Prietenul meu Valeriu Volontir uneori mă sună și mă întreabă :”Ce mai nou?”
Uneori mă bucur de aceste telefoane ale lui, ca și psalmistul, care zice:”Ce-mi este mie în ceruri și de la tine ce am voit pe pămînt?”
Căci într-adevăr vine timpul cînd aici pe pămînt nu mai avem nevoie de nimic, doar de un cuvînt, și dacă acest cuvînt vine la timpul potrivit de la un prieten sau de la Domnul, de la oricine e bine, ne bucurăm, este ca și cum mai trăim, mai sperăm. Dacă nu este –ca și cum am fi murit. Alteori însă mă supăr rău pe el.
”Tu  care îmbli cu aparatul de fotografiat în spate mă întrebi ce mai nou? Pe mine, care stau zăvorît în casă? Absurd!”
”Ba nu, e adevărul adevărat – îmi ripostează el calm, – tu stai cu internetul în față!” Asta este.: internetul! Eu zăvorît în casă. Simpatica noastră conducere de la Uniunea Scriitorilor  închisă  prin birouri călduțe. Politicienii, oamenii de afaceri, bloggerii, pînă și călugării, toată lumea stă închisă în carapacea sa, cu internetul în față. Internetul a devenit realitatea noastră, dragostea noastră, viața și moartea. Și cine știe, poate că e bine. Pentru că uneori mă gîndesc:ar mai fi ajuns fără internet Ana,o fată simplă din Basarabia, să facă masteratul la Boconi și să muncească astăzi în una din cele mai prestigioase bănci din Londra? Sau eu aș fi ajuns să comunic  cu ea liber și nestihgherit, să-i scriu și să primesc răspuns de la ea în aceeași zi ? Sau să-i descopăr într-o bună zi pe marii scriitori creștini Ignatie Briancianinov  și Nicolae Velimirovici, Efrem Sirul și Fericitul Augustin, pentru care m-am decis să-i abandonez pe Cehov și Dostoievski, care păreau a fi viața mea și fatalitatea mea. Sau să urmăresc în același timp ce face Putin la hotarele cu Ucraina, ce spune despre asta Băsescu în Romania și care este reacția capitalelor europene la instinctele imperiale ale rușilor? Așa că chiar dacă mă supăr pe prietenul meu Volontir îi zic:”Nou? Nimic nou. Doar singurătate. Asta e internetul!”
În zeci de ani de cînd întrețin un blog literar ”Față cu lumea” este ca și cum aș fi scris în pustiu. Abia mai dăunăzi s-a încumetat cineva să-mi scrie sub o nuvelă: ”Cutremurător!”
Știți cine este? Un alt internetist și scriitor: Traian Vasilcău. Cutremurător, zic și eu. Nu însă blogul meu. Nici nuvela mea.
Cutremurător este că acest scriitor s-a apucat să facă un Dicționar și o Antologie a scriitorilor români din toată lumea. Cutremurător este că pe lîngă cîteva bloguri în care se războiește cu falsul politic, el face cultură și literatură, el mai editează și o duzină de cărți. Cutremurător este mai ales că acest  mare nebun al marilor orașe, cum ar fi spus Fănuș Neagu, acest Don Quijote modern are puterea în clipele decisive să se ridice de la masă și să strige, asemenea neuitatului personaj crengian, internetului:”Paşol na turbinca, ciorti!”
 După care să ia cîte un clit de cărți și să pornească pe jos spre scriitorii de pe patul Durerii, să le spună cîte un cuvînt.
Să-i dea Dumnezeu curaj și putere să spună într-o bună zi și actualei conduceri a Uniunii scriitorilor:” Paşol na turbinca, ciorti!”
Poate măcar acolo vor înțelege prețul Cuvîntului.
Ion BRADU,
Scriitor,
Schinoasa Nouă, 29
Anunțuri