Romania_Mare_1940

Eu, ţara mea, rămîn un desuet

Care a obosit de-a mai socoate.

Am fost şi mai insist să-i fiu poet

Acestui neam delimitat în toate.

 

O libertate, totuşi, se cuvine

Cînd suntem chiriaşii unei ţări,

Ce s-a născut aici, sub aste zări

Şi, vai, cerșește  la străini o pîine.

 

Ce este ea de maicile în lacrimi

O cer şi-o plîng cînd pare în zadar?

Această Basarabie de patimi

Va fi să fie? se întreabă iar.

 

Doar un pămînt gravid de cimitire

E ţara noastră, care ne-o jertfi

Precum îi este hărăzit  din fire.

 

Şi tot aștept  în fiecare  zi

Un biet Iisus cioplind din vise gri

O cruce-naltă pentru omenire.

Anunțuri