Am fost invitat într-o zi la terasa unei organizații  scriitoricești  să  aplaud „pe viu”, vorba vine,  o poetă importantă a Literaturii Române.

Membru-corespondent al Academiei.

Stăteam la dubii: să merg? să nu merg?

Să!–mi-am zis pînă la urmă și am mers, crezînd că poezia sa mă va da în scrînciobul imaginației, amintindu-mi de copilărie și de urechile ciulite la radiola sovietică ce prin Radio Iași și Radio București mă conecta (și) la lirica ei.

Dar dacă n-a fost să fie–n-a fost să fie și basta!

Acolo doamna s-a arătat ahtiată numai de Politică. Se pare că poeta dorise aprig  să ne vadă pentru a ne destăinui ce minune omniprezentă este Politica și ce acte de eroism poate săvîrși ea.

La orice întrebare găsea răspuns de minimum 20 de minute și doar  ambalat în plastic politic.

Toate gîndurile ei erau ancorate pe țărmul Politicii, simțeam că respiră politică, bea politică, mănîncă politică și doarme, probabil, într-un fotoliu politic.

Cînd i-am citat o strofă dintr-o poezie frumoasă  de-a ei despre Christos, pe care  i-o publicasem în revista ce-am tipărit-o vreme de 3 ani, a zis că nu-și recunoaște propria poezie, cînd am rugat-o să ne recite măcar un poem a sărit ca friptă și, profund indignată, a zis să citim noi, fiindcă poezia nu concurează cu Politica, marea iubire a românilor de după 1989.

Nu a uitat, desigur, să-l pună la stîlpul infamiei pe Vieru(un poet mediu, ca să nu zic mai mult, nicidecum mare sau genial, demn de a sta alături de Bacovia), pe Păunescu(pentru că datorită lui mai am o pensie  de merit nu-l voi critica de tot), declarîndu-ne că nu pune la inimă nici poezia Anei Blandiana(neacademica!), oferindu-ne drept icoană  daurită un autor propagat de unele cercuri literare din Tîrgu-Mureș și de Ministerul Culturii din Moldova, care-l premiază și-l invită cu plocon în comisiile sale mereu, ca el să tragă sfori, evident, pentru unele reviste și  organizații conduse de colegii săi vigilenți încă din anii de studenție. Același Minister n-a uitat, bineînțeles, să propună icoana respectivă și la Premiul Național în 2014.

Un laureat al aceluiaș premiu însă brusc a combătut părerea doamnei membru-corespondent al Academiei Române, spunînd că din tirajarea citatelor nu se realizează o importantă operă, iar acea icoană ajunsă la 50 de ani nici pînă astăzi nu a demonstrat, din păcate,  că este măcar un poet. Nu mare, nu genial, ci…poet.

Sala, evident, încuviința, fără permisiune în scris de la unele eterne structuri să o facă, inclusiv cei de-o invitase pe poetă la Chișinău.

Ah, era să uit să vă mai spun care a fost întrebarea ei,  nespus de poetică, adresată nouă, micimii artistice de pe Bîc.

––Oare cum va arăta Parlamentul vostru, după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014?–ne-a întrebat poeta cu titlu academic, și nu o singură dată.

La care noi am invitat-o să ne citească o poezie.

La care ea a rîs, desigur,  apoi a zis că în mileniul 3 poezia nu mai e un lucru serios și a continuat să ne vorbescă la infinit tot despre minunile Politicii și despre noii megaartiști adevărați care sunt numai politrucii Românimii de pretutindeni!

Anunțuri