A fost cea mai frumoasă făptură

Rîvnită cîndva pe pămînt.

Nici o floare nu se asemăna cu zîmbetul ei,

Nici o ploaie nu avea clinchet mai sfînt.

 

A fost cea mai luminoasă tăcere

Dintre cîte văzusem vreodată pe-al inimii drum.

Nici un grai, dar nici unul!, nu era mai bogat în mistere

Ca tăcerea din care-și lua al Mirării parfum.

 

A fost cea mai îndrăgostită de soare,

„O, ea e chiar fiica cea mare a soarelui!”, orice crin, bucuros, îmi cînta.

Cînd venea parcă plutea din visare-n visare,

Cînd pleca parcă-așeza-n al ei suflet, cu grijă, și dragostea mea!

 

20-21 martie 2015

Anunțuri