Imagini pentru cine e?

La început a fost… Roșca.

Care în campania electorală din 2009 îl îngropa pe Filat, numindu-l “dinozaur al corupției moldovenești”, iar ultimul, care urma să ajungă în scurt timp Primul în Guvern, avea o frază preferată la adresa lui Roșca, pe care o repeta în loc de salut și de rămas bun fiecărui alegător.

„În cîteva zile Iuda își va mînca praznicul!”, cînta el.

Într-adevăr, așa a fost.

Roșca a dispărut vreo 4 ani în jungla anonimatului, iar Vlăduț a huzurit, fiind alintat de madame de companie fără de nici un complex.

Ce mai scriu și eu? Unde-ați văzut pîrțotine complexate? Clientul nostru–stăpînul nostru, nu e așa?

Și Filat, cu familia trimisă în Elveția, le alinta pe cocotele ce se dădeau drept jurnaliste sub acoperire cu bani din fonduri europene, cu mașini din Banca poporului și primea în schimb ore de relax nemaivisat.

Iar în scurt timp, la jubileul profesorului său de nimicire a oponenților, dînsul a uitat de cel care murise, politicește vorbind, și s-a dus la sediul PPCD-ului, unde l-a găsit viu și l-a felicitat, îmbrățișîndu-l ca pe-un frate de Cruce, lăsîndu-i în brațe, în loc de bombă, o sticlă uriașă de vodcă SUVOROV.

Probabil, știa că Roșca va deveni în cîteva zile mare fan al velikorusului Dughin, omul FSB-ului, care are drept scop al vieții sale redeshumarea și resuscitarea Uniunii Sovietice.

Filat s-a străduit din răsputeri să fie ca Roșca. Și a reușit. Doar că acum hălăduiește și el prin jungla anonimatului dens.

Și fiindcă în politică locul eliberat nu rămîne niciodată gol, după prăbușirea în hău a PLDM-ului  a apărut Partidul-Platformă Demnitate și Adevăr, unde sunt bani, anhele, nate și olgutze cîte vrei și numai demnitate și adevăr n-a văzut nimeni pe-acolo vreodată.

Țopii sunt vechii prieteni de interes financiar ai lui Filat, ex-director general al Departamentului de stat al Privatizărilor, cel care l-a convins pe ex-președintele Lupcinski să-l accepte pe unul dintre ei director general al Aviației Civile, apoi ministru al transporturilor, apoi șef la Compania aeriană de stat, iar pe altul–președinte de BEM!

Sturza, pe post de prim-ministru, nici n-a crîcnit, fiindcă el făcea parte din troică.

Acum acesta trudește nonstop la edificarea altei troici diabolice: Năstase-Usatîi-Dodon, cu care dansează polci și mazurci pe-nserate.

Care-l mint cu cîte-un Ciupa-Ciups că va mai fi prim-ministru, dacă aceștia revin la Putere în 2016.

Sturza e miop. Usatîi e visătorul din buzunarele Țopilor.  Și mai nou: avînd la activ deja 12 milioane de euro, e un îndrăgostit incurabil de mecanismul granturilor străine ca de-o prostituată de lux, pentru care simte dragoste nețărmurită, și toată la prima vedere… în pat.

Usatîi îl sărută și-i garantează acoperămîntul sigur al FSB-ului contra luptei cu Ghimpu, Leancă, Sandu și Lupu. Dodon îl îmbrățișează și-i promite acces permanent la treuca lată-a Kremlinului.

Dar Năstase, Reîncarnarea lui Filat+Roșca, îi ascultă și rîde-n batistă.

El știe  de la cine a preluat partidul pe care-l conduce: de la Nicolae Chirtoacă, general KGB, fost purtător de cuvînt al lupcinskistului  Sturza.

El știe că în jurul său este foarte mult dohot kgb-ist, tocmai de aia nici un DA-daist nu se încumetă să ceară adoptarea Legii Lustrației, fiindcă nimeni, zic ei, nu-i prost să se lustreze pe sine!

El știe că Sturza n-are nici o șansă de-a redeveni ce-a fost cîndva, nici chiar Usatîi, nici chiar Dodon.

Fiindcă oracolul național Filat, avînd prea mult timp liber în temniță, citește-n cafea și știe de pe-acum cine va fi viitorul președinte de semiMoldovă.

Și-n hohote plînge mereu!

 

 

Anunțuri