Trăiește-n el bucuria uitată

Și ochi-i sunt două stinse lumini.

Parcă venind dintr-o lume ciudată,

Trece poetul printre mașini.

–––––––––––––––-

E cetățean, poartă nod la cravată,

Este hulit de copii și vecini.

Precum un vis ce-l vom ști niciodată,

Trece poetul printre mașini.

––––––––––––––––-

Cei avuțiți nu au treabă să-l vadă,

Nici să-l salute, că dînși-s străini.

Ca o nădejde de veacuri furată,

Trece poetul printre mașini.

–––––––––––––––-

El, care vine din lumi absolute,

Dar  nu-i icoană, să poți să te-nchini.

Cu niște cărți doar în gînd apărute,

Trece poetul printre mașini.

–––––––––––––––––

Zilnic plodește prostii biata-i gură,

Fruntea lui e o cunună de spini.

Nicicînd orășenizat pe măsură,

Trece poetul printre mașini.

–––––––––––––––

Țară bolnavă, că nu-l știi pe nume,

Cerule trist și cu nourii plini,

Plîngeți acum, cînd tăcerea vă spune:

“Trece poetul printre mașini…”

Anunțuri