Poetul, de care nu ne vom despărți sîmbătă, a fost un spirit rar la români, adică un non-conformist.

Un luptător sinonim cu Dreptatea, jinduită veacuri  la rînd de basarabenii lui dragi.

Un om, contra căruia s-a pus tot KGB-ul  condus de Lavranciuk și toată partocrația comunistă a lui Grossu ca să-l distrugă și tot n-a reușit.

Matcovschi s-a dovedit a fi mai puternic decît ei și cu prețul vieții a învins, devenind deputat al poporului din URSS în defavoarea șefului de KGB amintit.

Conducerea de atunci s-a disculpat repede, dînd vina pe un oarecare șofer Struț, care  n-a mai făcut detenție, știți foarte bine de ce.

De vreo lună de zile și nopți cînd mă telefonează cineva îmi vine în gînd vorba poetului revoltat, care nu uita să mă încurajeze, să-mi propună sugestii, teme, dar și noi materiale  de-ale sale.

Da, da, materiale, domnii mei, fiindcă nonconformist fiind, Matcovschi de pe la 2008 nu prea avea unde să-și publice oful și dorul de Mărgioara lui, durută și basarabeană.

I-am găzduit și eu ce mi-a oferit, fiindcă revistele noastre nici după 2009 nu prea aveau voie de la mai marii clipei să-i tolereze revoltele interioare.

E din cale afară de rușinos să constat că pe timpul guvernării comuniste anticomunistul Matcovschi era publicat doar de procomunista “Moldova Suverană” și antiromâneasca de “Săptămîna”.

E din cale afară de rușinos să vă spun că în 2008, după ce s-a plîns tuturor președinților și prim-miniștrilor de plai că nu mai poate urca în baston și cu 11 operații chirurgicale suferite pînă la etajul 15 dintr-un bloc de la Porțile orașului Chișinău.

Mai ales cînd se defecta ascensorul…

Toți s-au făcut că plouă.

Numai Voronin l-a invitat în audiență.

Dar…neșansa lui Matcovschi a fost că  și-a uitat buletinul  la etajul 15, iar portarul imbecil s-a postat ca o stană de piatră în fața lui și i-a făcut semn să se ducă acasă după document.

De parcă chipul lui Matcovschi nu era suficient ca să-l recunoști, mai trebuia, oare, și ciudățenia aia de act de identitate?

Evident, de scîrbă, poetul a tunat și-a fulgerat de-a făcut țăndări tot comunismul din Sediul Președinției și, plecînd, n-a mai revenit niciodată.

Timpul a trecut, a venit la guvernare o Alianță proeuropeană, dar problemele poetului aceleași au rămas.

Titlul de cetățean de onoare  al capitalei i s-a acordat abia pe la 72 de ani, ordinul Steaua României–la 73 de ani, iar schimbul de apartament– niciodată !

Cu riscul de-a spune Adevărul, cel care umblă mereu cu capul spart, voi zice că unicul om ce l-a ajutat financiar  în ultimii ani de viață pentru montarea a două spectacole la Teatrul Național “Mihai Eminescu” și editarea mai multor cărți a fost Vladimir Plahotniuc.

Prin Fundația sa Edelweiss”, acesta l-a ajutat  și  pe regretatul  Aureliu Busuioc, și pe regretata Maria Bieșu, și pe mulți-mulți  alții…

Acum, cred c-ați înțeles de ce am postat o fotografie a poetului cu Plahotniuc în materialul anterior.

Dacă era ajutat și de Filat, și de Ghimpu-procedam la fel.

…Medicii, sărmanii, sunt și ei oameni, și nu pot crea miracole, acolo, unde nu se poate.

Chiar neurochirurgul Iulian Glavan a spus că salvarea lui Matcovschi din anii 80 ai secolului XXI a fost o minune a lui Dumnezeu, iar acestea, minunile adică,  nu pot fi analizate din punct de vedere medical de către oamenii de știință.

M-a mirat azi insistența unui reporter de la Publika TV, care se străduia din răsputeri să afle de la neurochirurgul Stanislav Gro(a)pa despre cauza plecării din antumitate a poetului, dramaturgului, publicistului, textierului și omului de cultură, în general,  Dumitru Matcovschi.

În zadar se străduia savantul să ne convingă de faptul că ba un tumor cerebral, ba o tumoare cerebrală  ni l-a răpit pe artist.

În zadar veți crede că neaprecierea factorilor de decizie din republică  i-a oprit planarea sub cer.

Matcovschi a știut pe deplin “zborul înalt, dorul și plînsul”, dar și iubirea poporului, în acest sens el fiind cu adevărat un scriitor din popor și pentru popor, care și-a apărat, eminescienește vorbind, “sărăcia, și nevoile, și neamul”, a cărui lacrimă, pînă la urmă, a fost chiar el.

Astfel, trecut prin foc și prin sabie, furat și trădat mereu, Matcovschi a fost floarea ta de dor, Basarabie și lacrima neamului tău!

Aflați că Matcovschi n-a plecat din cauza niciunei boli vindecate de medici.

Matcovschi a murit numai și numai de Scîrbă, domnii mei.

Scîrbă s-a numit boala lui cea adevărată.

Scîrbă de invidia unora, scîrbă de indiferența altora, scîrbă de lașitatea intelectualilor, scîrbă de ticăloșirea  politicienilor și tot așa…

O scîrbă  mai putenică și decît KGB-ul sovietic.

O scîrbă mai abilă și decît Partidul Comunist al RSSM și-al URSS-ului.

O scîrbă care l-a și ucis de tot!

(Va urma)

 

Anunțuri