Bună ziua sau bună seara, sau cum va ajunge mica mea scrisoare la Dumneavoastră.

Sunt un om simplu de la țară și merg în permanență la Sfînta Biserică.

Acolo părintele ne spune SĂ CREDEM ÎN DOMNUL ȘI SĂ NU CERCETĂM.

Așa și fac, evlavios, de o viață.

De vreo două decenii îl admir pe domnul Filat, dar mai ales din 2009, de cînd Domnia Sa și-a jertfit viața  pentru noi, cei mulți și săraci CU DUHUL, care CREDEM ȘI NU CERCETĂM nimic din  tot ce propovăduiește dumnealui.

Previziunile Sale sunt minuni  adevărate pentru noi.

Tot ce-a profețit s-a împlinit.

Geaba mai  cearcă răuvoitorii lui să-l atace.

Nu vor reuși nimic.

Iisus nu a fost răstignit și el de cei care știau că el e Mîntuitorul Divin?

Fariseii lui Filat știu, la rîndul lor, că dumnealui e Mesia pentru moldoveni, dar îl tot răstignesc pe crucea tuturor televiziunilor și site-urilor publice, însă  noi, cei mulți, îl vom coborî de pe crucea lor și-l vom învia  cu ploaia lacrimilor noastre de oameni creștini ce suntem.

Așa că să-și mai pună pofta-n cui toți teroriștii mediatici care nu pot dormi de grija Domnului nostru-Mesia Filat.

Suntem ce-am fost.

Și rămînem creștini.

Și votăm doar Vladimir Filat.

Și AMIN!

(P)

Material finanțat din fondurile Campaniei Electorale a PLDM-ului

 

Anunțuri