Viceprimarul liberal-democrat Coteț este o anomalie.

Nici nu știu dacă e om.

Seamănă a om, dar în realitate e un crocodil.

Și cum crocodilii obezi nu cred în Dumnezeu, așa și viceprimarul Coteț declară în timp ce ia nonstop mită  că „poate să se clarifice și cu CNA şi cu dracul, dacă e nevoie.”

Limbajul lui e unul pauper, plin de scabrozități și de rusisme,  de parcă n-ar fi adjunctul liberalului Chirtoacă, ci un vînzător de robi.

Primăria e ocina lui personală, e SRL-ul lui, nu e organ de stat.

El ia bani, adică o DOLE(o parte-n.a) din orice semnătură aplicată pe orice decizie eliberată la labă, vorba lui.

Mii de euro pe minut. Le numără din plicurile primite și apoi le găsește cu greu  loc în geanta burdușită de sub masă.

Ăsta-i mare bandit. Are dereglări psihice, e rusofil, îi bagă pe toți unde vrea dînsul și rîde în hohote, ca un neghiob.

Lui i se permit toate.  El are DOLE din fiecare semnătură  aplicată peste o hîrtie.

El strigă: „Eu vă rup pe toți!  Eu mult mai am de grăit? Voi să nu mă scoateți pe mine din sărite! Vă bag! V-o dau! Vă mănînc de vii! Voi încă nu ați văzut ce pălitură am eu!  Vă dispic ca pe lemne!”.

El e PLDM-ist! Viceprimar de Chișinău, care a fost o vreme și primar general interimar!

Interesant:  Urechean, Ursu și Iordan s-au îmbogățit prin aceeași schemă?

Interesant:  Cui dă crocodilul Coteț restul banilor  pe care-i strînge?

Lui Dorin Chirtoacă?

Care are și el DOLEA lui din orice mită pe care pune laba crocodilul Coteț?

Ca și Nestor Grozavu, de altfel???

 

Anunțuri