Am primit de la poetul Virgil Ciucă din SUA o scrisoare.

I-a trimis-o acum 2 zile o alegătoare din satul Căpriana, care i-a demonstrat acestuia cum și de ce a pierdut alegerile prezidențiale domnișoara Maia Sandu.

Din răvaș putem concluziona clar că dușmanul Maiei Sandu înainte de alegerile prezidențiale, în cadrul lor, dar și după, este, de fapt, numai Maia Sandu.

Adică ea însăși!

Prin tot ce realizează un om, vinovat de cele bune ale sale sau mai puțin bune  se face doar  acel om.

Care poate fi eu, tu, el, ea, adică Noi.

În cazul dat, vorbim despre Maia Sandu, președintele care putea fi și, din cauza sa, nu a fost.

Iată scrisoarea:

„Stimate domn,

Doi ani de zile am umblat pe drumuri, adunând tot felul de acte pentru a lăsa să activeze școala dind satul natal, Căpriana.
Era școală cu XI clase și noi am vrut să activeze la nivel de liceu, iar Ministerul Educației ne-a impus să rămână gimnaziu.
Era munistru Șleahtițchi, care era de acord, apoi a venit Sandu, care și-a bătut joc în sensul cel mai crud de profesori, elevi și părinți.

Având patru copii (care au absolvit cu excelent școala), atâta timp cât ei au fost în școală, eu am fost președinta comitetului părintesc. Mergeam din numele părinților, mergea primarul satului și primarul comunei vecine (două sate sub o primărie). Adică de tot erau trei sate. Am fost în audiență la Maia Sandu de nenumărate ori:
Să-i ducem cereri din partea copiilor din cl.IX, ca să vadă că sunt 60 la număr pentru a permite activarea liceului cu trei clase paralele.

Am dus.
Apoi ne-a zis să-i ducem cereri din partea părinților, pentru că copiii sunt minori și nu e valabilă semnătura lor. Am mai mers încă o dată prin sate și am adunat 68 de cereri și încă nu am fost la toți, era cerința de 60.
Iar în rând la audiență.
Apoi ne-a zis că nu cunoaște situația demografică pentru următorii zece ani, să-i ducem informația respectivă.
Iar în rând la audiență.
Am dus: numărul elevilor pentru următorii ani creștea.
Apoi ne-a zis că nu cunoaște situația cadrelor didactice din școală, să-i ducem actele și diplomele profesorilor.
Iar în rând la audiență.
I-am dus: din 20 de cadre didactice 17 aveau gradul doi, întîi și superior, doar trei nu aveau grad și ăștia erau tineri specialiști.

După ce ne-a chinuit ca pe niște prostănaci, ne-a spus franc: „Nu putem să permitem să funcționeze liceul, că dacă vă permitem vouă, vor dori și alții, dar noi luptăm să închidem școlile, nu să le deschidem!

Iată declarația ce mi-a făcut-o Maia Sandu când era ministră a învățământului.
Am rămas cu acel DOSAR în mâini și aștept să vină momentul când am să i-l pun în față.
Lovitura dată școlilor a fost cea mai gravă greșală pe care a făcut-o Maia Sandu, lovitură  ce nu i-a permis să ajungă președintă.
Nu vă imaginați câți copii au rămas pe drumuri după reformele, așa-numite de ea: constructive.

Numai la noi în sat au rămas vre-o 20 de copii buni, care nu și-au continuat studiile din lipsă de bani. Părinții sărmani, trăiesc din o mie de lei salariu, abia au cu ce-i hrăni, iar după nouă clase nu se pot angaja oficial nicăieri, că sunt minori. Jumătate din acești copii muncesc la negru târâind beton și prășind ogoare, iar ceilalți  se adună sub un pod și beau și se droghează.

Și asta e doar situația din satul meu!

Dar ce credeți că în alte părți e altfel? Câte vieți distruse în urma acestei reforme? Ce era dacă-i lăsa încă trei ani să învețe în sat, că nu toți își permit să facă studii în oraș, unde viața e scumpă?

Credeți că acești copii rămași pe drumuri o vor vota vreodată pe Sandu?

Ori nu se vor vinde ei pentru o sută de lei oricărui Dodon n-a veni?

Iată de unde se strică peștele…

Și Dstră sunteți inteligent și înțelegeți măsura distrugerii viitorului cu asemenea reforme.
Sunteți foarte activ mediatizând astfel de informații și cu asta meritați toate laudele…
Sănătate Dumneavoastră și toate bune!!!”

Ana Sîrbu,

Căpriana, Strășeni

Imagine similară

Anunțuri