Statul Republica Moldova, din 2009 pînă în prezent, a fost ca omul în stare de comă.

Parcă era și parcă nu era. Viu.

Toate guvernările–la fel.

Fiindcă Filat voia să dea impresia că el e numărul 1 în politica Moldovei, restul toți sunt păpușari și mai ales Plahotniuc este primul păpușar dintre Prut și Nistru, așa credea întemnițatul notoriu de azi.

Acum 6 luni  Voronin a declarat că nu este imposibilă o fuziune a PCRM-ului cu PDM-ul.

Aceasta s-a întîmplat la 21 decembrie 2015, doar că fără Voronin. Dînsul și-a înghițit limba, cu toți cei 7 ortaci fideli lui pînă la groapă. L-a părăsit  pînă și nepotul Artur Reșetnicov, pe care l-a aburcat în fruntea Securității în perioada sa de guvernare, dar și unii miniștri, care nu mai ajungeau în funcții înalte de stat fără Voronin.

Politica este însă un domeniu aparte. Aici dragoste și bun-simț nu e. Aici nu se rezolvă mai nimic pînă nu se produce vreun cutremur devastator.

Ultimul mare cutremur a fost proorocit de Filat, înainte de a fi arestat. El a zis că Plahotniuc nu-i va interzice să scrie din temniță, chiar dacă-i va  fi închisă gura la televiziune. La care televiziune nu a specificat.

La urma urmei are și el destule posturi de televiziune și dacă voia să-l secere pe Plahotniuc avea unde s-o facă.

Apoi tot Filat ne-a amenințat cu un alt megacutremur, zicînd că de va deschide  gura atunci întreg sistemul politic al statului va exploda.

Nu se știe de ce Filat a preferat să tacă în ambele cazuri.

Și-n locul cutremurului Filat azi în Republica Moldova s-a produs cutremurul Plahotniuc.

Și brusc PDM-ul, cu doar 20 de deputați, s-a trezit cu 34!

Cel puțin 34.

Fiindcă pînă diseară s-ar putea ca acest cutremur să facă praf și PLDM-ul, și PSRM-ul, și chiar PLM-ul lui Ghimpu.

Nu vi se pare absolut real un asemenea scenariu pe Bîc?

Anunțuri