(maxime şi reflecţii)

calugar-rugandu-se

***

Prea multe talente pe metru  pătrat. Şi atunci cînd se intersectează două talente în natură se produce cîte-un scurtcircuit de Etern.

* * *

Cea mai mare încredere o avem în oameni. Cea mai sfîşietoare decepţie tot ei într-o zi ne-o oferă.

* * *

Invăţ graiul cerului să vi-l pot tălmăci într-o zi.

* * *

Sufletul meu are, probabil, forma unei harfe, e profund cîntător şi cînd se dezlănţuie păzea de toţi imberbii literari şi criticii de cartier.

* * *

Schit cu nemărginirea urcînd mereu  pînă a ajuns în dreptul inimii mele înfiate de-o stea fără ţară.

* * *

Poezia e hrisovul voievodal care înmiresmează cetăţile lacrimii incrustate de harul îndumnezeirii.

 * * *

Cu o simplă mişcare de toreador făcea să capituleze în faţa-i cuvintele sacrei tăceri.

* * *

Sunt prea mulţi reprezentanţi ai Puterii, cărora nu le ajunge cultură şi mulţi reprezentanţi ai Culturii, cărora nu le ajunge…Putere.

* * *

Trăiţi pentru alţii, jertfiţi-vă pentru alţii şi luaţi-vă pseudonim de Iubire din Cer.

* * *

Eu mi-am zidit, piatră cu piatră, o pagodă a propriei tăceri, în care-, ngenunchind, m-am rugat ne-ncetat de netrecere.

* * *

Şi-apoi oricare operă de autor nu trebuie să fie una singulară, ca un rîu ce tot curge în marea literaturii intersectat doar de mirarea din el însuşi?

* * *

Nu ştiu dacă am devenit prizonierul incertitudinii mele, dar eu scrisu-am întreg timpul, încît doar spaţiul mai rămînîndu-mi la îndemînă, l-am rescris şi pe-acesta pînă la urmă.

***

La toate zările, la toate neuitările, Iluminare!

* * *

Poeme de debut, poeme neprihănite, cum  nu se mai pot scrie astăzi, poeme care erau sufletul meu transfigurat în oglinda iubirii.

* * *

Este nespus de dificil în acest mileniu oligarhic şi pragmatizat la maxim  să rămîi liră murmurînd la atingerea vîntului, să fii narcis tremurînd sub privirea lunii şi să te-ndrăgosteşti de orice cînt de filomelă.

* * *

Poeţii basarabeni au o sensibilitate aparte, un verb mai cantabil şi un plîns mai cutremurător decît răbufnirea din zei.

Locuind într-o rană a istoriei, ei înşişi au luat chip de cîte-o rană ce n-o mai vindecă nici un poem.

* * *

Viişoara mea este cel mai înluceferit peisaj al bolţii revărsate în Prut. Rîul acesta între Noi şi Noi a fost pentru copilul ce vă vorbeşte un mister şi a rămas o nelinişte a Neliniştilor.

Locul care m-a născut este chiar tainiţa mea ce începe de-o vreme să-apună.

* * *

Poeziile noastre s-au cunoscut dintotdeauna, îşi vorbesc mereu, iar în faţa frumuseţii delpine, ne-am convins de-atîtea ori, necondiţionat capitulează pîn’şi îngerii.

* * *

Mă iubeşte lumea, aproape că mă divinizează. Şi pînă la linşare  e  un pas.

* * *

I-au luat apărarea abia atunci cînd din toată gloria lui mai rămăsese nimicul.

* * *

Tot omul astăzi n-are timp de citit. Tot omul nostru astăzi scrie.

* * *

Avem memorie personală, nu şi istorică de popor.

* * *

Omul, o intersecţie de drumuri fără nici un semafor.

***

În ceruri nu contează premiile, operele — da!

* * *

Poet fiind, nu m-am pierdut în proză, ca să mă regăsesc în celelalte.

* * *

Scriu despre toate? Scriu despre Totul!

* * *

Era convins că e geniu în viaţă. Ceea ce, de fapt, în Cer  nu era.

* * *

Biblia — un cer de duminică ce trebuie citit în orice zi.

* * *

Venind să schimb o lume, plec fără-a mă schimba măcar pe însumi.

* * *

Inima mea este ţinta. Vîneaz-o, Tu, Doamne, cu arcurile dragostei Tale. Amin.

* * *

Pasăre rară, care-şi va face cuib în altarul raiului şi va predica desăvîrşirea, sufletul meu.

* * *

Neam făuritor şi păstrător de istorie? Adevărat, dar numai la trecut.

