Pentru Alexandra Can

Eu sunt din tată-n fiu bolnav pe viață,

Durerea mea nimeni  nu mi-o dezleagă

Și-așa mă trec din noapte-n dimineață,

Bolnav că România nu-i  întreagă!

–––––––––––––––-

Tăiată în felii ca pe o pită,

Ce-o dumică străini din lumea largă,

O plîng etern sub zarea nesfîrșită,

Bolnav că România nu-i întreagă!

–––––––––––––––––

Am încercat cu doftorii destule,

M-am fost reînviat pe-apusa-mi targă,

Dar tot rămîn vegheat de noi patrule,

Bolnav că România nu-i întreagă!

––––––––––––––––

Ajuns bătrîn, o știu: Mi-i vindecarea

Numai într-o Unire, cea mai dragă!,

Fără de care rudă-s cu Uitarea,

Bolnav că România nu-i întreagă!

–––––––––––––––-

Fără de care mi-s pămînt cu rană,

Lacrima semănîndu-l ca să-l spargă,

Din el răsară tata și-a mea mamă,

Bolnavi că România nu-i întreagă!

––––––––––––––––

Și-n trei atunci să suspinăm în Domnul

Și-mbrățișați să ne-ngropăm în neagră

Tăcerea Neamului nuntit cu somnul,

Uitînd că România nu-i întreagă!

                                                       22 decembrie 2013

Anunțuri