Mă-ntîlnesc azi cu Primul.

La “Bastion”, evident.

Tac.

N-am nici un cuvînt la activ.

Tace.

Mă privește scrutător și îndelung.

Drept în inimă.

La un moment Primul sparge  brusc tăcerea.

Ridic ochii  și mă cutremur.

Între noi–un morman de țăndări.

De tăcere.

–Fratele meu, îmi mîngîie sentimentele dînsul, eu am un vis neîmplinit în viața asta. Cu certitudine, îl am. Atît pe intern, cît și pe extern, norma legală îmi permite să am și eu un vis, deocamdată neîmplinit.

–Zi-i, frate, îl provoc să fie mai categoric și să nu pierdem vremea degeaba.

–Află, fratele meu(și brusc mă bate cu stînga pe umărul drept) că eu nu pot trăi pînă nu sunt împăcat cu toată lumea, cu toți cetățenii mei, iar tu ești unul din ei.

–Zău?

–Să nu-ți faci nici un fel de dubii. Eu și cînd te urăsc tot te iubesc, clar?

–Mai la concret, se poate?

–Da, trec la subiect imediat. Eu aș vrea  să redevenim…oameni. Nu prieteni, nu… Prieteni am prea mulți, că n-am nici unul, corect?

–Dacă așa crezi mătăluță…

–Păi iată, eu sunt o personalitate politică foarte puternică și de temut. Eu, practic, sunt Șeful Moldovei! Plahotniuc, sper, s-a convins de aceasta în ziua cînd l-am demis. Eu dacă afirm ceva, atunci o fac cu toată forța de care dispun și mă țin totdeauna de cuvînt. Și tu ești om de cuvînt. Dacă spui-faci! Tocmai de aceea cu tine îmi place cel mai mult să conlucrez dintre scriitori. Ne-am înțeles la  4 iulie 2010 că mă vei critica așa de tare că-mi vor sări capacele de la berea „Filat” și iată că ce-ai promis ai  săvîrșit pînă ieri. Eu am promis că nu vei fi lezat materialicește și ce-am promis normă legală a fost, nu?

–Gura ta adevăr grăiește, ce-i drept e drept.

– Prima etapă de colaborare reciproc avantajoasă a luat sfîrșit. Acum, fratele meu, fiindcă îmi ești cel mai devotat dintre bloggeri, aș insista la modul cel mai pragmatic și serios ca de azi să scrii numai de bine despre mine.

–Rimează, ești și poet!…

–Cu certitudine, da. Și te rog, în genunchi dacă trebuie, să accepți. Vei fi telefonat pînă diseară de Lili Curez sau de ibovnicul ei NeVolnițki, sau de Sturza, sau de iubitul meu frumos și înflăcărat Eșanu, sau de Bodiul, sau de Banariuc și ai să le spui la ce adresă să-ți aducă mașina cu iepuri.

(Brusc îl telefonează cineva. La unul din cele 7 aparate. Clădite ca un cavou între noi.)

–Da,Șefu’, răspunse cu voce tremurîndă fratele meu. Poruncește. Vin imediat. Cu scuze cu tot. Da, da, Stăpîne. La locul vechi, am înțeles. Vorbesc și eu codificat, că sunt sătul de-atîtea interceptări telefonice făcute de oamenii lui Ghimpu și Voronin. LuLeanca mea deja e acolo? Te pup.

…Și fratele meu, fără a bate vreo palmă, bezmetic în codru s-a dus.

  1 aprilie 2013

Anunțuri