Un om fără CV impunător, care a lucrat la IPTEH-ul  privatizat fraudulos de Filat pe cînd acesta era șeful Departamentului de profil din guvernul…Sturza.

Unde Filat lucra cu Bodiu.

Deci, un tip servil, ca și Balițki, care și-a început cariera ca șofer de microbuz  și s-a trezit  general-șef de Serviciu Vamal al R Moldova.

Ca să nu se zică despre amicii  Primului-infractor  al  statului că n-are grijă de ei, acesta i-a numit suplimentar  și  în diferite Consilii de Administrație la întreprinderile de stat subordonate Guvernului, de unde încasează  alți bani foarte buni.

În 2012  presa   a și scris despre membrii  delegați de  Ministerul Agriculturii  în  S.A. “Tutun”, care primeau anual, surplus la salariul de bază, între 200-300 mii lei fiecare pentru că semnau  niște acte de două ori în an.

Primul-mafiot al Țării  sale are grijă și de Bodiu, secretarul general al Guvernului, tot el ministru de stat, cel de ridică saci de bani în calitate de președinte al Consiliului de administrație la BEM, unde și-a plasat o anonimă de gen feminin  în post de președinte interimar.

Să nu uităm că în postul ce-l ocupă  duduița  cu pricina,  cercetatul penal Grigorii  Gacikevici  a ridicat  lunar 150 000 lei. Vreme de vreo 13 ani.

La fel nu uită  Prim-minciunosul Patriei voastre și de consilierul principal de stat al lui, Eugen Sturza, nici de Roman Cazan, secretar general-adjunct din același  Guvern, pe care i-a așezat prea bine  tot în niște Consilii de Administrație, unde prosperitatea e la ea acasă.

Vice-ministrul de stat Banaruc, tot el secretar general-adjunct al Guvernului, tot el membru în Consiliul Politic  Național al PLDM,tot el cofondator cu Balițki la Rețeaua de schimburi valutare „Euro-Schimb”,  trebuie să recunoaștem  că este  imaculat ca o floare de tei și-l credem pe cuvînt atunci  cînd spune că  banii găsiți de haiducii din CNA în sertarul mesei  biroului  său  din Guvern erau de la o nuntă, de la o cumătrie, de la o rudă apropiată, de la un botez,de la o înmormîntare  și de la cununia  lui Filat cu Voronin.

Și i-a adus omul spre păstrare sigură la etajul  lui Filat încă de prin  seara nunții, din mai 2012, fiindcă știa el că la BEM situația este nesigură  încă din 2009.

Să ne amintim că și în 2001, pe timpul  guvernării de 8 luni a Alianței pentru Democrație și Reforme, a fost descoperită de același Centru  într-o mapă din Cancelaria Guvernului  suma de 10 mii dolari. Cică era suspectat  Cernomaz, cică Andronic…Și n-a mai fost pedepsit nimeni pînă la sfîrșit.

Referitor la dl Banaruc chiar nu avem ce să-i reproșăm.

Noi îl iubim la fel de tare ca și pe mai marele lui. Și nu vrem să-i amărîm inima sub nici un mod.

Am fost vreo 3 milioane de proști și prostiți de toate guvernele democrate și comuniste, mai răbdăm încă-un  guvern, că rezerve avem de răbdare cîte doriți.

Noi  am dorit doar să știți și DVS prin ce Consilii  își mai poartă pașii nevinovăția sa Eduard Banaruc, mare luptător  anticomunist din aprilie 2009   pentru libertatea,  democratizarea și prosperitatea Moldovei!

Componenţa nominală a consiliilor de administrare ale întreprinderilor de stat subordonate

Cancelariei de Stat(unele din ele):

Î.S. „Palatul Republicii”

 Numele, Prenumele, Funcţia publică, Denumirea organizaţiei

1. Eduard Bănăruc, Secretar general adjunct al

Guvernului, Cancelaria de Stat

2. Eugen Sturza, Consilier principal de stat al

Prim-ministrului, Cancelaria de Stat

3. Iulia Ciobanu, Consultant principal, Cancelaria de Stat

4. Iurii Paşinschii,  Ministerul Finanţelor

5 Emilia Bocan, Colectivul de muncă

 Î.S. “Editura Universul”

 Numele, Prenumele, Funcţia publică, Denumirea organizaţiei

1. Eduard Bănăruc, Secretar general adjunct al

Guvernului, Cancelaria de Stat

2. Roman Cazan, Secretar general- adjunct al Guvernului,

Cancelaria de Stat

3. Constantin Neaga, Consultant principal, Cancelaria de Stat

4. Tatiana Pascal, Consultant principal, Cancelaria de Stat

5. Raisa Duca, Consultant superior, Cancelaria de Stat

6. Ştefan Creangă, Ministerul Finanţelor

7. Boris Mihalache, Colectivul de muncă

 Î.S. Complexul „Casa Presei”

Numele, Prenumele, Funcţia publică, Denumirea organizaţiei

1. Eduard Bănăruc, Secretar general adjunct al

Guvernului, Cancelaria de Stat

2. Nelea Vîrlan, Şefa secţiei administrare Cancelaria de Stat, direcţia

administrare şi management intern

3. Maria Cugut, Consultant superior, Cancelaria de Stat

4. Livia Jandîc, Ministerul Finanţelor

5. Ion Chilari, Colectivul de muncă

Azi am citit  că  face parte și din Consiliul de Administrație al BEM.

6 salarii  bunicele+niște nunți și cumătrii permanente  pentru un singur om… cum vi se pare?

Nu e prea mult???

Și oare toți banii ridicați  de Banaruc  rămîn, pînă la urmă,  chiar ai lui?

 

Anunțuri