Suntem un stat laic, în care Biserica e separată de stat, conform Constituției.

Deși statul alocă milioane de lei pentru biserici și mănăstiri, acordă pașapoarte diplomatice, numere guvernamentale pentru mașinile mitropolitului și suitei sale, ordine, medalii, titluri științifice, loturi de pămînt, case și alte averi la care n-ar trebui nici să gîndească popimea.

Dacă ar fi fost smerită și dreaptă în fața lui Dumnezeu.

În acest stat mai există ÎNCĂ  o fărîmă de neam creștin, care nu e pentru revenirea la pedeapsa cu moartea.

Tot în acest stat sunt niște ÎNALȚI demnitari care au fost direct implicați în Jaful miliardului de dolari și spălarea lui prin 3 bănci, în conturile cărora au transferat  și după acel jaf ba 7 miliarde de lei, ba 11, ba 6…și toate din bugetul de stat.

Prin hotărîri secrete de guvern, adică pe ascuns.

Mințind alegătorul creștin din statul laic, hărțuit de demnitarii cu pricina.

Botezați creștinește.

Tot în acest stat e și un guvernator al Băncii Naționale, Drăguțanu, creștin și el, care nu poate fi trimis nici baci peste oi, din teamă că ar putea să le piardă cu zile, dar ca să-l faci șef pe vistieria unui stat trebuia să fii ori prost, ori orb, ori șmecheroi, adică  dușmanul propriului tău neam.

Ghimpu l-a propus, fiindcă instituția îi revenise, la un joc de noroc, tocmai lui.

Iată că de la producerea Jafului, ale cărui consecințe începem să le resimțim abia acum, au trecut 9 luni.

Iar guvernatorul Băncii Naționale rîde-n fața tuturor, ridică salarii de 75 mii lei lunar, plus prime, diurne, concedii etc., deși sub directa lui nesupraveghere a dispărut 1 miliard de dolari din 3 bănci!

Acum 4 luni el, Prim-Vinovatul de spulberarea banilor semiMoldovei,  declara că Banca de Economii  trebuie naționalizată, nu lichidată, precum dorea prim-ministrul de atunci, Chiril Gaburici.

Fiindcă  o voia anume naționalizată Filat, Prim-Beneficiarul miliardului dispărut, care reuși, la acel moment, să-l convingă și pe Lupu de valabilitatea acelei opțiuni, de carton.

De azi guvernatorul Băncii Naționale turuie că cele 3 bănci trebuie cît mai repede lichidate.

Fiindcă așa dorește de-acum Filat, Șor și familioanele lor, ca prin lichidare să se șteargă cît mai repede urmele celor de-au deposedat  3 bănci de bani pînă la 30 noiembrie 2014 și după.

Nu știu alții cum cred, dar eu știu că în China, Vietnam sau Thailanda, cel puțin, asemenea ÎNALȚI demnitari erau demult decapitați!

Doamne, Ferește!

http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/unde-si-pentru-ce-poti-fi-condamnat-la-moarte-315363

Anunțuri