A fost odată ca niciodată.

Ningea potopitor, ca-n pasteluri de Alecsandri, în una din zilele anului 1988-1989, cînd Roşca, fratele siamez de mai departe al lui Filat, Voronin şi Diacov, la sediul celei mai naţionale mişcări din Basarabia, şi-a adus bucătar personal, de teamă să nu-l otrăvească nimeni cu te miri ce trufandale neverificate din timp.

Acesta, bucătarul zis Vico, mesteca mereu c-o mînă mămăliga, fiind numai  ochi şi urechi, iar  cu altă mînă filma tot ce se întîmpla la sediu şi nu numai la sediu.

Pentru cine oare?

Cui prindeau bine asemenea nimicnicii?

Pentru KGB, îmi spune ieri un deputat din primul Parlament al R Moldova, fost coleg de-al lui Roşca.

În 1995, la prima ediţie a Festivalului “Maluri de Prut”, in memoriam Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, pe care l-am inaugurat  şi organizat  tradiţional vreme de…8 ani, observ , la un moment  dat,  un musafir nepoftit  în scena Palatului Naţional, musafir, care cu gluga peste ochi,  tot filma de zor, transpirat de-a binelea, orice evoluare, orice mişcare, orice cuvînt rostit şi cîntat , orice gest, orice gînd chiar, filma în grabă ca un hoţ…

L-am smuls urgent  de urechi din scenă şi l-am întrebat dacă are vreo  permisiune de undeva, ştiind că n-are cum să dispună de aşa ceva…

Bucătarul extraauzitor-extravăzător-operator-regizor-scenarist-kgb-ist a început să strige  ca din gură de şarpe că cine sunt eu să nu-i permit ce vrea dînsul să facă în scena închiriată de mine, că el filmează, nu împuşcă oameni, că lucrează la un film documentar despre actorul, regizorul şi rectorul de atunci Veniamin Apostol, care era şi unul din prezentatorii acelui curajos  Festival.

Imediat  îl  întreb pe domnul Apostol dacă e adevărat, acesta se miră, exclamînd că aude pentru prima oară de aşa ceva, astfel că pricepîndu-i poanta, am fost nevoit să-l izgonesc pe bucătar, cu cameră cu tot, ca pe-un cîine, într-acolo de unde venise.

Adică la KGB!

 Şi dacă nu avea să pornească de prin vara lui 2011 cu înjuratul pe Jurnal.md, pe Facebook şi alte portaluri accesibile  oricui, poate că niciodată nu-mi mai aminteam de jigodie şi de  episodul din 1995.

Uitasem  cu totul de el.

Bucătarul  însă  are memorie brici, n-a uitat nimic şi se răzbună din plin pentru acea fugă ruşinoasă la care a fost condamnat atunci, pe vremea guvernării agrarienilor şi socialiştilor lui dragi, în fond tot nişte comunişti!

Atunci, cînd bucătarul a huzurit, pe cînd eu am riscat enorm, iniţiind un festival interzis de Ministerul Culturii agro-socialiste  cu doar  3 zile înainte de a se produce acesta.

Foşti kgb-işti nu există, mă convinge un omulean, care are cunoştinţe temeinice în domeniu.

Cine a fost racolat odată—activ rămîne pe viaţă, îmi confirmă omuleanul şi pleacă grăbit  la Guvern.

Iată că bucătarul, persoană de încredere  a lui Roşca, apoi a lui Lucinski, apoi a lui Voronin şi-acum a lui Filat, are veşnic de lucru.

El n-are cum să se trezească într-o dimineaţă şomer.

El e  mereu la datorie.

Fiindcă Roşca a fost şi, probabil, va mai deţine în viitorul apropiat vreo funcţie înaltă în stat, Voronin revine de unde nici n-a plecat, de fapt, Filat e tartorul-prim al guberniei, iar Lucinski a condus şi conduce R Moldova prin Filat @Ko, chiar şi fără funcţia de preşedinte, deţinută anterior.

Acum o lună de zile, în timpul pauzei de prînz, îl observ pe bucătar  la braţ cu o duduiţă, pe sub stejarii din strada Bucureşti, lîngă Ambasada României.

Cînd şi-a dat seama că am ţintit-o cu privirea, duduiţa, nu el, nu ştiu de ce  l-a tras de mînecă  şi  s-au ascuns după buticul cu  ţigări şi bere de la colţ.

Cînd i-am zărit şi acolo, nu ştiu pentru ce s-au făcut rapid  nevăzuţi pe terasa restaurantului “Eli-Pili” din strada Bucureşti, 68, edificiu ce aparţine Primăriei municipiului Chişinău.

După aceea m-am declarat învins şi nu mai ştiu unde s-au ascuns cei 2 îndrăgostiţi de nu se ştie care ideal sau idol politic comun.

Au făcut schimb doar de informaţii secrete referitor la ciripitul dăunător al   vreunei mierle de la vreun post de radio din capitală sau de la vreo televiziune în proces de continuă vînzare-cumpărare?

Şi cum de  şi-au dat glas sentimentelor  de partid şi kgb, dacă bucătarul e posedat  în permanenţă doar de Limba Vulgară?

Nu ştiu nici eu, nu ştiţi nici DVS…

Ce ştiu şi pot să vă mai spun e că la braţ cu bucătarul-operator-regizor-scenarist-trîmbiţaş kgb-ist-navigator-comentator cu fotografie pe internet era nimeni alta decît minuNATA Morari de la RepubclikaTV.

Vaşu mati, cum ar zice şi scrie  prietenul ei cel mai bun, Eduard Baghirov, din ţara ce ne-a restituit-o pe NATA  la 7 aprilie 2009.

Ca să avem şi noi revoluţie în paşaport.

   (va urma)