(în 12 cînturi)
Nu se poate trăi fără vise,
Nu se poate trăi fără-o stea.
Cînd visezi– bolțile sunt deschise.–
Asta este opinia mea.
––––––––––––-
Nu te-ncrede în nici o făptură
Care laudă inima ta.
Orice om e capabil de ură.–
Asta este opinia mea.
––––––––––––
Nu fi rău cît poți face doar bine,
Numai faptele te vor urma.
Nu-l ucide pe Domnul din tine.–
Asta este opinia mea.
––––––––––––
Nu te-mprieteni cu nimicul,
Nici cu vîntul nu te-mbrățișa.
Rugăciunea să-ți fie amicul.–
Asta este opinia mea.
–––––––––––
Nu rîvni să fii veșnic sub soare,
Bustu-n spate de viu nu-l căra!
Cînd greșești cere grabnic iertare.–
Asta este opinia mea.
–––––––––––––-
Nu te considera cel mai mare,
Viața ta drept exemplu n-o da.
Zbori, să nu calci vreun crin sub picioare.–
Asta este opinia mea.
–––––––––––––––-
Nu poza cu starlete de-o noapte,
Nici cu gangsteri de stat nu poza.
Rămîi om, ce învață din toate.–
Asta este opinia mea.
––––––––––––––
Nu te du la petreceri cu regii,
Tu ești rob, rob ceresc!, nu uita!,
Chiar de moartea îți cîntă arpegii.–
Asta este opinia mea.
–––––––––––––-
Nu zidi-mpărății de cenușă,
Conturi cu deznădejdi n-aduna,
Cît un prinț îți tot bate la ușă.–
Asta este opinia mea.
–––––––––––––
Nu-i trăda pe părinții cei care
Te-au născut–să-i poți continua!
Trupul lor azi e de lumînare.–
Asta este opinia mea.
–––––––––––––
Nu ești neprihănit, dar te doare
Ceru-ntreg și Golgota cea grea.
E semn bun că trăiești, cînd se moare.–
Asta este opinia mea.
–––––––––––––––-
N-ai cadou mai de preț ca Iubirea,
Dăruiește-l și-l vei tot avea
Pînă te va chema nemurirea.–
Asta este opinia mea.
9 ianuarie 2015
Anunțuri