Poemele  Prutului

 

Cîntec de pe-un mal de Prut spre altul
(poem-document)

Era în anul patruzeci și patru,
Rușii repuse strajă Prutului
Și-un om care lucrase la-mpăratu’
Fu arestat în drum spre mama lui.

N-am inventat nimic care să doară,
Un om, într-adevăr, fără-un cuvînt,
Fu arestat ca trădător de țară
Și ca spion român pe-al său pămînt.

Și fără nici o probă,-n grabă mare
Fu condamnat Pustiei la cinci ani,
Și i-au rămas pe veci peste hotare
O fiică și-o soție-n Adășani.

Adeseori, după eliberare,
Lua acordeonul și cînta
Cît îl țineau puterile de tare,
Să fie auzit de țara sa.

Cînta pe-un mal de Prut, inima-i toată
Se făcea pod spre sufletu-i rămas
După cea sîrmă-naltă și ghimpată
De unde nu se furișa vreun glas.

Trecuse-o iarnă, mai trecu și-o vară,
Precum le rînduise Dumnezeu,
Și se căsători, a doua oară,
Și omu-acela a fost tatăl meu,

Care la Edineț turnînd asfaltul
S-a stins devreme, într-un stat străin,
Căruia i-a ajuns în Cer oftatul
Și patru luni nu i-au ajuns–să vin!

5 iulie 2015

Publicat la 5 iulie 2015  pe blogul de autor „Sinceritatea ca Sentință”, adresa: traianvasilcau.wordpress.com

 

Binoclul unui neam

(poem-document)

 

Eram copii, cu granița-n grădină,

Zilnic urcam în cel mai-nalt copac,

De unde lansam zmeie de hîrtie

Și întrebam românii ce mai fac?

 

Eram sovietici, din poporul mare

De care omenirea se temea,

Dar noi nu țineam cont că nu se poate,

Inima noastră teama nu știa.

 

Și-atunci în zori de zi și-n orice seară,

Cînd grănicerul calea-și parcurgea,

Noi îl rugam în limba moscălească

Să ne ofere contra cost ceva.

 

Îi dădeam nuci, și struguri, și bomboane

Și cîte-o rublă pe care-o păstram

Doar să ne dea binoclul printre sîrme,

Să ne vedem pe Noi: cei de un neam!

 

Ce fericiți eram în clipa ceea

Atît de scurtă, ce se repeta

În orice zi… Prin ea văzut-am Prutul

Pînă am fost pîrîți de cineva.

 

Și brusc hotaru-a mai urcat odată,

Pînă sub casă stîlpii au ajuns

Și n-am mai avut drept la vreun binoclu,

Nici la-ntrebări, și nici la vreun răspuns!

 

6 iulie 2015

 

Publicat la 20 iulie  2015 pe blogul de autor „Sinceritatea ca Sentință”, adresa: traianvasilcau.wordpress.com

 

 

 

Colind Prutului, I

 (Ruga tatãlui la curtea totalã) 

 

Prutule, apã amarã,

Tu, ce despãrțești o țarã

Și un frate de alt frate,

Casã cu douã lãcate

Și cu geamuri zãbrelate,

Pîine frîntã-n douã pãrți,

Douã țãri pe douã hãrți,

Douã glii strãbune, vere,

Și o singurã durere

Ne unește, ne desparte,

Și avem numai o moarte,

Mãri de sare și de gheațã

Și o singurã viațã.

Corbi de pradã dorm prin gãri,

În sãrmane douã țãri

Și copii vãd în povești

Cã-ai fi altfel, cum nu ești.

Tu, ce-i despãrțești pe toți,

Vii de vii și morți de morți

Și mai despãrțești o țarã,

Prutule, apã amarã.

1987

(Din vol. Un clopot pentru Basarabia, colecția Pasărea Phoenix(1987-1994), Chișinău, Ed. Lyceum, 1996)

 

 

Colindul Prutului

 

Prutule, ce te-am cîntat odatã,

Azi vreau numai sã te plîng destul,

Fã și tu un semn cã se aratã

Zodia ieșirii din cumul.

 

Cumulãm prea multe patrii, Doamne,

Vrem și noi un ceas desãvîrșit,

Munții de noroc sã nu rãstoarne

Lacrimile noastre-n infinit.

 

Cã suntem niște permisii nule,

Poate ne și treci la: Nefiresc,

Gardieni mai sunt și sunt patrule,

Grãnicerii nu ne mai iubesc.

 

Și-i ignor și eu, ș ies în stradã

Și mã rog de tine lui Iisus,

Pînã cînd vom face, sã se vadã,

Un castel de lacrimi pînã sus.

 

(Din vol. Un clopot pentru Basarabia, Chișinău, Ed. Lyceum, 1996)

 

Colind subtil, lipsit de acuzare

 

Țara asta pe care o strig

Eu o port de la naștere-n toate

Și din hãrți o adun și tratate

Și la piept o cuprind cînd mi-i frig

Și o apãrã-ntruna de moarte

Mîntuirea acestui colind.

