe, că, iată, eu sunt adevărul. Dar minciuna spune, da, eu sunt adevărul.
– De aceea stă mai des cu regele la masă, în capul mesei?
– Da, vedeţi banul fals. El poate fi aurit şi absolut nu se poate deosebi de cel adevărat.
– De aici vine expresia: a-şi da arama pe faţă?
– Da, fiindcă atunci când se roade această pojghiţă de aur, rămâne arama, dacă nu plumbul, de aicea vine, da.
– Dar de ce adevărul este doar ceea ce se vede?
– Adevărul nu este doar ceea ce se vede. Adevărul este doar ceea ce este. Fiindcă ceea ce se vede nu totdeauna este adevăr. Şi adevărul mai poate fi definit într-o formă, un fel de „a fi” adecvat sau a se manifesta adecvat unui anumit lucru. Adică atunci când încercăm să spunem un adevăr, noi trebuie să-l argumentăm, fiindcă adevărul nu poate exista fără argument. Observaţi cât de şubred este acest adevăr, el nu poate exista singur de la sine. El are nevoie de baza aceasta, de corp. El are nevoie să fie susţinut, păzit, apărat. Şi atunci vine argumentul. Pe cât argumentul acesta ştie să-l apere şi dacă, până la urmă, argumentul acesta poate să greşească. Şi se ia minciuna drept adevăr. Fiindcă ar mai putea fi şi altceva: ca argumentul să fie o minciună şi să convertească adevărul spre minciună. Să-l folosească în sensul că ar putea fi de partea lui. De aceea dacă ţineţi minte din poezia lui Eminescu „Criticilor mei”, Eminescu spune în două rânduri: „Unde vei găsi cuvântul / ce exprimă adevărul”?
Structuralismul porneşte de la Ferdinand de Saussure, elveţianul, dar Eminescu a spus lucrul acesta în sec. XIX, mi se pare că înaintea lui Saussure, deşi lucrurile nu s-au luat, eu ştiu, ca argument sau punct de pornire pentru a organiza acest structuralism. El a spus, pur şi simplu, el a vrut să se apere de cei care îl sâcâiau cu criticile lor şi, în loc să spună: „duceţi-vă dracului”, el a spus nişte lucruri geniale, care pur şi simplu nu corespund acestei poezii. Sau vedeţi când spune el acolo: „Toate cer intrare-n viaţă, / cer veşmintele vorbirii”. Păi nu-i teoria ceea de astăzi a lui Derrida, a lui Foucault, a multora altora, care susţin că tot ce ne este dat astăzi este limba şi dincolo de limbă şi dincoace de limbă nu există nimic? Iar lumea întreagă nu e nimic altceva decât un text, o textură? Adică masa este masă, dacă aşa, convenţional, i-am spus că este masă, până ca masa să aibă numele de masă, ea nu există ca atare, chiar dacă este făcută. Dar dacă este făcută, ea este făcută pentru ceva şi acest ceva trebuie să capete denumire. Şi iată de aceea se cere să i se dea un nume. Şi anume datorită acestui nume se face intrarea în viaţă. Prin veşmintele vorbirii. De ce plânge copilul nou-născut, care încă n-are nume? Poate plânge, protestează, îl doare ceva, dar, în fond, el plânge fiindcă vrea să fie intrat, plasat în lume. Şi el abia atunci există când are de-acu un nume.
- Şi totuşi ce e mai bine: să minţi frumos, sau să trăieşti un adevăr…
- Urât ?
- Urât, să zic, da.
- Cred că să trăieşti un adevăr urât.
- E mai bine.
- E mai bine, da. Mai frumos e să minţi frumos fiindcă te poţi impune. Te poţi impune celorlalţi să creadă despre tine cine ştie ce. Uite cum vorbeşte el şi încolo şi încoace. Eu aşa ceva n-am auzit, dar ce se întâmplă dincolo de toate acestea că numai el ştie dacă şi el ştie, fiind sincer cu sine. Fiindcă sunt mincinoşi de profesie. De chemare, de vocaţie. Care, pur şi simplu, mint, născocesc, fiindcă…
- Şi un visător poate născoci lucrurile astea.
- Da. Da copilul cum născoceşte? Când copilul începe să vorbească, începe să spună, să născocească, să spună minciuni. Iată acestea sunt minciuni frumoase. El parcă le-a visat sau şi le-a imaginat că a trăit. Dar el, copilul, e curat. Ceea ce se numeşte în latineşte „tabula rasa”, adică tabla pe care nu este scris nimic. Adică memoria lui nu este zgâriată cu creta aceasta cu care scriem noi pe tabla realităţii mai târziu. Ţineţi minte cum, deseori, la şcoală, cu creta în care se nimereşte câte o pietricică, nu se scrie cu dânsa, dar se…
- Zgârie?
