Trăiește-n el bucuria uitată
Și ochi-i sunt două stinse lumini.
Parcă venind dintr-o lume ciudată,
Trece poetul printre mașini.
–––––––––––––––-
E cetățean, poartă nod la cravată,
Este hulit de copii și vecini.
Precum un vis ce-l vom ști niciodată,
Trece poetul printre mașini.
––––––––––––––––-
Cei avuțiți nu au treabă să-l vadă,
Nici să-l salute, că dînși-s străini.
Ca o nădejde de veacuri furată,
Trece poetul printre mașini.
–––––––––––––––-
El, care vine din lumi absolute,
Dar nu-i icoană, să poți să te-nchini.
Cu niște cărți doar în gînd apărute,
Trece poetul printre mașini.
–––––––––––––––––
Zilnic plodește prostii biata-i gură,
Fruntea lui e o cunună de spini.
Nicicînd orășenizat pe măsură,
Trece poetul printre mașini.
–––––––––––––––
Țară bolnavă, că nu-l știi pe nume,
Cerule trist și cu nourii plini,
Plîngeți acum, cînd tăcerea vă spune:
“Trece poetul printre mașini…”
Reblogged this on SINCERITATEA ca SENTINŢĂ.