Pentru mine Ziua Limbii Române este în fiecare zi.

Ascult cum cîntă Limba Română, o cînt și eu zilnic în versuri.

Mă și doare Limba Română, mă și bucură.

Mă doare cînd n-o aud vorbită, sau cînd o aud stîlcită, sau luată în zeflemea.

Limba Română, ca și Maica Domnului, nu merită să fie luată în zeflemea, pentru că ea e ca un Patrafir al sufletului nostru.

Al doilea Patrafir!

Primul e al preotului, adică al lui Dumnezeu, iar cel de-al doilea veșmînt al sufletului nostru este cel al Limbii Române, adică al Cuvîntului divin!

Un veșmînt al ființei noastre, așa precum s-a numit eseul regretatului lingvist și publicist Valentin Mândâcanu, de la care a și pornit lupta pentru Limba Română și Alfabetul Latin în semiMoldova!

Noi ne-am născut în Limba Română. Puteam să ne naștem în altă limbă, dar dacă Dumnzeu a hărăzit să ne naștem în Limba Română trebuie să-i mulțumim Lui și Limbii noastre Române oricînd!

A scrie în Limba Română nu este un jug ușor. Este unul foarte greu, o povară, mai ales pentru cei cu chemare de Sus la acest jug, pentru că sunt și nespus de mulți veleitari în domeniu.

“Nici o zi fără o Poezie, Traiane”, mi-a urat regretatul Poet și traducător Paul Mihnea în anul 1989, cînd i-am solicitat primul și unicul interviu din viața sa. Mi-a spus-o atunci cînd sufeream mai mult, dar scriam mai puțin și nu-mi închipuiam că un om  poate să scrie în permanență.

Iată  că și în Limba Română se poate de scris zi de zi.

Dacă  eram născut după anul 1989 poate că aș fi gîndit altfel despre Limba Română. Dar eu am trăit acei ani!

În anii 1988-1989 viața m-a aruncat în valurile Mișcării Naționale, fără să mă întrebe dacă doresc sau nu acest lucru.

În anul 1989 aveam 20 de ani. Eram un copil pe baricade.

Un copil, fără tată, cu mamă bolnavă, mîngîiat doar de bîtele miliționerilor Partidului Comunist și somat de securiștii sovietici să nu părăsesc Mișcarea, dar să accept să le fiu unul dintre purtătorii de informații din interiorul Mișcării.

Contra de toate!

Pentru că Inima mi-a spus: Zi-le că nu, am avut numai de suferit, dar nu-mi pare rău, fiindcă azi comparînd situația Limbii Moldovenești de atunci cu cea a Limbii Române de acum constat că este o îmbunătățire. O Înviere.

În acei ani se studia mai mult în limba rusă, iar omul venind dintr-un mediu în care vorbise doar limba mamei lui, ajuns la Chișinău și în alte orașe ale semiMoldovei, trebuia brusc să treacă la altă limbă.

Limba Română avea statut de limbă de bucătărie, de limbă minoră, de limbă-cenușăreasă!

Era un Dezastru!

Era o Rușine să îndrăznești să vorbești în Limba Ta la Chișinău!

Nu asta era Limba Palatului, nu asta era limba instanțelor de Stat! O altă limbă te obliga să-ți vorbești limba ta doar în Sine, iar ieșind din casa Sinelui  imediat trebuia să vorbeși o altă limbă!

Trăind în țara ta!

Pe pămîntul tău strămoșesc!

Din buni-străbuni!

Acesta a fost un mare paradox și motivul principal, de fapt, care a  și dus la destrămarea Uniunii Sovietice.

Pentru că nu poți să ții într-un cîrd 15 păsări ddiferite, dar să le impui o altă limbă, una comună, alta decît limba lor.

Fiecare pasăre are  limba ei. Fiecare republică venea cu limba ei. Dacă aveai dorința să le menții împreună atunci urma să le dai voie, cel puțin, să ciripească în limba lor orișiunde!

Nouă nu ni s-a dat voie, și atunci noi, românii din semiMoldova, am obținut această Limbă Română cu chiar sîngele nostru!

Cu victime, cu zile și nopți de proteste am obținut ceea ce era al nostru încă înainte de nașterea noastră, dar nu era al nostru nicidecum!

Poporul trebuia să-și spună, răspicat, Cuvîntul contra păpușilor Moskovei instalate ca într-o gubernie, la Chișinău.