* * *

Mare să fii prin smerenia ta.

* * *

Omenia — patrafir demodat ce nu se mai poartă.

* * *

Spre seară îmi voi da un telefon să-ntreb cînd voi fi.

* * *

La unii sfîrşitul încununează inexistenţa operei.

* * *

Ei îmi creau mereu lipsă acerbă de concurenţă.

* * *

Cea mai frumoasă e ziua dusă de mîna unui copil.

* * *

Hîrtia suportă totul. Mai ales harul!

* * *

Tăcerea! O fi şi ea o formă de manifestare a cerului din fiecare.

***

Politica scriitorului e la masa de comis opere şi ea e mai presus decît toată avangarda lichelelor.

* * *

Ce bun eşti, Doamne, cu mine, cînd îmi dai să beau din oceanul inimii Tale vecia.

* * *

Cu mirul speranţei dintotdeauna, unge-mă, Doamne!

* * *

Cum nu pot exista cărţile fără erată aşa şi tu fără mine nu putea-vei trăi.

* * *

Mi-i trist de cîţi copaci au fost sacrificaţi pentru a da bun de tipar unei cărţi fără noimă. Cînd vine vorba despre o carte frumoasă parcă apune tristeţea sau nici nu a fost.

* * *

Sunt cărţi care-şi aleg cititorii.

 * * *

În faţa micuţilor tăi cititori trebuie să vii legănător ca iarba, cu inima în palme şi cîntecul de stea în priviri.

* * *

Poetul adevărat e un ales de divinitate şi acest lucru, în ciuda tuturor intemperiilor, trebuie să-l ajute să dăinuie chiar şi atunci cînd se pare că nu mai e loc decît într-o eternă disperare.

* * *

În infinitul scrierii ca-ntr-un ocean nemărginit se avîntă, c-o poftă nebună de viaţă, acest anonimus din veacuri, Poetul.

* * *

Fericit cine are un drum al lui. Ceilalţi au doar drumuri adoptive.

* * *

Timpul le vindecă sau le îngroapă pe toate. Pînă la urmă e şi aceasta o rezolvare.

* * *

Ştiu totul despre tine, ştiu mai mult decît mi se cuvine. Şi tainele devin tot mai mari.

* * *

Minele noastre de aur nepreţuit cu care ne-a înzestrat Dumnezeu de la facerea lumii încoace sunt cîntecele.

***

Suflete călătoare, din aripi maiestuos fluturînd, în spaţiu şi timp infinit. Oameni trecători, artişti fără moarte!

* * *

Cînd eram mic semănam cu unii, apoi — cu ceilalţi şi doar murindu-mă voi semăna cu însumi.

* * *

Inima Ta, Doamne, colier de chilii cu nestinse făclii în ele.

* * *

Nină, Nină, Neasfinţito, a zis Dumnezeu. Tu ai crescut un înger şi n-ai ştiut.

* * *

Poezia, izbucnirea Tăcerii.

* * *

N-am vreme să mă trilui nici măcar o dată în zi.

 * * *

Sinceri pînă la Dumnezeu, copiii.

* * *

Muzica e un spital, în care oamenii sunt pacienţi şi se vindecă datorită sufletului ei cîntător de frumos. S-au vindecat şi, drept recompensă, o slăvesc cu uitare.

* * *

Pierdem o clipă pe Dumnezeu să nu-l putem recupera o veşnicie.

* * *

El era ideologul principal al tuturor regimurilor, deşi era orfan la capitolul: Idei.

* * *

Lucrările sonore-ale Tăcerii sunt veritabile temple în patria universală a Muzicii.

* * *

Dumnezeu mi-a dat  puţină slavă — să nu mă-nrobească şi multă slavă — să nu mă pierd în neştire.

* * *

Am devenit un tip neinteresant din ziua în care am  uitat să urăsc.

* * *

O cruce pe catedrala veciei, Poezia să-mi fie!

***

În marea dezordine caut şi aflu veşnica ordine.

* * *

Rog, nu defăimaţi lipsa mea de reputaţie.

* * *

El era al Domnului de talentat.

* * *

Durerea infernală îţi dă puteri să urci pînă în cerul propriei tale gîndiri.

* * *

Semăn Christos. Culeg Dumnezeire.

* * *

Lucrurile pe care le zăvorăşte viaţa, vine într-o zi moartea şi le dezleagă cu certitudine.

 ***

Îl am numai pe Dumnezeu: Am Totul. Ce-aș mai putea spera mai mult?

* * *

El a uitat şi ceea ce nu a ştiut vreodată.

