De la 2009 încoace a apărut o Zeamă de lideri de partide și opinie, care semnează tot ce li se trimite de la Centrala unor partide, deși nu scriu nici o iotă din ce lumea crede, mințită, c-au și scris.

E aiurea-n tramvai să fii plătit doar pentru depunerea unei semnături.

E lucru stupid să scrii și să-ți fie rușine să semnezi ce ai scris.

Iată că la moldoveni și vice-președintele Parlamentului  vrea să ne mintă că scrie, și un ex-președinte, și mulți deputați, și unii miniștri, și alții.

Numai Timofti încă nu ne-a mințit că poate și scrie precum nu poate vorbi.

Am impresia că dintre toți politicienii numai Vitalia  Pavlicenco și Valeriu  Munteanu își scriu cu adevărat materialele, hai să recunoaștem, Bune și  chiar foarte Bune!

Pe ceilalți bloggeri e destul să-i  întîlniți pe  facebook  ca să vă dați seama  ce neșcolarizați sunt.

În stare de beție narcotică  fiind, cei fără chemare pentru așa ceva se observă de la o poștă că nu sunt autorii materialelor semnate de ei, fiindcă de-i pui să vorbească îți dai seama că e o prăpastie imensă între ce spun și ce semnează.

Dar nu scriu!

Să nu-mi spună mie cineva că domnii  Dodon sau Usatîi au timp pentru așa ceva.

Nici să mă convingeți că exponenții de bază ai stepelor kazahe au hotărît să debuteze la bătrînețe cu epigrame  avînd ritm șchiopătat, frate cu negîndirea acestora.

Mîine, sunt sigur,  vor semna și necroloage în versuri, și chiuituri pentru nunți și cumătrii.

Iar dacă liderii unor partide vor ordona atunci acești scriitori doar cu numele își vor semna pînă și propriile bocete pentru cînd nu vor mai fi.

De parcă au și fost vreodată cu adevărat…

Ce  crasă nerușinare!

Unii  robi  anonimi  să scrie, iar alți bloggeraști  doar să semneze materialele, fie ei și deputați, miniștri, mari gangsteri internaționali  sau chiar lideri de partide.

Eu, unul, nu pot să înțeleg cum poți să primești bani doar pentru  că semnezi un material scris la Centrală de alții?

Și să o mai faci cu tupeu și cu fruntea sus.

Și de parcă aceasta n-ar fi deajuns, nescriitorii   mai așteaptă  și recunoștința poporului pentru  pupincureala pe care-o semnează de zor.

Cutremurul-de-8-8-grade-a-modificat-litoralul-din-Chile--Galerie-foto-