Nu mă născusem cînd plecase tata,
Urma să vin doar peste patru luni
Şi mama-n rugi mereu la Preacurata
Din lacrimi reci îmi împletea cununi.

***************************
În nopţi, cînd priveghea spre bolta humii,
O voce de departe îi cînta:
„Trăieşte-n lume, dar nu fi a lumii,
Să nu te piardă lumea, fiica mea”.

****************************
Pînă la douăzeci şi cinci de ani
Trăii, surîzător, în destrămare
Şi înfiat de spini şi bolovani
Huleam pe Dumnezeu, pe Cel mai mare!

****************************
Petrecăreţ, fără povaţa mumei,
Nu auzeam un glas tunînd mereu:
„Trăieşte-n lume, dar nu fi al lumii,
Să nu te piardă lumea, fiul meu”.

****************************
Secat de zbor, cu ceru-n asfinţire
Mă-ndrept spre-un loc de veci, să m-odihnesc.
Prea păcătos, aproape pustiire,
Mă chinui sufletul să-mi mîntuiesc.

****************************
Căzînd, însîngerat, la pieptul culmii,
Mîna-mi întinde sfîntu-arhiereu:
„Trăieşte-n lume, dar nu fi al lumii,
Să nu te piardă lumea, fiul meu”.

**************************
Tresar, ca din mormînt, vrînd a-i răspunde,
Din răni crinii răsar şi m-acuprind.
În mine strig şi-n Dumnezeu se-aude,
Iar clipele-mi sunt zarişti clopotind.

***************************
Şi capul întorcînd spre valea brumei
Atît mai pot rosti, oftînd din greu:
„Trăieşte-n lume, dar nu fi al lumii,
Să nu te piardă lumea, fiul meu”.

Anunțuri