Părintele-l văzu pe Dumnezeu!

Pe Tatăl Lumilor, Domnul cel sfînt!

Cu ochii L-a văzut cînd îi fu greu,

Încă din viața lui de pe pămînt.

 

Părintele-l primi pe Dumnezeu

Pe-un scaun lung, prescuri au dumicat,

Și de unde rupeau creștea mereu,

Și-n grai ceresc vorbeau netulburat.

 

În zori plecat-a Domnul, numai cînt.

Pîn-la pădure fost-a petrecut.

S-au acuprins, s-au sărutat tăcut

Și închinatu-s-au pîn-la pămînt.

 

Era bătrîn, roșu toiag purta

Și-o barbă albă, ca zăpada-n cale.

Și-au făcut schimb de daruri: mîna Sa

Dădu toiagul cu mișcări agale,

 

Preotul i-a întins din buzunar

O băsmăluță roșie ca focul

Și Dumnezeu, de după un arțar

Își pierdu urmele de pestotlocul.

 

De-atunci cu Fiul Domnului, Iisus,

Părintele se întîlnea întruna,

Dar  Tatălui ceresc și  neapus

I-a mai văzut de două ori cununa.

 

Și toate-n lungul lui exil la ruși!

Acolo Dumnezeu deasupra sa,

Lîngă românii de mult dor aduși,

În toată slava i se arăta.

 

Și altădată, cînd trei mii de guri

Mergeau cu părințelul prin omăt,

Bătrînul poposi dinspre păduri

Și lumea se dăduse îndărăt

 

Să-i vadă pe cei doi îmbrățișați,

Mergînd spre înnoptare într-un sat.

A doua zi, sub norii înghețați,

Bătrînu-a mers cu ei și-a evadat

 

De unde-a mai venit printre ai Lui.

Și-atunci părintele-a-ntrebat poporul:

–Știți voi cine-i bătrînul care nu-i?

–Nu știm, părinte, intonă tot corul.

 

–Să știți c-a fost acel cu care-a stat,

Sub un stejar Mamvri,  Avram la masă.

Poporu-ndată s-a cutremurat

Și cruce și-a făcut în ceața deasă.

 

Așa că nu-i defel adevărat

Că nimenea pe Dumnezeu nu-l vede.

Tatăl și Fiul Lui s-au arătat

Atîtor sfinți, în care poți doar crede.

 

Unii Îl văd și azi, a cîta oară?,

Și merg cu El,  pînă se fac  izvoară.

 

(poem inspirat din Viața Părintelui Inochentie de la Balta)

3 februarie 2016

 

Anunțuri