Am ascultat, ca și orice om, convorbirile telefonice dintre Filat și Șor, interceptate de Renato Usatîi.

În toate Filat se comportă ca un curcan, întrebuințînd un limbaj obscen, de talcioc, puțin spus: banditesc, iar în una din convorbiri, atunci cînd Șor i-a spus că-l îmbrățișează și-i mulțumește că l-a ascultat, miliardarul în dolari i-a dat cu un pantof drept în cap, mai și boscorodindu-l cu nemaivăzut cinism: Tu mai bine m-ai ajuta material, decît mi-ai mulțumi la telefon, fiindcă eu nici chiloți n-am pe mine de sărac ce sînt.

–Aoleu!- a exclamat primarul de Orhei, dl Șor, și s-a cerut imediat la o masă de prînz cu Filat, în cel mult 15 minute urmînd să aterizeze la sediul PLDM-ului cu un sacvoiaj plin de chiloți.

Nu știu ce fac miliardarii liberal-democrați cu atîția chiloți, de li se rup continuu, încît acum, la CNA, Filat zice că i-e rușine și nu poate participa la nici o ședință de judecată fără…chiloți.

Nu-i este rușine de noi, să fie clar.

Pentru el poporul a fost întotdeauna  o cireadă de vite cornute, care pot, lihnite de foame și sete, să piară oricînd.  Vite am fost pentru el și vite-am rămas.

De aici și denumirea uneia dintre companiile lui: CaraVita.

Adică scopul lui primordial era să ne care pe toți de acasă la abator, pentru-a ne face salam cumnatul lui și deputatul Victor Roșca sau, în cel mai bun caz, să ne care prin străini, dar tot ca pe niște vite.

Mai pe scurt CARĂ VITA!-aceasta era adresarea lui preferată către satrapii de partid.

Cîtă evoluție politică la moldoveni, de la 1991 pînă azi!

Pe timpul președintelui Snegur cea mai bogată firmă era „Seabeco”, unde director era ginerele lui, Artur Gherman.

Pe timpul președintelui Lupcinski firma „MaLS”(Marat Akazbecovici–Lucinski Serghei) era monopolistă în toate domeniile, urmată de „Neftegasgroup-„ul administrat de Gr. Cușnir și unul Tampiza, doi ciraci  de la palatul ex-președintelui  implicat în dosarul Băncii de Economii.

Pe timpul președintelui Voronin jubilau doar firmele „Metal-Market” și „Moldconstruct-O”, plus banca „Fincombank”, toate  ale lui Oleg Voronin, iar pe timpul președintelui Timofti prosperă doar „CarăVita” lui Filat, care ne ucide cu totul.

Să fie Filat fiul adoptiv al lui Timofti și noi nu știm?

Doamne, Iisuse Christoase, care ne-ai dorit liberi ca și Tine și noi în ce hal am ajuns în mileniul trei…

Dar să revenim la miliardarul Filat, cel cu fundul gol.

Dînsul minte atunci cînd zice că nu poate veni la ședințele de judecată pentru că-i este rușine.

Fals!

Filat nu iese din vizuina de la CNA numai de frică.

De Bețișor.

De Adriana Bețișor.

Ce nu poate tolera în față miliardarii fără chiloți pe ei.

Și în semn de protest cere mereu pentru aceștia condamnarea la detenție pe viață.

Ca să nu mai rîdă de noi deputații pe care i-am ales, şi ei, în semn de profundă recunoștință,  să ne bea sîngele și să ne ia zilele.

La abator!

 

 

 

Anunțuri