* * *

Dacă n-am  trece prin avatarurile suferinţei  n-am muşca din mărul de aur al izbînzii depline.

* * *

Dumnezeu are culoarea ochilor tăi, Eulmină.

* * *

Toate zerourile îşi închipuie că au în faţa lor 1.

* * *

Ieri am sărbătorit dependenţa sufletului meu de al tău.

* * *

Perfectă lumea să fie prin imperfecţiunea ei?

* * *

N-avea timp să se supere. Era mereu ocupat.

* * *

Nu m-am aşteptat şi am venit. Din vecie!

* * *

Implantul de iubire dacă s-ar realiza vreodată, ce umană ar fi omenirea!

* * *

Poezia e viaţă în Viaţă.

* * *

Te tot menţii în formă?! Dar în conţinut?

* * *

Cele mai faimoase lucrări sunt cele nescrise.

* * *

Auzi, lume? Eu sunt cel ignorat şi-n aceeaşi vreme din mine se inspiră toţi expiraţii.

* * *

O viaţă în păcat e ca o temniţă în care te arunci benevol, dar nu poţi ieşi singur din ea.

* * *

Scriitori avem puţini. Oameni printre ei nici cu lampa lui Diogene în plină zi nu găseşti.

* * *

Eu nu pot mîntui o ţară. Eu aş putea salva un om, care ar putea să salveze şi el un om, care ar putea să salveze şi el un alt om şi tot aşa pînă cînd va fi mîntuită o ţară, un continent, o lume întreagă. Mîine în zori am putea porni la refacerea Lumii. Se caută un miel. Golgota e în aşteptare.

* * *

Cu cît mai grea e crucea poetului, cu atît acesta e înnobilat de mai mult har.

* * *

Nimicul rămîne ceea ce nu cunosc. Abia cunoscîndu-l, îi voi putea da efigie de Tot.

* * *

Muzica e armura de nădejde a Poeziei.

* * *

În momentul cînd ne vom atotcunoaşte vom  lua chip fericit de trandafir la poarta raiului.

* * *

Orice Nimic se crede Totul. Nimicul cel Tot!

* * *

Ca un protest contra vîntului, Poezia. Ca o dezlănţuire contra risipei e Muzica.

* * *

El ne era exemplul cel mai elocvent cum ar trebui să nu scriem.

* * *

Poezia, Poarta de rai a literaturii.

* * *

Frumoase ni se arată păsările ce zboară în stol. Numai astfel pot duios înnebuni cerul, iar hora lor, unindu-se cu cea a îngerilor nestăviliţi din uimire, crea-va un spectacol astral, unic în univers.

***

Lasă un cîntec în cutia poştală a Nemărginirii.

* * *

În zori de ziuă măslinii din inima mea au rodit pacea lui Dumnezeu.

* * *

Bijuterie dansînd  la gîtul copilăriei, Soarele.

* * *

Totul are importanţă în viaţă. Chiar şi cît nu mori din Adevăr!

* * *

Cine nu a fost poet în copilărie n-are şanse de a mai fi în cer.

* * *

Luaţi-mi totul, Totul am în Domnul.

* * *

Fiecare creator îşi are cerul lui mărginit într-un Cer  nesfîrşit, care-i Domnul.

* * *

A îngrijit, ca pe-un copil, cuvintele, pîn-a ajuns el însuşi un veşnic de nobil cuvînt.

* * *

Mai periculos ca arma nucleară este omul, care vine şi o pune în funcţiune.

* * *

De cîtă indiferenţă are parte cîntecul meu, care-i al Tău, Românime!

* * *

Poezia, săgeată pe care poetul o înfige în inima timpului barbar.

* * *

Sub toga muzicii sufletul e cel mai pururi păstrat.

* * *

Noi, ca spirit originar original, atunci cînd promitem, la sigur, mai şi nefacem ceva.

* * *

Anii mi-au răpus tăcerea. Să cuvînt!

* * *

Pe frontispiciul inimii în seară, dar  neînserate, totuşi, am scris numele Tău.

* * *

Avocatul meu, Timpul să fie?

* * *

O  tămadă contra dezrădăcinării lumii — Poezia, o îmblînzire a eului din fiecare.

* * *

Un scriitor trebuie să cuprindă gîndirea unei lumi şi să se regăsească un univers întreg în el.

* * *

Caut cofondator la holdingul sincerităţii. Divizarea lipsei de venit o garantez.

* * *

Dumnezeu ne imploră în fiece zi să fim fericiţi şi tocmai în clipa aceea suntem ocupaţi cu murirea şi-nchidem cu zgomot uşa dinspre Etern.

