Nile_Falls_Ethiopia

 

DAN VERONA

 

 

             Cântecul vinovaţilor de iubire

 

 

 

Pe dealuri scrise cu morminte

Veghind ca nişte vechi creneluri,

Prin viţa merelor-cuvinte

O, ce noroc, mai curg cerneluri

De-azur, de lacrimă fierbinte!

 

Duminica aceasta sfântă

Ni-i dată nouă din vecie

Cu pâinea ruptă în pruncie,

Privighetoare care cântă

Şi blând veşmânt de apă vie.

 

Copil, bărbat, ori veşnic mire

În inimă, fără de leac

O ducem pururea prin veac

Toţi vinovaţii de iubire.

 

Scriind pre limba românească

Doar un cuvânt de maica dat

Nu-i mână, fie de-mpărat,

De dor să nu se-mbolnăvească.

 

Acolo jos aprins de veacuri

Prind miez la focul de sub grai

Asemeni poamelor din rai

Cuvintele ca sfinte leacuri.

 

E dulce fructul pe o parte

Pe alta-i uneori amar –

Tu să-l primeşti ca pe un dar

Curat şi neatins de moarte.

 

 Cuvintele acestei limbi

Ni-s date singură avere,

Ademenit de-ai fi cu miere

Pentru arginţi să nu le schimbi

 

Şi mai ales nu risipi

Averea asta cât de mică

Să nu murim cuprinşi de frică

Să ne trezim aşa-ntr-o zi

Că nu mai ştim în care limbă

Să ne rugăm, să creştem fii!

 

Când vaviloanele îşi plimbă

Prin veacuri pumnul de nisip

Şi roua plânge în cerneală,

Cuprins de spaimă şi sfială

Adu-ţi aminte: tu ai chip!

 

Mai tare eşti, adu-ţi aminte,

Decât coloana de granit

Căci maica noastră te-a-nvelit

Într-o cămaşă de cuvinte.

 

Acolo jos, venindu-ţi rândul,

Ai fost ca pâinea frământat

Dintru acelaşi aluat

Din care S-a născut Cuvântul,

Întâiul care ne-a arat

Fiinţa dulce ca pământul.

 

Şi nici o forţă din iubire

Nu va putea să te desfacă,

În neamul tău vei sta ca-n teacă

O sabie de foc, subţire.

 

Dar de vei crede că-i povară

Această sfântă legătură

Ca trăsnetul de primăvară

Cuvântul îngheţat pe gură

Te va zvârli din groapă-afară.

 

 Şi nici un bocet nu te va

Spăla de-atâta necredinţă

Chiar dacă maica-n suferinţă

Fiindu-i fiu, te va ierta.

 

Tu vei pricepe-aceste toate

Când vei simţi în priveghere

Cuvântul, glontele de miere,

Pătruns în carnea ta curată

Şi vrând să-l smulgi fără durere

O, vei vedea că nu se poate

Să-l scoţi de-acolo niciodată.

 

Copil, bărbat, ori veşnic mire,

O ştim demult, n-avem scăpare:

Ne naştem prin adăugare

La vinovaţii de iubire.

 

Speranţă dulce este ea,

Această limbă-veşnicie

În care scriem din pruncie

Uşor, de parcă-am lăcrima…

 

Anunțuri