Pe cît de repede poate urca omul în post pe atît de ușor se poate și prăbuși din el.

Cazul Filat este unul foarte concludent la moldoeuropeni.

Cu o clipă îniante de-a fi președinte de stat, Excelența Sa  a preacurvit, hărțuind semiMoldova, indiferent de sex.

Voia să modifice și denumirea statului.

Oscila între Republica Angelică Moldova și  Republica OLEAginoasă  Moldova.

Căderea în preacurvie și plăcerea de a persista în ea l-a costat mult pe Filat pînă azi.

Îl va costa și mai mult mîine-poimîine.

Fiindcă din politicianul nr.1 în Topul încrederii populației acesta a devenit o epavă, luîndu-i locul lui Plahotniuc de cîndva și e al 100-lea politician dintre Nistru și Prut.

Fiindcă din cele 40 mii de linge-blide care îl felicitau în fiecare an cu prilejul zilei sale de naștere, în mai 2016 i-au urat „Mulți ani trăiască!” doar 67 și aceia toți pe facebook.

Și aceia toți s-au referit la anii ce urmează să-i ispășească, legal, în pușcărie.

Faceți comparație: în 2015 doar pe facebook l-au felicitat 20 mii de fani, în 2016–tocmai 67!

Nici vicepreședintele de partid Palihovici, nici  președintele interimar de partid Streleț nu s-au gîndit la întemnițatul Filat, cel care la 6 mai curent a împlinit 47 de ani, cît subsemnatul.

Pînă și TRIBUNA sa, în chiar ziua de naștere a lui Filat, a luat și l-a desemnat nu pe fostul ei finanțator, ci pe Plahotniuc drept Omul Săptămînii, pentru „înaltele sale performanțe politice din SUA”.

Asta da felicitare pentru Filat!

Asta da lovitură în orgoliul celui mai blestemat dintre cetățeni.

Cel care din 2009 pînă în 2014 doar el era omul Secundei, omul Orei, Omul Zilei, Omul Săptămînii, Omul Lunii și Omul Anului la moldoeuropeni, bătîndu-și joc (și) prin aceasta de Plahotniuc, iată că de acum a căzut sub calul lui Al Campione de Grozești.

Timpul trece în defavoarea sa și cu cît i se prelungește termenul de detenție lui Filat cu atît i se potrivește mai mult numele de Al Pierdone de Lăpușna.

Important e ca  pierderea lui Vlad ex-Filat să nu fie echivalentă cu pierderea alegătorilor unei republici, care au obținut șansa reînvierii prin Sfîntul Christos, totuși, ci nu datorită PreaCurviosului Vladimir Filat.

 

Anunțuri