Sunt întrebat cu cine votez.

–Nu am cu cine!–zic. Unul, cînd îl salut, zice că-l șantajez.
Cu ce?–îl întreb, dar el n-are timp de răspunsuri, el fuge la partid.

Alta, cînd mă vede,  zice că n-o venerez.
Pentru ce?–o întreb, dar ea n-are timp de răspunsuri, ea fuge la partid.

Iată de ce eu n-am cu cine, nici pentru cine  vota!

Aaaaa, înțeleg că veți zice să mai fiu o dată romantic, poet și să votez pentru cei tineri, prieteni cu nestori grozavi și neprihăniți. Înțeleg că trebuie să dăm mîna pentru cei cu limba română peste buget și Unirea de peste 1000 de ani. Înțeleg că trebuie să mai dăm o șansă junilor  care vor fi mai cinstiți și umani în următorii 4 ani, și-n următorii 4 ani, și-n următorii 4 ani…pînă la moarte.

Înțeleg, eu tot înțeleg, vorba mamei mele care vota ultima-n sat, cu urna adusă acasă, cînd o obligau sovieticii să voteze ca să se știe-n raion  că satul votase tocmai 100 %.

Adică unanim!

Deși nu existau contracandidați.  Și la putere era Partidul Comunist din Uniunea Sovietică.

(Azi, luni, 15 iunie 2015, după Christos)

 

Anunțuri