lumea

 

Lumea bani pentru-o pită n-are
Şi-n dimineaţa de acum
Nu-şi mai oferă mărţişoare,
I-i traiul anotimp postum.

––––––––––––––
E-un accident viaţa lumii,
Un accident cotidian
Din care nu e vreo scăpare
Pentru poporul suveran.

––––––––––––––
Lumea săracă de noroc
A prins în ochii mei să doară
Şi-aşteaptă clipa-n cer să moară,
Ca nunta-n care mai e loc.

(Din vol. Moartea În Premieră, Pasărea Phoenix, Chișinău, 2001, pag.151)

Anunțuri