Oamenii scrîșnesc din dinți și-și ascut coasele prin ogrăzi.

Republica Moldova, de la Naslavcea la Giurgiulești, e o fierărie întreagă.

Topoarele stau deja gata pentru o defilare sărbătorească  la Chișinău.

Secerele au îmbrăcat  și ele straie lucitoare de paradă.

Chinjalele se odihnesc, pe post de săbii, în teci.

Au strălucire de brici haiducesc, lipsesc numai niște pistoale ca să ne amintim de vestiții eroi populari din balade.

Toate așteaptă ziua de 7 aprilie 2015.

Vor atît de mult să facă o excursie prin Parlamentul renovat, în care ciocoii Moldovei visează fiecare cîte-un miliard de dolari furișat din Banca poporului și dus cu avionul lui Filat în Elveția, Rusia, Kongo și Zanzibar.

Oamenii speră să se-avînte în hora coaselor ascuțite și prin Banca Națională a lui Drăguțanu, și prin bîrlogurile lui Șor și Filat, despre care au aflat c-ar fi de origine evreiască și că ambilor evrei așkenazi  le-ar fi în cot de băștinașii cu coasele-n mîini.

Oamenii nu mai cred nici în dreptatea Centrului Național Anticorupție, pentru că acesta de cînd există n-a pus la dubă nici un bandit de marcă.

–-Se ocupă de fleacuri, le e frică de mafiotul Filat! Cînd ne uităm ce face DNA-ul de peste Prut ne vine să avîntăm coasele și prin birourile lui Chetraru și Zumbreanu, care fac pe ei cînd pronunță numele Filat, Șor, Drăguțanu și Leancă în șoaptă. Degeaba mai mint unii c-ar fi de-ai lui Plahotniuc! Sunt de-ai mamei dracului, că se tem de umbra lor, ca și procurorii lui Gurin, fricosul!

Poporul s-a dezamăgit de toți.

Poporul nu mai speră să-i facă dreptate nici Timofti, nici Voronin, nici trio-ul Lupu-Plahotniuc-Candu, nici Gaburici, nici duetul Ghimpu-Chirtoacă, nici Dodon, cu atît mai puțin banditul de marcă Filat.

–Toți ne pradă pe-un cap! Ne-au luat  și ultima bucățică de pîine de la gură!Toți ne fură! Pînă și Ghimpu, cel care îl susține pe puțoiul de Drăguțanu, copleș care ne face pe noi vinovați de prăbușirea leului moldovenesc! Toți sunt complici la jecmănirea noastră! Geaba mai zice Mocanu și cei de la Jurnal că PLahotniuc e conducătorul adevărat al Moldovei. Care conducător? Se teme de pîrîie de  Filat, Șor, Drăguțanu și Leancă! Dacă nu se temea aceștia demult erau la dubă și i se făcea dreptate poporului! Am mai trecut noi și prin criza din 1998, și prin cea din 2008, dar atunci parcă nu erau proeuropenii la guvernare! Domnu’ scriitor, de ce Europa tace, cu Angela Merkel cu tot? Asta înseamnă că mafioții proeuropeni de la Chișinău  au împărțit banii noștri, făcuți din greu, și cu cei de la Berlin, și cu cei din Bruxelles? Asta se cheamă cumva, în limbaj juridic, complicitate la crimă de stat împotriva propriului alegător?

Ascult ce zice poporul și nu am argumente să-l contrazic.

Statul arde în flăcări, iar guvernanții își potrivesc zulufii în oglinzile din Guvern și Parlament.

Poporului nu-i rămîne decît să-și ia coasele-n mîini, topoarele-n geantă, chinjalele-n teci și secerele-n dinți ca să-și facă el însuși dreptate la Chișinău.

Ca mîine e 7 aprilie.

Primăvara ne bate la ușă.

Fierăriile poporului n-au ceas de odihnă.

Și cu cît valutele străine cresc mai nebunește, cu atît  coasele bieților oameni se ascut tot mai mult.

Scrîșnesc din dinți oamenii, își șterg rîurile de sudoare de pe frunte și-n timp ce îngînă un cîntec străvechi de haiducie dau luciu și tărie armelor lăsate moștenire de strămoșii lui Ștefan cel Mare.

Oare la 7 aprilie vor străluci pe gîturile cui???

P.S. „Însuși numele Filat, foarte rar întâlnit la români, este un nume de proveniență ebraică, așa cum arătam mai sus. Numele Filat (טאַליפ și טאַלליפ) reprezintă o formă fonetică tipic așkenază a vechiului nume ebraic Pilat (טאַלליפּ). Alternanța fonetică P – F este specifică limbii ebraice, așa cum ambele sunete sunt reprezentate prin același grafem, diferențiat în cazul sunetului P printr-un punct aplicat în interior (פ – פּ), tot așa cum și sunetele B și V pot fi redate printr-un singur grafem (ב). La evreii așkenazi din sudul Rusiei numele ebraic Filat a devenit aproape invariabil Filatov, primind terminația –OV, ca indicativ al posesivului (echivalentul românescului –ESCU sau –EANU) și înscriindu-se astfel în peisajul antroponimic slav.”(info: https://cubreacov.wordpress.com/2015/02/17/gheorghe-filat-sau-despre-paralelismul-de-nume/)

P.P.S. Filat, deci PILAT???

 

 

 

 

Anunțuri