 

Eu în oase port sacrele luturi,

Iar pe buze — un dor levantin

Și doar marea oștire de fluturi

Mã inundã și pînã-n țesuturi

Cu scrisorile Prutului lin,

Și-ai mei frați mã așeaptã sã vin,

Iar eu nu pot de arme și scuturi

Nici mãcar, nici mãcar sã mã-nchin.

 

Astfel zis, protestez fãrã vinã,

Tu nu ești, tu ești țarã strãinã

Sau ești numai o țarã vecinã

Unui neam de dreptate uitat.

Stau aici, cu istoria-n palme

Și în jur peste tot numai arme,

Vulturi vor visul meu sã-l condamne

Și eu, Doamne, sunt cel vinovat.

 

Țara asta pe care o strig

Eu o port de la naștere-n toate,

Și din hãrți o adun și tratate,

Și la piept o cuprind cînd mi-i frig

Și o apãrã-ntruna de moarte

Mîntuirea acestui colind

 

Țara asta pe care o strig…

1987

(Din vol. Un clopot pentru Basarabia, Chișinău, Ed. Lyceum, 1996)

 

 

Aproape imnic

Locuri, despre cîte-am scris
Nu mai ştiu ori am uitat?!
Însă ţie doar ţi-am zis:
Dorul meu adevărat.

Teamă mi-i că vine-un timp
Să te lase-n frig desculţ
Şi-aş veni să te cuprind
Ca pe-un Dumnezeu micuţ.

Iernile îţi par poveşti,
Apăra-te-aş de îngheţ.
Nici nu ştiu măcar ce eşti,
Dulce ţară, Edineţ.

Rogu-te să-mi spui ceva,
Lăcrimezi din ochi curaţi.
Prutul e iubirea ta
Şi cu Prutul sunteţi fraţi.

Cin’să-ţi dea iubirea-n dar?
Te întrebi de-un veac măreţ.
Tu eşti lume de hotar,
Dulce ţară, Edineţ.

Trist te-ncumeţi să priveşti
Spre alt mal de Prut în noapte
Către teii emineşti
Şi îţi spui poveşti în şoapte.

Singur pari şi-ntrebi un zeu
Ce se-ntîmplă că n-ai vină
Şi întîrzie mereu
Dreapta Domnului lumină?

Ştii că va veni o zi
Cum n-a fost să fie-n veac
Şi-ţi vei fi tu însuţi leac
Şi ne vei mărturisi

Dumnezeu că ţi-a fost neam
Şi că-ţi va rămîne-n veci
Stea bătîndu-se în geam
Numai tu să nu ne pleci.

Să rămîi precum ai fost,
Să ne aperi de îngheţ
Şi de lumi fără de rost,
Dulce ţară, Edineţ.

1995

(Din vol. Poeme de pe timpul tăcerii de aur, Chișinău, ed. Abeceluș, 1999)

 

* * *

Prutul îmi curge-n amintire,

Îl văd ca pe-un bătrîn naiv,

Care s-a săturat de toate

Şi plînge-acum fără motiv.

 

În ziua ce-o să-mi bată-n soartă

Şi-n gînduri, şi-n singurătăţi

Am să mă duc s-o văd pe mama —

Cum i-am promis atîtea dăţi.

 

Simţi-voi tata că mă-ntreabă

Ce face Prutul, mama, vîntul

Şi am să-i cînt despre acestea

La muzicuţe verzi de iarbă.

 

Ochii lor — porţi se vor închide

Şi, bînd al morţii dulce vin,

Istoria s-o sinucide,

Iar eu trezi-mă-voi un crin,

 

Care-n amurg a dat în floare

Şi-n zori se miră de ce moare.

(Din vol. Moartea în Premieră, Chișinău, Ed. Pasărea Phonenix, 2001)

 

Actual

 

S-a destabilizat natura

Şi face mofturi ne-ncetat,

În oameni înfloreşte ura

Şi doar murim cu-adevărat.

 

Zadarnic rostuim cuvinte,

Care ne-njură,  rînd pe rînd.

Vai, chiar sinceritatea minte

Şi să fim oameni n-avem cînd.

 

În orice om trăieşte-o brută,

Care se scaldă în plictis,

Orice iubire-i pe valut

Şi-orice surîs e interzis.

 

Să plîngem astăzi se mai poate,

Să plîngem pînă vor urca

Spre ceruri Pruturile toate

Şi România va-nvia.

(Din vol. Prăbușit în flori, Chișinău,CRIC Informcom, 2000)

 

La moartea unui sat

 

În satu-acela n-au rămas nebuni,

În satu-acela dealu-n văi se lasă,

În satu-acela hămăiră luni

Haite de cîini,  de cînd m-am dus de-acasă.

 

În satu-acela fără Dumnezeu,

În satu-acela care se îngroapă,

În satu-acela am murit și eu

Și ierbile-ncolțesc pe guri de sapă.