- Se zgârie, această tablă şi pe urmă ce se întâmplă? Lucru curios: cu cârpa aceea umedă se şterge tot, dar zgârietura rămâne. Există o expresie: m-a luat gura pe dinainte. Adică, ce înseamnă m-a luat gura pe dinainte? Adică, am spus un adevăr fără să mă gândesc că l-am spus. Gura păcătosului adevăr vorbeşte. Dacă ne întoarcem la aceea „a minţi frumos”, putem să dăm posibilitate copiilor să mintă frumos, fiindcă ei nu se gândesc că spun minciuni, dar ei fac, construiesc o realitate, a lor, o realitate posibilă, în care ei ar vrea să trăiască.
Ei deocamdată nu ştiu cum este realitatea aceasta, iar copiii sunt geniali prin faptul că ei descoperă această lume, o descoperă din nou. Constantin Noica spune: „În cultură nu se moşteneşte nimic” şi tot Noica adaugă: „Feciori nelegitimi ai lui Ştefan cel Mare, de fiecare dată au trebuit să dea dovezi că sunt din os domnesc”. Iată, aceşti feciori nelegitimi au trebuit să ia totul de la început, cum zice Constantin Noica. Că în cultură, totul se ia totul de la început. Ceea ce a făcut tata, a făcut, vine feciorul şi o ia de la început.
Ortega spune, da de ce nu se întâmplă aşa, deodată toate lucrurile să rămână deschise ca să se producă toate, să nu mergem noi prin secole căutând anumite adevăruri, anumite trepte pe care le greşim, ne poticnim ş.a.m.d. Nu este aşa. Aceste uşi nu sunt deschise. Fiecare trebuie să deschidă uşile sale. Şi atunci, aceste uşi deseori se deschid cu greu. Prin aceste uşi s-ar putea întâmpla că noi ne-am pornit să ucidem Minotaurul. Eu am scris cândva o poezie despre lucrul acesta. Parcă suntem porniţi în viaţa noastră de a ucide Minotaurul din mit. Şi, iată, deschidem o uşă şi ştim că după uşa aceasta ne aşteaptă Minotaurul. Dar deschidem uşa respectivă şi mai este o altă uşă şi acea uşă s-a închis în faţa noastră. Cineva a închis-o şi stă dincolo de uşă şi aşteaptă. Dacă o deschidem şi pe aceea tot aşa mai departe s-ar întâmpla ca după ultima uşă să dăm de acel mitic Minotaur. Şi acel mitic Minotaur să fie noi înşine. Adică să ne luăm de piept cu noi înşine.
- Domnule Teleucă, de ce e foarte plăcut să asculţi minciuni frumoase şi-i foarte dureros să încerci un adevăr dur?
- Asculţi o minciună frumoasă, urechea vrea s-o asculte şi sufletul vrea s-o asculte. Şi vrea să creadă copilăreşte că ce bine ar fi să fie aşa. Ştiţi, Platon spunea despre artă că e o minciună. De ce este o minciună? Fiindcă arta nu este realitate. Şi nu e originală în felul ei. Arta este o copie a unei idei, care nu e în stăpânirea noastră. Ea se află dincolo de puterea noastră de înţelegere.
Cu sufletul la gură
Vă mai ţineţi, fraţilor, sunteţi?
vă ascult cu sufletul la gură
şi în noaptea asta sângele vă cură
pe altarul Patriei ce-o vreţi.
Vă mai ţineţi, fraţilor, sunteţi?
Sângele nu se preface-n apă,
el e dat să ardă mândru, numai el,
trage-n voi acelaşi Cel mai Cel
care v-a umplut cu-amar năstrapa.
S-a văzut demult că-i cel mai cel.
Muzica din radio se-nfierbântă,
gloanţele răzbat şi prin pereţi,
căutând nebune- aceleaşi vieţi
care libertatea sfântă şi-o cuvântă.
Vă mai ţineţi, fraţilor, sunteţi?
De putere nesătui, de slavă,
Doamne, cum au fost şi el, şi ea!
Ce-au dorit, ce fel de stea
pentru mintea lor obtuză şi bolnavă?
Unde-i astăzi sceptrul ce-l ţinea?
Dar vorbiţi, o lume vă aşteaptă
să daţi semn de viaţă cum puteţi,
nu vă pună moartea sub peceţi
vorba voastră liberă şi dreaptă.
Vă mai ţineţi, fraţilor, sunteţi?
Fie lege pentru orice dictatură,
pentru dictatorii care vor
să-i ridice-n slavă un popor
strâns ţinut, cu lacătul la gură,
Pentru toţi de azi ca-nvăţătură.
Grea e noaptea, pân-va da aripa
sfântă încă-a unei dimineţi,
vă implor cu lacrimi, nu tăceţi,
întrerupeţi muzica pe-o clipă
Și răspundeţi numai că sunteţi.
Când va fi-n gazetă astă poezie,
toţi vor fi de fericire beţi
că a-nvins dreptatea care-o vreţi.
Se mai trage? Vremea e târzie,
moartea vă coseşte, nu se-ndură,
vă-aşteptăm cu sufletul la gură,
răguşiţi să spuneţi că sunteţi!
Victor Teleucă
23-24 decembrie 1989
(„Moldova Socialistă”, decembrie 1989, ziarul „Adevărul”, decembrie 1989).
Posted in Uncategorized
