De niște zile somnu-mi nu se-arată,

De niște nopți blestem în locul lor,

Al celor care se numesc: popor

Și tac mereu cu gura încuiată.

–––––––––––––

De cine încuiată și de cînd

În veacul libertății ce-l avem

Stindard la modă, etalon suprem,

Însă, de fapt, murim  neprotestînd?

––––––––––––––

Întîi  închis-au școlile din sate,

Apoi au comasat rană și dor

Și la un microfon, sub tricolor,

Ne-au zis c-avem prea mult și nu se poate!

–––––––––––––

Ne-au zis că huzurim din cale-afară,

Că prea iubim, că prea visăm sublim

Și n-ar fi rău și n-ar fi o povară

S-avem destin de veșnic anonim!

––––––––––––––

Și Tu, popor de robi, ai spus că-i bine

Și-ai prins cu sapele-a aplauda

Și numai eu am evadat din mine

Și-n locul tău pornii a blestema:

––––––––––––––

“Puteți privatiza orice dugheană,

Hotel, aeroport, imaș mănos,

Dar, rezemat de-o dramă suverană,

Nu-nchideți teatrele, vă rog frumos.

––––––––––––––-

În caz contrar la ziuă veți deschide

Temnițe largi și-nalte pîn-la cer,

În care veți intra ca-n piramide,

Mînați de-un faraon de temnicer.

––––––––––––––

În toți va fi tîrziu, în cer—devreme,

Și-atunci, ca-ntr-un spectacol de cîndva,

Cu guri cuvîntătoare de blesteme

Teatrele-nchise,-n voi s-or răzbuna!

                                          7 iulie 2013

Anunțuri