În 1989-1990-1991 scriitoriii erau o Idee, o Conștiință, un Ideal!

Erau o Limbă, o Țară, un Neam!

Ion Vatamanu afirma sus și tare ce vor scriitorii și nu rîvnea pentru aceasta Premiul de stat, Leonida Lari se jertfea pentru cauza națională și nu rîvnea Premiul de stat pe care aveau să-l ia alții, în 2015, alții, cei care în acei cumpliți ani nu aveau timp de jertfire de sine, și își tăiau venele, ca și acum, glorificau vacile nebune și votca, hulindu-l pe Dumnezeu, omorîndu-și cu cărțile lor maicile și comparînd Chișinăul cu un Chișău, Chău și tot așa.

Vorba e că în acea perioadă scriitorii erau uniți în cuget și-n simțire,  și, fiind în opoziție cu Puterea comunistă, au obținut mai multe decît o fac acum.

Atuncii scriitorii știau că intelectualii trebuie să fie în opoziție față de orice forțe politice și erau una cu Puterea Cerească, acum sunt una doar cu Puterea pămîntească, de orice culoare.

Sunt Una cu Banul, Una cu statul Satanei!

Și însușesc cu brio cele 3 principii de bază, necesare pentru a fi considerat o Valoare într-o epocă modernă!

Care sunt ele, principiile, vă voi spune la sfîrșit.

Puțintică răbdare!

Vorbeam despre depravarea scriitorului nostru,  care se face luntre și punte numai să ajungă, viu și surîzător, sub patrafirul Puterii.

Acolo, cred ei, sunt merele de aur din Rai!

Acolo și numai acolo!

Măcar pentru 3 minute de-ar sta cu gura lipită de ele, moment care pentru dînsul echivalează c-o întreagă vecie.

De-acum și Druță e mai vertical decît o breaslă întreagă.

El vine o dată în an, își ia solda grasă, îi scuipă pe cei de i-au dat-o și pleacă peste 3 ore la Moscova.

Ceilalți scriitori-rîvnitori de mere domnești primesc ce curge printre degetele lui Druță, pupă zilnic orice loc le arată guvernanții și pleacă acasă, la Chișinău, doar atunci cînd li se dă liber pentru aceasta.

E o diferență, totuși, nu?

Să ajungi în 2015 și să lauzi o independență de stat care lipsește cu desăvîrșire trebuie să fii ori  surd, ori orb,  ori prostul satului, delegat de Sfatul celor nebuni în capitala guberniei, la fanfaronadă.

Scriitorii actuali, care laudă demolatorii ființei noastre naționale,  nu merită nici măcar să fie îngropați lîngă mucenicii limbii române de ieri.

Scriitorii au fost cei care au proclamat Independența guberniei față de Rusia în 1991, cu condiția că al doilea pas imediat va fi cel al Reunificării cu Patria-mamă. Idealul lor însă a fost terfelit vreme de 24 de ani de toți politicienii și funcționarii publici, pentru care Unirea ar însemna moarte fizică, la propriu.  O dispariție în neant– și ei știu aceasta.

Ei, nefiind în post, nu ar mai putea  jecmăni această semiBasarabie la nesfîrșit.

Ei, nefiind nacealnici, nu ar mai fura miliarde de dolari din bugetul de stat și n-ar mai pune pe butuci soarta celui mai cuminte alegător de pe glob!

Scriitorul cel născut, nu cel făcut, e la 2015 un om căruia îi este cel mai mult rușine pentru propagarea și stimularea financiară a pornoliricii de către guvernele pretins liberale și democrate.

El nici nu mai calcă pragul Uniunii scriitorilor, care pînă mai ieri îi dădea speranță, iar de cîțiva ani nu-i dă nimic, ci doar îi cere cotizația de membru, ca din ea să se hrănească liota de candidați la…Nemurire!

El tace și-ndură, închizînd de ciudă televizorul și radioul, de unde miniștrii necărturari și vînduți Satanei rîd cu ocazie și fără, rîd de la naștere la înmormîntare, îngropînd în flori toate cucuvelele prevestitoare de moarte, inclusiv pe cea a lor.

Saltimbancii politici și cei culturali s-au unit în hora prostiei pentru un os, pentru un microbuz, pentru un premiu de stat și o bursă de 4.500 lei, acordată lunar la vîrsta de pensionare.

Iată care e prețul prostituării intelectualului nostru: 4.500 de lei!

Pentru așa ceva ei, intelectualii, sunt capabili să te înjunghie și din față, și din spate.

Sunt foarte talentați la acest capitol. Sunt geniali! Istoria tragică a poporului român i-a învățat Arta trădării și răzbunăriii pe care acum o profesează oricui.

