drum

Colind c-un preot

Ningea, și-atunci cînd viscolea pe uliți
Bãtrînul preot, singur și ciudat,
Umbla pe la raion, cerșind o vizã,
Biserica sã nu-i închidã-n sat.

Și îi spuneau, cã da, o sã-l ajute,
Dãdeau din umeri, se-ntrebau suspușii
De nu s-au suprapus de-un timp iisușii
Cã fețele se-mpuțineazã, culte.

Și el, ca un sihastru, se-ntorcea
În casa lui, plîngînd la geam cireși
Îi ștergeau lacrima, o turturea
Îi adormea pe mîini și pentru ea
Bãtrînul preot n-a fugit la Ieși.

Ci tot venea în zile de Crãciun
Și se ruga pentru acele sate,
Sã onoreze Domnul anul bun
Și sã dea oamenilor sãnãtate.

Cînd lumea a fugit trãia retras,
Ciudat pãrea și surîdea ciudat,
Visa mereu vedenii fãrã glas
Și i-au închis biserica din sat.

Și-atunci n-a mai ieșit din casa lui
Și n-a vorbit cu nimenea defel,
În rugãciuni își coborîse soarta
Și a murit peste un timp și el.

Plîngeau bãtrîni, pe-ascuns plîngeau copii,
Prin sate se plimbau necunoscuți
Și tot notau în mape, grijulii,
Notau ceva, neînțeleși și muți.

…Acum c-a nins și-n zare viscolește
Și-n cuști de lemn îngheațã pui de cîini,
La geam colindul meu mi-l pomenește
Cu leru-i ler și dalbe flori în mîini.

1989

 

Închinare

Ofer aceastã carte ție, mamã,
Zidire adunatã din risipã,
Cea care ești mai mult decît aripã,
Atunci, cînd vine ora și destramã
Tot ce a fost remodelat în pripã
Și ora veșniciilor te cheamã.

Eu sunt nimic fãrã de tine, mamã,
Abia de lupt cu morile de vînt
Și sunt sortit, ca firele de iarbã,
Sã mor atunci cînd n-oi mai ști cã sînt,
Bãtrîn și trist, eu, fiul tãu cu barbã,
Nãscut și el dintru acest pãmînt.

Nu sunt decît o lacrimã cîntatã,
Nu sunt decît o boltã de vãpãi,
Arzîndã și mereu neîntinatã,
Doar tu ești Tot: ești piatra încercatã,
Ești patria de gînd îndureratã,
Cu Tatãl regãsit în ochii tãi.

1987

Mama

Mai crezi în Dumnezeu și-i mai ceri milã,
Tot îngînînd o rugãciune-n gînd
Și-ai adormi și ai muri curînd, sibilã.

Mai treci prin grajd, dai hranã la surate,
Și nu te-ntrebi cã ți s-ar mai socoate:
„Doamne al nostru, mîna Ta ne bate?“

Aduci apã mai rece, tai o pîine,
Dai la pisici nițel, mai dai la cîine
Și plîngi cã dupã astãzi vine mîine.

Și parcã vezi, prin rãsfirarea mîinii,
Cum de pe cruce-ncet, în dreptul stînii,
Domn coborî de s-au mirat pãgînii.

Și tot mai plîngi și lași un ceai sã fiarbã
Și-adormi cosînd cu verde fir de nalbã
Haine mai noi pentru strãmoși de iarbã.
1988

 

 

Anunțuri