(mie-nchinare)

I. BARANiuk, raketist de stat?

Filat sunt eu.

Eu am mulți prieteni devotați cauzei mele, unul din care își mai zice și:  BARANiuk.

Acesta, la ordinul meu, firește, TREBUIE să ceară și să primească, evident, minimum 7000(lei, dolari sau euroi) de la orice agent economic.

Pentru servicii de…protecție garantată.

De stat!

Ca să nu-i zicem: Raket, mafie, șantaj, abuz  sau altcumva.

Într-o zi prietenul meu a telefonat, din greșeală, și la o agenție de stat pentru promovarea imaginii mele.

Agenție subordonată, conform Acordului Alianței, LDPM-ului.

Prietenul a telefonat și, amnezic fiind, a  cîntat același refren.

“7000 și pace!”

Directorul Agenției, care nu e ziarist, m-a „Format”  imediat pe mine.

Supărat!

Că ai noștri îi terorizează pe ai noștri!

L-am chemat pe BARANiuk și i-am zis să învețe a citi unde și cui telefonează.

Să se atingă de cine vrea, numai nu de cei, care non-stop se ocupă cu ÎNVERZIREA plaiului meu!

În caz contrar, va paște porcii pe coline, așa cum o făcea înainte de a-l face eu OM!

Acum înțelegeți de unde s-au luat cei 600 000 lei cash, descoperiți de Centrul Anticorupție  în biroul lui BARANiuk?

II. Prohodul politic al țarului

Din 2009 pînă în 2013 am avut ce-am vrut: am fost în 101  călătorii peste hotare, cu damele  de companie visate(un fel de gheișe), cu avionul privat, cu mîncăruri alese, toate plătite  din bugetul guberniei moskovite care Sunt!

În calitate de Filat I al Chișinăului și-al întregii Moldove, m-am culcat cu una, m-am trezit cu …altul și-am fost, CU CERTITUDINE, din acest punct de vedere, fericit!

De ochii lumii mi-am dus și familia în Elveția, de ochii lumii am boxat continuu în Plahotniuc, Lupu și Ghimpu, fără motive plauzibile, bineînțeles.

Javră am fost, cioCLEJi am destui.

Și Lorine Cobze  cîte nici n-ați gîndit!

Cum l-am folosit pe Grigore Vieru, postumul, în campania electorală din 2009 așa am procedat și cu cei vii!

Pînă-am rămas doar  cu cintezoiul Strelets,  bufnița Bistrinciuk, cucuveaua Bodareff și un țap.

Credeam, în coșmarurile mele, că-i fac harakiri pe toți.

Dar Dumnezeu nu bate cu povești de succes, inventate de mine.

Așa că acum culeg ce-am semănat.

Nu Plahotniuc m-a trîntit la pămînt.

Nu Ghimpu m-a făcut de nimic.

Nu Lupu mi-a pus receptorul în mînă să-l somez pe Vicol.

Nu ei m-au  învins.

Propiria mea aroganță și prostie m-au trăsnit cu capul de asfalt  și azi, din cauza asta, văd doar STELE verzi pe pereți.

De aceea, în ciuda Lorinei Cobza și-a tuturor cioCLEJIlor ce îmi duc oala, am hotărît să mă duc  într-acolo de unde-am și venit: din strada București, 88, de la etajul 1, biroul cu nr.1, în fotoliul nr.1, unde, în 2009, după alegeri, îmi era oaspete des și drag Kalman Miszei, pe care azi, nu se știe de ce, îl hulește LuLeanca mea expirată, cu FanClubul închis și fața brăzdată de cicatrici.

Provocate de palmele Europei, mulse de noi doi vreme de 3 ani  și mințite cum nu i s-a mai întîmplat bătrînei doamne  nici-O-dată!

Anunțuri