* * *

Să fii de-o floare-aplaudat — cît har!

* * *

Din prea multă dragoste copiii se nasc mai devreme.

* * *

Să nu treci printre cronici, ci fii tu însuţi cronica vieţii tale.

* * *

Cea mai durabilă alianţă să fie doar cea dintre Adevăr şi Minciună?!

* * *

O altfel de izvodire, Poezia.

* * *

Dumnezeu a creat Muzica pentru a înveşnici sufletul omului, care tot orfan a rămas.

* * *

Dumnezeu zice: „Acest crin este fiul meu“ şi noi îl rupem să-l ducem în dar iubitei.

* * *

El nu căuta literatura în sine, ci sinele său în literatură.

***

A trăi, dar pentru altcineva!

* * *

El era milionar. Dar ca el, milionar în amintiri, nu mai văzu universul.

* * *

Ca o mare neţărmurită, muzica însingurării, pe care vîsleşte pianul, de lună grav îndrăgostit în seară.

* * *

Ca să dispun de firmament trebuie să am rafinament.

* * *

Ni s-au furat Carpaţii, dar sufletele noastre pot fi un lanţ nesfîrşit de Carpaţi.

* * *

In casa sufletului meu migrat-au  tăcerile toatele.

* * *

E o telurică foame, o nestăvilită sete, năvălitoare ca un ocean — această apă a scrierii, în care te avînţi pentru a ajunge la un ţărm, pe care, creator fiind, nu-l vei cunoaşte vreodată.

* * *

Orice zi înnorată, dacă-l are pe Dumnezeu  în ea, e luminată.

* * *

Abia atunci cînd mă voi descoperi va fi să fiu poet cu-adevărat.

* * *

In cartea uitării mi-or fi neuitate doinirile.

* * *

Eu nu mi-am răsfăţat viaţa. Mi-am scris-o.

* * *

Am înţeles că nu-nţeleg  nimic din toată glorificarea voastră.

* * *

Nu cred în Măria sa Întîmplarea, ci în ocîrmuirea lui Dumnezeu.

* * *

Din tiparniţa celestului zbucnesc netrecătoare înmiresmările.

* * *

Cel mai aşteptat răspuns de la el era chiar lipsa oricărui răspuns.

* * *

Numai ninsoarea de cuvinte mîntuitoare urcă în Dumnezeu.

Să nu fii subvenţionat de invidie — mare artă!

* * *

O lucrare este valoroasă în dependenţă de cît Dumnezeu conţine.

* * *

Netrecerea clipei, chiar netrecerea netrecerii — iată ce-o fi Arta!

* * *

Sunt miliarde de trepte-n urcare pînă la altarul Poeziei. Filele inimii ei sunt împovărate de taine, care rodesc Infinit.

* * *

Închid ochii şi Te văd, Doamne!

* * *

Chipul mamei mă urmează şi-n moarte.

* * *

Într-o zi, vreme de 4 ore, am izvodit 65 de poezii. Pot să nu scriu luni întregi, perioadă în care notez idei şi versuri pe mici pagini, iar în cîteva ore din ele făptuiesc o carte de lirice. De fapt, era să scriu şi mai mult, dar poetul şi consăteanul Serafim Belicov mi-a telefonat şi astfel, cel de-al 65-lea poem şi ultimul din acea zi i-a fost citit, „de ciudă“, Domniei Sale. Să fi fost altcineva, de mult avea să pună pe jar Comisia Guiness-Book-ului!

* * *

Poporul român a demonstrat pe parcursul istoriei că poate să fie şi cu Dumnezeu.

* * *

Cînd văd goana tuturor după ordine şi titluri onorifice, îmi vine să strig: „Şi cu smerenia ce facem, domnii mei?!“

Şi nu mai strig, că nici n-am pentru cine.

* * *

Fericit e poetul adevărat, cel îndumnezeit de Cuvînt şi care prin Cuvînt încearcă să nu se piardă pe el însuşi ca să nu-i piardă pe cei din jurul său pentru vecie.

A fi poet echivalează cu a fi misionar, adică în vremi nefavorabile dragostei lui Dumnezeu  tu trebuie să propovăduieşti, prin scris, mai ales, anume dragostea celui fără început şi sfîrşit, Cuvînt şi Lumină, pînă vei fi Lumină din Lumină şi Cuvînt din Cuvînt. Chiar tu, un ales de Divin!

***

Dumnezeu nici măcar nu e mare. E necuprins!

