Ilașcu nu s-a sãturat sã moarã,
Ilașcu își iubește moartea lui
Și știe cã va fi strivit de cui,
Glonte, pustie, noapte milenarã.

Mai are de-așteptat, se dã din greu
Și n-are drept, nici timp sã mai aparã
Prin tîrg, de la țãrani sã ia, sã-l doarã,
Murirea lui, ce-l jinduie mereu.

S-ar duce într-un crîng sã bea licoarã,
Sã-și plîngã îngerii din toți cãzînd,
Sã-i puie-n palme, sã-i întrebe: „Cînd?“
Și ei sã tacã pentru-a cîta oarã!

El vrea sã moarã-n locul orișicui,
Dar n-are timp de asta moartea lui.

1992

Anunțuri