Pînă acum, Republica Moldova a cunoscut doar prim-miniștri utili doar lor înșiși.

Cu excepția lui Mircea Druc, poate, care nu s-a trezit milionar în dolari nici în timpul scurtului său mandat, nici după.

Poporănește vorbind, prietenul la nevoie se cunoaște. Adevăr realmente valabil și pentru un prim-ministru. Din orișice stat de pe glob.

Nu e specific stilului meu să laud guvernanții. Mai ales că în ultimul cincinal nici nu s-au prea ivit asemenea rarisime cazuri.

Despre Pavel Filip nu pot să spun prea multe. Am vorbit în 2014, de cîteva ori la telefon și pare-se în van, pe cînd era ministrul Pașapoartelor extrem de scumpe. Tot pe timpul aflării sale la minister s-au mai scumpit groaznic  și tarifele pentru expedierea cărților în România. În 2015. Ultima dată o făcuse ministrul AMN-ist Oleinic, în 2010.

M-au atins tare aceste scumpiri, altfel spus nu credeam că, aburcat  în fruntea guvernului, domnul Filip va face mulți purici.

Cele două cazuri tragice din săptămîna trecută au îndurerat toată Moldova.

Și primul ministru a reacționat prompt. În cazul celor 4 copii pierduți de incendiu, cu tot cu mamele lor,  din satul Trinca, Edineț, Pavel Filip a convocat de urgență o ședință extraordinară a guvernului.

Vă imaginați? 4 copii de 6-11 ani și mamele lor de  28 și 36 de ani, arzînd de vii în mistuitoarele flăcări???

Degeaba strig?

Nu vă puteți nici imagina și nici simți vreun zvîcnet de inimă  la simplul gînd că în știrea devastatoare puteau fi numele  copiilor voștri și chiar ale voastre?

În cazul stingerii soției ex-deputatului Baștovoi, aflat în detenție, cu tot cu unul dintre fii, ministrul justiției, Vladimir Cebotari, a dispus ca pentru 3 zile cei doi să fie eliberați, încît aceștia  să-și poată deplînge pînă la cimitir soția și mama.

Două gesturi de mare sensibilitate sufletească!

Vă mai aduceți aminte de guvernul Filat-1 și Filat-2? Cînd săptămînal erau striviți pe liniile de cale ferată  mulți oameni din microbuzele de pe la Bulboaca și nu numai?

Guvernelor Filat de-atunci le-au trebuit vreo cîteva accidente tragice pentru a instala, în sfîrșit, un elementar indicator rutier!

De ședință extraordinară a guvernelor nici vorbă!

Păunul Filat avea grijă doar de viața Olei Roman și de miliarde, durerea altcuiva nu era și a lui.

Cît despre cazuri de eliberare temporară din detenție pentru ca cei condamnați să-și poată lua rămas bun de la părinți n-am auzit niciodată în acest stat.

Nici Ilașcu n-a fost eliberat, cînd și-a pierdut mama, nici alții.

Iată de ce în aceste zile, cînd am gîndit mai mult cu inima, nu pot să nu dau un 10 cu + prim-ministrului Pavel Filip și ministrului Justiției Vladimir Cebotari, pentru adeziune la durerea nețărmurită a unor oameni.

Ce nu mai au nici lacrimi de plîns, de-atîta jale!

Anunțuri