Trece prin saloanele  Puterii sale fercheş ca un crai.

Precum şi-ar undui  paşii prin o(ri)ficiile Institutului de preparare a cadrelor de partid ”iSIS-Viitorul”, de unde a şi aterizat într-o zi de post  direct în braţele  PLDM-ului.

Are şi el blog, ce-i drept, unul foarte agramat, dar asta n-o ştie nimeni, că nici nu-l citeşte vreun pitpalac.

E analist  politic, economic,  juridic, social, agricol, medical, militar, cultural, portuar, aerian, feroviar şi tot ce doriţi DVS  să fie, numai terestru n-a fost şi nu poate fi, însă din cauza asta el nu are nicicînd insomnii.

E deputat, e chiar şefuţ pe un cîrd de deputaţi şi deputăţoaice, tunate și adunate într-o Comisie pentru economie, buget, finanțe și cazinouri,  e mîndru  nevoie -mare c-a fost fabricat  în incubatorul PLDM-ului şi că poartă o ştampilă ca tatuaj, ascunsă undeva, mai la dos, cu inscripţia bătută în aur:”Made in Filatelia. Bun pentru “consumul pe intern” al Şerifului”.

Cînd ciripeşte zilnic la televizor, în locul poveştii de seară, desigur, acesta ia un chip jalnic, de împrumut, pe care lesne poţi citi mila, compătimirea, regretul şi deznădejdea, încît îţi vine să chemi urgent un taxi şi să-i  (tele)donezi  în grabă mare 3 lei.

1– pentru demisionarea sa de la şefia Minciunii,

1– pentru abdicarea sa din Necuvînt,

1– pentru anihilarea viciului său de mare jucător la ruletă.

De unde şi pînă unde creştinul evanghelist ce zice-se că este Ioniţă  să fie şi vajnicul susţinător din interes, spiritual, desigur, al cazinourilor, care, prin definiţie, sunt ctitorii incontestabile ale Satanei?

Vă întreb pe voi, cititorii mei culţi, că pe mine personal de mult nu mă mai miră nimic din comportamentul imoral al  PLDM-ului!

Nici faptul că printr-o Lege a Cazinourilor Ioniță a scutit toate firmele Diavolului   de 6  milioane de lei, care trebuiau să ajungă în bugetul statului și despre care lumea zice c-ar fi ajuns în bugetele altcuiva.

Nici faptul că printr-o  Lege a Glorinalului Ioniță a dăruit  24 de milioane de lei unei companii.

Nici chiar faptul că printr-o Lege a Codului Fiscal Ioniță rupe cîte 40 milioane de lei din bugetul statului și le dăruie ONG-urilor PLDM-iste.

Și numărul nedumeririlor lui Ioniță, devenite crime de stat, poate continua hăt departe, la nesfîrșit…

Anunțuri