E demult trecut de miezul nopții, dar Filat nu poate dormi.

Gîndurile-i sunt la 2007, 2008, 2009 cînd poporul îl arunca la cer, bucuros că s-a născut și la moldoveni un Sfînt Gheorghe Biruitorul, așa precum a fost botezat numitul Vladimir Filat.

Apoi vede verde în ochi anii 2010, 2011, 2012… Ani de așteptare pentru popor, ani de încredere și certitudini în care chiar începuse el însuși să creadă.

Moldova–poveste de succes! Ah!–strigă el și-și dă o palmă la față.

Vede verde-n ochi atunci cînd apare anul 2013, 13 februarie, zi în care a declarat că sunt pe terminate zilele lui Al Capone de Grozești(licența poetică îmi aparține, chiar dacă Al Kozer o întrebuințează ilegal).

Atunci s-au zguduit din temelii toate hotelurile lui Plahotniuc.

Atunci Țopii mai n-au avut atac de cord de extaz!

–Yes!-au exclamat aceștia într-un glas. Amu-i amu! Parazitul de bandit de la Nisporeni (ori Călărași)  nimerește pe mîinile noastre! Las-că-l condamnăm noi pe el, la pușcărie pe viață, cu confiscarea averii obținute știm noi pe ce căi!

Filat era Erou Național! Se uita în oglindă și nu-i venea să creadă că prin el reîncarnarea lui Ștefan cel Mare fusese posibilă.

După veacuri de pauză istorică, la Putna voievodală!

Filat era, într-adevăr, Mare.

Îi mai rămăsese să fie doar Sfînt!

Patriarhul întregii Rusii, Kirill, era gata să-l sanctifice încă în viață fiind.

De dragul lichidării balaurului, scuzați, a păpușarului Plahotniuc, toată planeta se unise în jurul numelui salvator: Filat!

Dar filmul artistic în care Al Pierdone de Lăpușna juca rolul de Făt-Frumos și Viteaz nu a durat  decît 3 ore.

Ca orice film artistic care nu pretinde a fi și serial.

Exact 3 ore, zice lumea,  timp în care un sol al lui Al Capone de Grozești, devenit ulterior Al Campione, i-a trîntit pe masă copiile a  8 dosare penale instrumentate pe numele lui Al Pierdone, care în 2 zile urmau să fie citite la toate televiziunile republicii de actori renumiți care-și zic atunci cînd nu sunt distribuiți în roluri: procurori.

Filat, adică Al Pierdone, a vrut să-i  zică emisarului trimis de  Al Capone: „Mamă!”, dar nu i-a mai ajuns curaj decît pentru primele două litere.

Așa că de la acea  tristă cină de taină din cel Făt-Frumos și Viteaz a rămas numai cel Frumos și… Fricos.

Cel Făt-Viteaz a intrat brusc în moarte clinică și doar visează că poporul întreg se roagă, cu lumînări și icoane în mîini, ca să fie resuscitat, ca să lupte contra păpușarului I-ME-DI-AT!

Dar poporul nu vrea să reanimeze un politruc aflat în comă profundă ca acesta din urmă să-l mai conducă.

Poporul vrea să-l potcovească și să-l înjuge la carul mizeriei ce-a produs-o Filat de cînd s-a născut în…politică. Pînă la prînz să tragă din greu carul națiunii, iar pînă va însera să are toate pîrloagele statului, ca un patruped oarecare, din Lăpușna, Hîncești.

boi

Anunțuri