Mă uit la unii scriitori și observ că pînă și chipul li s-a scofîlcit, și ghebul în spinare li se îngroașă, semn că omul poate lesne ajunge jigodie dornică să lustruiască și fundurile, și pantofii celui cu Premiul de stat, celui cu titlul de Artist al poporului, celui cu titluri onorifice de Cetățean de onoare al satelor și orașelor toate.

Slavă, Ție, Doamne, că nu te pot soma și pe Tine să le acorzi tilul de Cetățean de Onoare al Cerului, în viața lor terestră, nu-n cea de după.

Am ajuns vremile Satanei cînd scriitorii, gravizi de atîta mîndrie de sine, se închină la propriile lor busturi, instalate la intrarea în liceele ce le poartă numele, de pe acum, din viața terestră, repet.

Iată că ei nu mai au răbdare nici măcar să moară. Vor să fie veșnici aici și acum. Vor să-și pipăie propria lor nemurire antumă cu mîna. Vor s-o anticipeze, sperînd ca de mîine și satele lor de baștină și orașele în care trăiesc să le poarte numele.

Ca lui Pușkin, ca lui Caragiale, ca lui Coșbuc.

Unul dintre ei, milionar și laureat  al tuturor premiilor de stat, mi-a spus ieri că denumirea orașului Chișinău e urîtă, ca și mirosul de la stația de epurare, pe care miros primarul etern s-a angajat să-l facă dispărut în minimum 12 ani.

Acel scriitor mi-a spus că deja e gata decizia cu privire la redenumirea municipiului Chișinău în…numele lui. Cică numai din cauza concediilor de vară ale unor persoane acest fapt epocal în istoria Basarabiei se tărăgănează.

Tot el mi-a mai spus că și satul Țînțăreni îi va purta numele. Foarte curînd numele lui va aureola și rîul Bîc, care din rusă înseamnă Buhai și rîul Nistru, care, din păcate, rimează, cu sinistru, ceea ce nu e nici pe placul ștabilor politici de la Chișinău, nici a mangafalelor de la Tiraspol.

Care și-au dat mîinile pentru eternizarea scriitorului nostru și în semiMoldova, și în Găgăuzia, și în Nistrenia.

În Basarabia numai soartă de scriitor liber și nepupător de cadavre guvernatoare să nu ai… Ca și-n România, de altfel.

Cel mai bine e să fii din neam de neam de kgb-ist, să defăimezi tot ce se cere, să te tutuiești cu unii miniștri pe facebook, de dorit în franceză, să te autopropui, prin confirmarea votului propriu, la toate premiile și ordinele, să ți le dea acei cu afiliere la aceeași organizație de informații și securitate, și să-ți placă să dai condiția ta de tîrîtoare(lichea, după I.D. Sîrbu) drept stare supremă de zbor, de om vertical, de conștiință, de martir, de mucenic întru Cuvînt!

Ieri, cînd am fost să mulțumesc scriitorilor care și-au depus Viața pe altarul limbii române, la un moment dat văd că se apropie de mine un scriitor, care e și cu rușii, și cu românii, și cu Filat, și cu A. Candu, și cu Timofti, și cu Ghimpu, și cu Streleț, depinde de ce zi e-n calendar.  Acesta, invitîndu-mă în fața bisericii de la Cimitirul Central, îmi spune abia auzit la ureche: Te-am ascultat vorbind și nu pot să înțeleg de ce nu ești și tu realist, ca noi? Lasă tu poveștile, nu mai visa atîta, fii cu picioarele pe pămînt. Eu vreau sincer să te ajut, fiindcă am pe cine. Dar trebuie mai întîi să te trezești din beția cuvintelor. Fiindcă azi dacă nu ai în tine cele 3 principii de bază nu mai ajungi să fii o Valoare acceptată și recunoscută de stat. Nu vezi că ne integrăm în Europa, în epoca modernă???

–Și care-ar fi, după Dvs, cele 3 principii de bază, fără de care poți numai să mori în Basarabia?

–Apartenența politică, masoneria și homosexualitatea! Și-o banală caracteristică de la KGB… Atît!

Venea spre noi copilul meu, Viitorul, și ca să nu fie bănuit de ceva sau deconspirat, reprezentantul de seamă al învingătorilor mi-a strîns puternic mîna, ca unui notoriu învins(poet distins, după Ion Ciocanu) și s-a făcut nevăzut, printre morminte.

O Idee, o Conștiință, un Ideal…, iată ce-au fost scriitorii, îi spuneam în drum spre casă fiului meu. O Limbă, o Țară, un Neam…

–-Și vor mai fi vreodată ce-au fost?–m-a întrebat Viitorul.

Și-am plîns, neștiind ce să-i spun.

 

 

Anunțuri