Eu, ţara mea, rămîn un desuet
Care a obosit de-a mai socoate.
Am fost şi mai insist să-i fiu poet
Acestui neam delimitat în toate.
O libertate, totuşi, se cuvine
Cînd suntem chiriaşii unei ţări,
Ce s-a născut aici, sub aste zări
Şi, vai, cerșește la străini o pîine.
Ce este ea de maicile în lacrimi
O cer şi-o plîng cînd pare în zadar?
Această Basarabie de patimi
Va fi să fie? se întreabă iar.
Doar un pămînt gravid de cimitire
E ţara noastră, care ne-o jertfi
Precum îi este hărăzit din fire.
Şi tot aștept în fiecare zi
Un biet Iisus cioplind din vise gri
O cruce-naltă pentru omenire.
Anunțuri