Vlad cel foFilat e tare speriat.

După ce i-a fost decospirat Buncărul cu seif, acesta nu mai știe unde să ducă cele 500 000 000 de euro cash.

Să le restituie Băncii poporului?

Sau Băncii Naționale?

Să mai țină sacii burdușiți cu bani în Buncăr nu vrea.

El e gata  să investească banii din Buncăr în salvarea parcursului european al Moldovei.

Ieri, banditul-cavaler al Ordinului Republicii prădate de dînsul, a citit scrisoarea lui Anatol Marin, care sună așa: „Domnule Fil! Vă mulțumim mult, în numele poporului R. Moldova, pentru patriotismul Dvs neprețuit față de Moldova, pentru munca și inteligența pe care ați depus-o pentru a salva acești bani spre a fi investiți la momentul potrivit în economia multiubitei Dvs  moșii– R. Moldova. Știm că ați făcut-o doar din bune intenții, deaceea  noi, în numele societății civile,  avem nespusa bucurie și onoare să vă anunțăm că au sosit clipele astrale cînd puteți scoate fără grijă banii dosiți de Dvs în bunchăr și să-i investiți în viitorul acestei republici. Fiți sigur că poporul R. Modova, pentru această acțiune demnă de un Mare patriot al statului Dvs,  este gata să vă aleagă în orice funcție veți dori, pe parcursul întregii vieți viitoare pe Pământ și pe cealaltă lume.

Înțelegem  că această mulțumire e ceva ce poate fi prea puțin pentru a răsplăti jertfa Dvs măreață, dar dacă  Dvs veți manifesta dorința a ceva mai mult noi, poporul R. Moldova, vom depune toate eforturile ca  să Vă bucurați de confortul ce vi-l poate  oferi o  casă de stat pe parcursul vieții pământești pe care ne va onora Domnul să o aveți alături de noi. Doamne, ocrotește cât mai mult pe marele patriot al R. Moldova în Casa de stat, spre exemplul generațiilor ce vor urma!”

Din surse cu resurse nelimitate am fost informați că Vlad cel foFilat de peste tot a citit scrisoarea și a stropit-o cu lacrimi, vreme de cîteva ore. După care a adormit și a visat cum dăruia, în transmisiune directă la toate televiziunile republicii sale, Buncărul cu seif în care se tăvăleau 500 000 000 de euro, jertfiți în mod ASUMAT pentru salvarea parcursului european al Moldovei.

Corect?

Anunțuri