Trăim niște vremi ciudate, în care avem cele necesare pentru existența trupească și numai Pacea lumii, cea de toate zilele, ne cam lipsește.

De aceea ar trebui ca formula noastră de salut să fie: Pace Vouă ori Bună Pace și nu Privet, Zdorovo, Zdrasti, Salve, Ciao, Hello, Salut, Noroc: formule seci, care nu mai spun nimic, fiind dezgolite și de sens, și de frumusețe.

Dacă le-or fi avut vreodată.

Președintele SUA și cel al Rusiei Imperiale vor… Pace.

Nu miliarde.

Siria vrea Pace.

Nu creștini răstigniți de necreștini.

Nu mucenici fără de număr, cu crucile-n gît, sufocîndu-se!

Nu prunci împușcați!

Nu femei violate și arse!

Ucraina vrea pace.

Nu miliarde.

România are nevoie de Pace ca de Dumnezeu.

Nu de miliarde.

Moldova a cunoscut ce înseamnă cel de-al doilea război mondial, apoi și cel din 1991-1992, care putea fi evitat, dacă era Pace-ntre frați.

Nu rîvna după miliarde.

Dar și după acei ani Moldova e mereu împinsă de unii politicieni și jurnaliști sub acoperire spre noi și noi războaie etnice sau mai pe nou zise: revoluții, în urma cărora ar  fi uciși niște Boboci de oameni, lăsînd în urma lor soții, copii, părinți și prieteni  sfîșiați  de Durere.

Prin stingerea acestora unii politicieni, de fapt, mafioți, alegîndu-se mai totdeauna cu miliarde.

Cine-și mai amintește azi de tinerii uciși la 6-7 aprilie 2009?

Nimeni.

Parcă nici n-au fost vreodată pe pămînt.

Cum se numesc?

Valeriu Boboc? Maxim Canișev și mai cum ???

Cîți ani aveau pe atunci?

Cîți ani ar fi avut acum?

Ce-ar fi realizat?

Le mai țineți minte ochii?

Dar zîmbetul de pe față?

Știți și de ce s-au jertfit?

Și pentru cine?????????

–Pace Vouă, rostim la mormintele dînșilor din cimitire, conștienți  că suntem și noi de vină pentru tăcerea prea multă a lor.

–Pace Vouă, parcă auzim, drept răspuns.

Or fi vorbitoare Crucile tinerilor uciși nici nu se știe măcar pentru ce?

Or fi Sufletele lor încîlcite prin iarba Uitării?

Ne luăm rămas bun de la copiii măcelului din 6-7 aprilie 2009, promițîndu-le solemn, în picioare, că vom mai veni și că ei vor fi ultimii oameni uciși pentru ca mereu Altcineva dintre politicieni să-și facă hatîrul pe seama vieții lor.

Apoi uităm.

Mai bine zis: îi uităm a doua zi.

Și în loc de Pace alegem Războiul: politic, militar, economic, mediatic, războiul total!

În urma căruia la Putere ar veni noi politicieni filați de cui nu i-i greu să o facă.

În urma căruia poporul tot prostit ar rămîne de noii-vechii veniți la guvernare, iar lîngă ultimii tineri uciși nu se știe pentru ce i-am îngropa pe alții, astfel că ultimii nu vor fi niciodată prea mult timp Ultimii, ci doar Alții la număr,  fiindcă așa vor mușchii și mințile neroade ale politicienilor maniaci fără Suflet.

Și fără Pace în Suflet, mai ales.

Care poartă, de ochii lumii, Pacea pe buze, iar în realitate au fost și vor rămîne doar purtători de războaie, văzute și nevăzute, declanșate periodic de televiziunile și portalurile lor din internet.

Te uiți la ei, la cei care cu mîinile și cu viețile altora vor să preia ce-au pierdut sau ce cred ei că li se cuvine.

Cu adevărat.

Te uiți la ei, cum se roagă în fața propriilor fotografii  și-ți vine să te refugiezi în Pustie.

Rugăciunea lor de dimineață, de prînz și de noapte începe obligatoriu așa: „Războiul nostru cel de toate zilele…”.

Doamne, Ferește-ne, Te rugăm, de așa ceva!

Pace Nouă, Pace Vouă, Pace Lor!

Imagini pentru valeriu boboc

 

 

 

 

 

Anunțuri