Mi-a glăsuit un cor de ciocîrlii:
„Dincolo de murire mare fii!
În astă lume micii sunt măreți
Și-n loc să rîme se cred călăreți,
Și-n loc să se tîrască dînșii vor
Căderea lor să o consideri Zbor
Și să-i aplauzi tot mai consecvent,
Și-n crini să le-ngropi trupul-monument,
Și mîna să le-o pupi, să nu-ntîrzii…
Dincolo de murire mare fii!”.
Le-am ascultat și-n casă am fugit
Și m-am strigat, să văd de-am amurgit
Și-atunci cînd mi-am răspuns cu mare greu
Mi-aprinse lumînarea Dumnezeu.
