(Confesiunea lui Ion Antonescu, în fața preotului Teodor Totolici la temnița din Jilava, în ziua de 1 iunie 1946, la împărtășania de dinaintea execuției NKVD-iste)
 
Că n-am învins sunt vinovat!-
Zice-vor  mulți, că li se poate.
Părinte, eu am fost trădat
Și condamnat de ruși la moarte.
 
Dacă-am greșit în anii grei
Domnul mă judece de toate,
Dar vreau să dorm lîngă ai mei,
Cîntînd în infinita moarte.
 
Nu slava m-ar interesa
Acum, cînd dezbrăcat de jele
Mor pentru Basarabia
Și idealul Țării mele!
–––––––––
 O am icoană lîngă piept,
Cu ea, împins de puști barbare,
La execuție mă-ndrept,
În Valea Piersicelor rare.
 
Dar nu regret nimic, ni-mic!
Viața mi-am dat-o României
Și-atîta mai voiesc să zic
Pînă cenușă nu-s  Pustiei:
 
„Am încercat din răsputeri
La ură să răspund c-o floare,
La lovituri–cu mîngîieri,
La nedreptate–cu iertare.
 
Că n-am învins sunt vinovat!-
Zice-vor mulți, că li se poate,
Dar tu să știi c-am fost trădat
Și condamnat de ruși la moarte.”
 
P.S. Ion Antonescu a rostit aceste cuvinte la 1 iunie 1946, cu cîteva minute înainte de execuție. În dimineața zilei sale de naștere, la 2 iunie 1946, NKVD-ul l-a incinerat. În închipuirea Moscovei, Antonescu putea prezenta pericol pentru umanitate și din mormînt!
 

 

Anunțuri