Fotografie: După ce recent Coaliţia pro Europeană, a hotărât să impoziteze serios tămâia, prescurile şi busuiocul, mai nou, aceştia au identificat o nouă sursă de formare a bugetului, hotărând să instituie amenzi, de până la 10 000 de lei, pentru „neîndeplinirea obligaţiei de distrugere a buruienilor de pe terenurile agricole”.

Filat e poet.

Toată omenirea și-a pus mîinile în cap după scandalul de la spitalul pentru copii “V. Ignatenco”, dar el zice că nu există motive suficiente pentru a fi demis  unsul lui, pre nume Usatîi.

Toată omenirea a rămas tablou de  Dali la aflarea veștii  că în armata condusă de-o marinuță se omoară pe bandă rulantă, ca la abator, iar Filat zice că nu sunt motive serioase pentru demiterea unui ministru.

Uns de-al lui, bineînțeles.

Toată societatea moldovenească a fost bulversată de năstrușniciile unui economist al educației, pre nume Maya Sandu, dar Filat zice că ideea de a o trînti  pe aceasta la volanul învățămîntului a fost una profund fericită și inspirată, pe care și-o adjudecă pentru vecii.

Un om ireal, zice poporul, dar cui îi mai pasă de ce gîndește mereu și zice, uneori, un popor?

R. Moldova e un teritoriu în comă, care, precum o atlantidă, se scufundă încet, dar sigur, în buzunarele fără fund ale lui Filat.

Dacă cineva crîcnește cumva contra lui, Filat scoate imediat din dotare mașina electrică de sfredelit  și-i ciuruiește glăsciorul.

Vino, lume, să vezi adevărata atlantidă  cum dispare în neantul pre nume Filat.

O ATLANTIDĂ A SUFLETULUI ROMÂNESC DIN MILENIUL TREI!

Lumea nu are cu ce-și achita serviciile comunale, iar el își comandă lenjerie intimă cu inscripția numelui și prenumelui său,  la casele de modă din Europa.

Pe banii poporului, bineînțeles.

Lumea nu poate să-și procure medicamentele necesare, iar el, carele se visează deja președinte pe Lume, majorează prețul medicamentelor cu numai…300 % față de cel al producătorilor, iar medicul său principal de …stat, care nu e nici măcar medic, tace, fiindcă soția  și verișoara lui împart bugetul republicii, destinat achiziției de farmaceutice, așa precum vrea Filat.

Grama nu strică treaba, își zice prim-ministrul de ieri și poetul de azi, cu pseudonimul artistic Gabar, cel aflat pe marginea…debutului său literar.

Poeziile  lui  sunt deja puse pe note de un Cioban, deputat PLDM, căruia îi place, în fața oricăror televiziuni, să se prezinte, din modestie, evident,  drept compozitor de talie…universală.

Șlagărele intergalactice  le va interpreta, clar lucru, Huli Iglesias în duet cu Maya Sandu, la pupitrul dirijoral fiind nimeni altul decît artistul tuturor popoarelor Republicii Moldova, maestrul  LuLeancă.

Și țara Anei Guțu va fi mai mult decît entuziasmată.

Ea, țara, desigur,  le va plînge de milă deputaților milionari, care au cel mai mic salariu din Lume.

Iar ei, deputații, desigur, vor continua să dea, la rîndul lor, țării bun-simț, adevăr și bunăstare.

În rate, desigur, cîte un gram din toate pe cap de locuitor și… anual!

Vai, țară cu conducător din umbră, pre nume Filat!

Că ciudată mai ești…

De la medicii care au depus jurămîntul lui Hipocrate ceri să nu ia mită, de la profesori ceri să respecte cele 10 porunci ale Mîntuitorului și numai de la fanariotul de Filat și clica lui nu ceri nimic.

Dar absolut  nimic!

Și le pupi picioarele, și le duci tava cu viața ta cu tot, și mori, doar ei să fie fără moarte!

Anunțuri