Pentru Raisa Lungu-Ploaie, la 86 de ani

 

Sunt singur ca o ultimă văpaie,

Dar într-o lume fără de mister

Mai singură-i Raisa Lungu-Ploaie,

Cu toți colegii ei zburați în Cer.

 

Deschide-agende  vechi de telefoane

Și receptorul  lor nu are glas,

Simțind că-n lumea tainelor orfane

Salcîm orfan de păsări a rămas.

 

Atunci cuprinde o fotografie

În care-i chipul unui tînăr tei,

Pe el  în orice zi, de-o veșnicie,

Îl spală ploaia lacrimilor ei.

 

Și ritualu-acesta de  credință

E fără nici un leac în univers

Și dincolo de orice suferință

Îngăduie al literelor mers.

 

Și-aceasta-i  bucuria cea mai mare

A unei sorți lipsite de istov,

Ce-a ars—de gînd aprinsă—lumînare

Peste al sufletului  vechi ceaslov.

 

Și l-a-nflorit cu iasomii de ceară,

Prin care vîntul nopții s-a pornit

Și le-a cosit, mai mult să nu răsară

În veacul de Iubire pustiit.

 

Sunt singur ca o ultimă văpaie,

Dar într-o lume fără de mister

Mai singură-i Raisa Lungu-Ploaie,

Cu toți colegii ei zburați în Cer.

 

Orice semnal e unul nevalabil,

Orice scrisoare-i vine înapoi

Și-atuncea  lujerul cel caritabil

Prinde-a-i visa de prin agende noi,

 

Pe unde  orice om are-o adresă

Și telefon, și skype, și-același glas

Într-un destin dintr-o aceeași  piesă

Montată de Iisus la sfîntul ceas.

 

Un ceas, ce nu-l cunoaștem niciodată

Și-n scrînciobul eternei așteptări

Visăm o ploaie binecuvîntată

Care să ne renască-n depărtări.

 

16 august 2014

 

mail.google.com

 

 

Anunțuri