 

În satu-acela cu cetăți de grîu

Și cu strămoși de grîu în snopuri strîns,

Ies morții-n hora Neamului la rîu

Și Prutul nu înseamnă rîu, ci Plîns!

 

Se-aruncă-n ștreanguri satul și pe zid

Privighetorile se sinucid.

 

(Din vol. Spitale pentru îngeri, Chișinău, CRIC Informcom, 1997)

 

Poem convingãtor 

 

Ei nu m-au omorît c-aveau putere,

Ei au fãcut cum n-au putut mai rãu:

M-au condamnat la veșnicã tãcere

Și-n loc de pernã mi-au întins un hãu.

 

Ei nu m-au nimicit cum se cuvine,

Ei au montat un vis original,

Au semãnat minciuna în oricine

Și-au oferit cîte-un surîs formal.

 

Ei au știut cã voi avea probleme,

Ei s-au convins cã nu sunt de-mblînzit

Și mi-au aprins caiete cu poeme,

Crezînd c-aici Traianus ia sfîrșit.

 

Ei, vigilenți nimicitori de soartã,

Pun vame-n gînduri, zidul le e greu,

Cînd sora mea de peste Prut așteaptã

Sã-și vadã tatãl, care-i tatãl meu.

 

Ei l-au ucis treptat cu dibãcie

Și-apoi l-au tras sub roți, iar într-o zi

Au secerat viața timpurie

Mamei poetului ce va mai fi.

 

O, țara mea cu vigilenți pãgîni,

Mie milã cînd te vãd, surîzãtoare,

Punînd pariuri triștii tãi români,

Pe care-i pierzi fãrã vreo remușcare.

 

Veni-va ziua-n care hulpavi cîini

Mușca-vor din al tãu cucernic soare,

Vom strînge-n palme zdrențe de lumini,

Lipindu-le pe cerul care doare.

 

Și-om fi din nou, frumoși și condamnați,

Jertfiți și neînfrînți de lancea sorții.

Ei ne-au prescris destine de ratați,

Dar n-am apus de tot, la voia morții.

 

Ei au voit sã ne tîrîm pe coate

Și ne-au retras licențele de zbor,

Dar e-n zadar cã, totuși se mai poate,

Și fi-vom nesfîrșit, în ciuda lor.

(Din vol. Un clopot pentru Basarabia, colecția Pasărea Phoenix(1987-1994), Chișinău, Ed. Lyceum, 1996)

 

* * *

E în casa mea hotarul nedreptãþilor lumești,

Drept pe inimã ni-i sîrma României sfîșiate,

Ne-au închis mai marii lumii în netrebnice tratate

Și e pace și e baftã mare doar în București.

 

Munții ni s-au dus de-acasã, mare am avut în veac,

Și-au furat-o ca pe-o fatã minciunoșii fãrã leac,

Ne-au furat zestrea cu carul, Dumnezeu n-a mai tãcut,

Și-a trimis potop de lacrimi peste Nistru, Bug și Prut.

 

Doamne, cum putea-vei, oare, sã-ntorci viața în pustiu,

Și pe sorã-mea cea Mare și pe frate-meu cel Rîu

Și sã credem doar în Tine, Dumnezeul nostru sfînt,

Cã-mpãrații românimii de ocarã-s pe pãmînt.

1987

(Din vol. Potopul cultural, Chișinău, CRIC Informcom, 1999)

 

Rîul Prut

Între NU și DA

Curge viața mea.

(Din vol. Atentat la Veșnicie, Maxime, Reflecții, Recviemuri, Chișinău, Ed. Grafema Libris, 2007)

 

Prutul înlăcrimat

 

Pe faţa lui mărgele curg de lacrimi,

I le culege vîntul zgomotos

Şi el surîde-n soare preafrumos

De parcă-n el ceru-a secat de patimi.

 

Ochii mei cîntă liedul luminos,

Tăceri fără de glas rostesc să mire

Plopii surpaţi în rîu, gălăgios,

Ce dulce pare-această prăbuşire!

 

Mîine, rîzînd, din vis cînd m-oi trezi,

Cîntînd cu vremea vulturilor duşi

Izvor al subpămîntului voi fi,

Şi-n cerul mort mari crize de Iisuşi

 

Vor proclama păsări orbind în zori,

Ducîndu-se-n mormînt ca nişte flori.

 

(Din vol. Moartea în Premieră, Chișinău, Ed. Pasărea Phonenix, 2001)

 

* * *

Dor de tine-mi este, Poezie,

Şi te-aştept, copil în dimineţi

Să-mi şopteşti din nou (nimeni să ştie):

„Cine n-are Prut n-are poeţi.

 

Ţie el îţi dă rana vederii,

Să creşti flori în ea, lacrimi să strîngi

Şi-arşiţă de-o fi-n marea tăcerii

Să te-apleci, icoană, şi să plîngi…“

 

(Din vol. Regăsit în Cer(2000-2008), Trilogie psalmodică, Cartea III, Iași, Ed. Mega-Mix, 2009)

Anunțuri