„Stimate domnule Traian Vasilcău, sunt  X., laureat al Premiului de stat, cavaler al Ordinului Republicii, carevasăzică am de toate, de ce m-aș plînge, vai de păcatele mele, numai că nu prea am cum, adică unde și cui să-i spun oful meu și necazurile mele de om muritor pe acest pămînt.

Te citesc, te aplaud așa cum n-o prea fac diriguitorii Uniunii noastre de scriitori  și tocmai din acest considerent, al citirii și mulțumirii,  vreau să-ți scriu ție, mai tînărul meu coleg de condei virtuos și de limbă literară românească aleasă.

Dragul meu Traian, de vreo 20 de ani votăm fără cap.

Între Lucinski și Snegur a trebuit să alegem cel mai mic rău.

Apoi o zis Lucinski  că ne va pune limba română între paranteze  și noi  l-am votat pe dînsul.

Între Chirtoacă și Dodon tot a trebuit să alegem  cel mai mic rău. O zis Chirtoacă ceva tare tandru despre România și noi l-am ales. Așa. Tocmai de două ori.

Dragul meu, acum Chirtoacă s-a trezit deja cu Zinaida Greceannîi în turul II. O zis primarul degrevat că 28 iunie e ziua reocupației rusești a Basarabiei? O  zis…

O zis Zinaida Greceannîi că 28 iunie e ziua reeliberării poporului moldovenesc de sub ocupația burghezo-moșierească a românilor fasciști? O zis.

O zis că ea va realiza Marea Unire Vamală a Moldovei cu Rusia și Kirghizstan? O zis, de ce să nu recunoaștem?

Și noi pentru așa declarație nu o vom vota pe ea, ci tot pe Chirtoacă. A treia oară!

Chiar dacă vom fi cu pantalonii rupți și desculți, din mîndrie națională îl vom vota!

Pe el și pe cei dragi lui, Corupți, dar români!Răi, dar de-ai noștri! Adică Profitori Proeuropeni! De parcă am fi parte integrantă dintr-un blestem nesfîrșit.

Iac-așa!

Îi vom vota, prin Chirtoacă, pe ai lui, uitînd de pămîntul chișinăuienilor dăruit  tuturor consilierilor și apropiaților săi.

Îi vom vota pe ai lui, uitînd de poveștile personale de constant succes ale lui Topală, Cojușnean, Dîrda, Nastas, soțul lui Bogza și Ceban cel de la Cebacot.

Uitînd că pe lista PL-ului nu e nici un intelectual de marcă, ci numai afaceriști care au un singur scop în viață: cum să devină din milionari–multimilionari, din multimilionari– miliardari și tot așa…

Uitînd că tarifele pentru căldură s-au dublat în ultimii 8 ani, iar eu sunt bătrîn și nu prea pot să sclipuiesc  bani în plus.

Uitînd că orașul n-are nici parcări, nici trotuare,–numai casino-uri, taverne de noapte și chioșcuri cu țigări, bere și prezervative.

Uitînd că mita prin tot orașul nostru înflorește.

Uitînd că trebuie să sărim peste gropi, ca să nu cădem cu toții  în ele.

Uitînd…Uitînd…Uitînd…

Cine ca cine, dar nu noi, Traiane,  am curățit Organizația de partid Chișinău de toate numele sonore de bravi patrioți și intelectuali de marcă, iar în locul lor nu noi i-am adus în partid pe alde Ceban de pe la Lucinski și Diakov, alde Cojușnean de pe la Voronin, și nu numai de pe acolo, doar să se poată sustrage cu ei miliarde din avutul municipal.

Care e atunci diferența dintre cei care au șterpelit miliarde din Banca poporului și aleșii municipali din Primăria Chișinău?

Nu știi? Ți-o spun eu.

Diferența e numai una. Primii fură miliarde  în numele păstrării și consolidării statalității moldovenești, ori mai pe nou–în numele integrării europene, pe cînd  ceilalți o fac în numele triumfului Limbii Române, a Unirii cu Patria-mamă de peste 1000 de ani și pentru promovarea idealurilor naționale ale tuturor românilor.

Fraze dulci, nespus de dulci, dragul meu, fraze numai bune de amăgit populația Moldovei.

Fraze în care, ce-i drept, nici dînșii demult nu cred…

Dar asta-i temă pentru altă scrisoare, pe care, cu îngăduința ta, am să ți-o trimit într-una din zile.

Îți mulțumesc încă o dată pentru că acum, cînd ai noștri vînează numai premii, case și bani, tu ai ales să ne deschizi ochii, și inima să ne-o luminezi cu poezia ta remarcabilă și publicistica ardentă și nepărtinitoare.

Am preconizat să-ți scriu încă în 2010, cînd îl lăudai în exces pe Ghimpu, jelindu-l mai ceva ca pe ciobanul jertfit din Baladă. I-ai consacrat și un serial, aproape cinematografic, atunci cînd Filat, Lupu, Dodon, Voronin și alții îl huiduiau peste tot. Nu cred ca Ghimpu să-ți fi mulțumit măcar la telefon. Știu că nu e în stilul lui s-o facă. Dar, te rog, dragule, primește măcar acum un sfat de la mine. Politicienii, toți, fără vreo excepție, trebuie criticați fără cruțare, așa cum o facem cu copiii și nepoții noștri, ca  să n-o ia razna prin popușoaie.

Îți doresc  sănătate, fiindcă talent ai destul.

Cu îmbrățișări confraterne,

al tău,

X.

25 iunie 2015,

Chișinău”.

P.S. Domnul Scriitor X. m-a rugat să public această scrisoare NEPIERDUTĂ doar după turul II al alegerilor locale din municipiul Chișinău. N-a binevoit să o semneze, declarînd că îmi va explica și de ce  între 4 ochi.  Am decis să-i dăm zbor abia acum, ca să nu perecliteze cumva „drumul integrării europene complete și definitive a municipiului Chișinău”, așa precum și-a declarat Programul pentru următorii 4 ani eternul primar Dorin Chirtoacă.

Ieri.

Pe facebook.

Am respectat opțiunea venerabilului meu coleg, sperînd să-i  citească scrisoarea cine trebuie și să tragă/extragă din ea niște învățăminte.

Dac-o dori…

P.P.S. Eu cred că Dorin Chirtoacă are numai 2 păcate și anume:

1. caracterul orgolios, înfumurat, gravid de sine și intolerant.

2. incapacitatea de alegere a echipei, atît în Consiliul municipal, cît și în majoritatea subdiviziunilor  Primăriei.

A recunoscut-o chiar el ieri, afirmînd că pînă la 29 iunie a fost ÎNTR-O URECHE.

Să-i urăm să fie cel  puțin de acum încolo ÎN DOUĂ URECHI.

AMIN?

 

 

 

Anunțuri