Ieri am privit la Prrrrrro TV o știruță de 2 bani și de tocmai 2 minute despre protestul unor preoți și a unor oameni simpli, dar creștini, referitor la preacurvia Anhelei Honta și-a lui Vlad, care în timp ce era căsătorit cu altcineva și avea doi copii a preacurvit în permanență, iar din acel păcat, căruia el îi zice cu mîndrie: RELAȚIE, curviștina de Anhela a stat grea.
Așa zice poporul, eu doar l-am citat.
Poporul care l-a votat pe el și l-a tolerat 4 ani de zile să fure tot ce consideră de cuviință curvarul.
Poporul care a aplaudat-o și-a tolerat-o decenii la rînd pe cea de-a preacurvit cu cine-a dorit.
Și cu comisari de poliție de la Botanica, și cu Vor On In, și cu fotbaliști, și cu (alte) prezentatoare și cu episcopi, mitropoliți, miniștri, procurori și hoți în lege.
Gabar, tot el Kant, tot el Vlad a fost ultimul(așa crede el!) dintre cei de și-au deșertat amarul în ea(vorba poporului meu).
Gabar, înfășat într-un partid nici liberal și nici democrat, cînd a zărit ieri știrea cu preoții și enoriașii protestînd contra preacurviei sale și-a nevestei lui însărcinate a pus mîna pe telefon și în doi timpi și trei mișcări a fost cu geamantanul plin de LIMOANE(vorba poporului meu) la un Jos(b)an.
Care, din motivul prea marii libertăți de exprimare, a șters, neevropenește, imediat știrea, cu titlul: „Preoții fără mitropolitul Vladimir îi condamnă pe Vlad și pe Anhela și-i învinuiesc de preacurvie și de sodomizarea Moldovei”.
A șters și pozele cu Anhela grea, a șters și imaginile cu cei doi de la premierea revistei „LIP Magazin”, unde Vlad Gabarovici Kant a devenit Omul Banului 2013, iar Anhela Kant(fostă Honta)–prezentatoarea Omului Banului 2013.
Corect?
Foarte corect, zice poporul meu, care îi huiduie pe unde-i întîlnește și fuge de ei ca de Ucigă-l Crucea.
Uitînd că actul lor rușinos de preacurvie a fost „blagoslovit” la Mănăstirea Curchi de chiar Mitropolitul Vlad(imir), despre care se spune c-ar fi păcătos ca și ei!
Doamne, Ferește!