* * *

Ar fi trebuit să fiu un val de mare legănătoare sub soare, un plop însingurat pe un deal preistoric, un zvon de antice lieduri sau doar o cicoare la o margine de drum uitat de toţi călătorii.

* * *

Cărţile mele sunt copiii mei, la naşterea cărora am asistat în mod personal, şi pînă la momentul cînd au  luat chip de carte au cunoscut şi pruncie, şi copilărie, şi adolescenţă, şi tinereţe etc. Dacă şi sunt cu adevărat atunci mă găsiţi doar în cărţile mele, de care sunt cel mai legat un timp. Pînă cînd va veni o altă carte ce mă va scrie pentru voi.

* * *

În poeţii Basarabiei plînge dorul de Ţara întreagă, se revoltă starea de înstrăinat al sorţii şi numai nădejdea în dreptatea cerească le mai dă puteri să continuie zborul etern de Pasăre Phoenix, care şi e pînă la urmă simbolul edificator şi concludent al nostru, al celor semănaţi de mîna istoriei între Prut şi Nistru ca să ne ducem veacul cu gîndul veşnic de-a ne regăsi sub cer.

* * *

Sunt atît de mult al tuturor, încît  nici nu-mi imaginez cum aş putea să-mi aparţin din nou.

* * *

Marea neşansă a veleitarilor  noştri e că trebuie să-şi subvenţioneze mereu  lipsa de operă, propria mască adică, şi gloria efemeră!

* * *

Dialoghez cu mine însumi şi-mi place să cred că uneori mă întîlnesc în vreo tăcere şi cu Dumnezeu.

* * *

Mă voi refugia într-o zi pe o colină a unui sat locuit mai mult de flori decît de oameni.

* * *

Lacrimile mele sunt la vedere. Priviţi-mi chipul. E-un întreg vernisaj!

* * *

Să fii o generaţie literară distinctă în cadrul nici unei generaţii — iată la ce trebuie să speri într-o zi.

* * *

Autori desăvîrşiţi de nimicuri alese.

* * *

Am scris şi am suferit, înseamnă c-am fost fericit.

* * *

Visăm, zburăm, ne avîntăm spre tării, cădem  în hăul deznădejdii şi apoi renaştem din propria dragoste, şi tot aşa de peste două mii de ani — la nesfîrşit!

* * *

A nins potopitor de frumos, iar epistola lui Dumnezeu s-a aşezat pe inima mea ca o năframă îndelung aşteptată. Gîndurile au ajuns la Creator şi de acolo au bătut în poarta cui trebuie…

* * *

Înfiat de o stea-logostea, fără nume trăiesc.

* * *

Eram copil, anonim şi fericit, ştiind că noaptea vine, însă mama lumina în ea ca vecia de îngeri.

* * *

Nici un palat regal nu valorează cît o lacrimă de arhanghel.

* * *

Dacă o lăsam  la cheremul omului „civilizat“, sireaca poezie mai era prezentă acum doar în hrisoavele istoriei, ca o piesă vetustă de muzeu.

Dar Dumnezeu are un pact secret cu Poezia, şi-i mai oferă, chiar şi-n mileniul trei, un drept sacramental la dăinuire.

* * *

Poetul diferă de alţi artişti prin sufletul lui foarte sensibil, uşor de rănit c-o cicoare şi greu de tămăduit cu mările toate.

* * *

Vă mulţumesc din tot universul inimii mele.

* * *

Eu ştiu să-mi gîndesc vorbele şi să-mi vorbesc gîndurile.

* * *

Accept necondiţionat numai iubirea. Ce pot spera mai mult în univers?

* * *

Mi-ai acuprins cerul cu soarele inimii tale. Şi acesta lumina mai frumos ca oricînd. Şi parcă-aveam şi-un schit — al Poeziei!

***

Nu vă condamn. Vina e doar a mea c-a fost să mă-ncred  în voi.

* * *

Orice carte îşi merită dreptul la naştere, la dragoste şi, poate, la moarte.

* * *

Capitulez în faţa sufletului infinit ce te are. Şi văd cum se roagă cerul din sufletul tău!

* * *

Azi victimele-şi idolatrizează călăii.

* * *

Se pătase prea mult, încît a hotărît într-o zi să nu mai permită nimănui denigrarea lipsei sale de nume.

* * *

Şi numai tăcerea îi era poleită cu diamante.

* * *

Era un scriitor-model. Citindu-l, învăţam cum să nu scriem.

* * *

Marele rău al unora rezidă în faptul că fac continuu bine.

* * *

Iubirea, unica jertfă recuperatoare în veşnicii.

Anunțuri