Și atunci scriitorii cei mai curajoși și-au făcut semnul Crucii, lepădîndu-se de Cel Rău, și au evadat de la masa de scris în stradă, printre cei mulți.

Compozitorii—de la piane. Actorii–din cabinele de teatru.

Învățătorii–din clase.

Țăranii–din grădini.

Un milion de oameni și-au părăsit vetrele pentru o zi, și cu icoanele la piept au inundat Chișinăul, cerîndu-și dreptul de a vorbi peste tot Limba Română!

Glasul poporului nu putea să nu fie auzit de Dumnezeu și de cei de la Kremlin.

Nu știu dacă acele zile au fost pentru mine esențiale. Eu cred că au fost providențiale.

Unii spun că pe ei i-a călit Armata. Că dacă nu se duceau în Armata Sovietică nu mai ajungeau oameni. Pe mine nici Armata nu m-a călit pe cît m-au călit acele zile. N-a fost un film, nu este literatură fantastică ceea ce vă spun.

Așa ceva s-a întîmplat cu adevărat  la noi.

În acea perioadă, cînd ucraineanul Ion Dumeniuk lupta pentru Limba Română, într-un sat de ucraineni din raionul Glodeni, Nina Spijavka, paznic la sovietul sătesc din localitate, a arborat tricolorul pe clădirea viitoarei Primării.

Pentru această bucurie, a doua zi a fost împușcată de conaționalii ei, drept în inimă!

Au fost momente, cînd puteai să plătești cu viața pentru un Ideal, părut acum, pentru unii, Poveste.

Nu! Nu e o Poveste!

Idealul Limbii Române a fost obținut cu sînge!

Iată că de atunci și pînă acum eu nu fac altceva decît să-mi jertfesc viața tot pentru Limba Română.

Nu am viață personală, așa precum scria Nichita Stănescu: Poetul, ca și soldatul, nu are drept la viață personală. Viața lui e praf și pulbere.

Viața mea însă nu este praf și pulbere, pentru că eu nu împușc, am ieșit din hainele soldatului, dar toga poetului n-am cum să n-o port în permanență.

Am mai spus-o și cu alte ocazii că poetul e un preot fără patrafir.

Cel puțin așa trebuie să fie.

Un călugăr fără schit.

Încă Sfîntul Teofan Zăvorîtul și Sfîntul Tihon Zadonski spuneau că va veni o vreme cînd adevărații călugări vor fi cei în alb, adică acei care vor viețui în lume, vor fi căsătoriți și vor fi mai rugători decît cei din mănăstiri.

Noi trebuie să năzuim spre asta, pentru că Primul Poet al lumilor toate a fost Iisus Christos. Toată Biblia este plină de parabole geniale, de metafore uluitoare, pe care nu le poate înțelege fiecare cu de la sine putere, Cartea Cărților  fiind o Lucrare Poetică Divină fără egal!

Acum, cînd o citesc pentru a treia oară, îmi pare așa de rău că nu am citit-o mai demult și de mai multe ori, pierzîndu-mi timpul cu cărți care nu erau deloc necesare pentru formarea unui scriitor.

De ani și ani citesc și cînt în Limba Română, la masa de scris.

Sufletul meu cîntă și se bucură că Limba Română este la ea Acasă.

Nu este întru totul la ea Acasă. Trebuie să recunoaștem și acest lucru, dar cînd auzi copiii ciripind în Limba Română pe uliți, cînd vezi bibliotecile abundînd de Literatură în Limba Română, încît nu se citește atîta, cîtă literatură este în biblioteci, îți spui că lupta noastră pentru Limba Română și Alfabetul Latin din anii 1988-1989 nu a fost fără rost!

Ar fi bine dacă Limba Română ar mai avea și popor, să nu-i dispară poporul  într-o zi.

Noi fără Limba Română nu mai suntem popor, ca să ne amintim și de Dumitru Matcovschi.

Vă rog, să nu uităm nici pentru o clipă că și Limba Română ar putea să dispară-ntr-o zi.

Sunt limbi care dispar în fiecare zi. Limbi ale popoarelor mici, ale neamurilor cotropite de alte neamuri.

Ar fi tragic de tot ca această Limbă a noastră, peste 100 de ani, cînd nu vom mai fi noi, să nu mai trăiască nici ea.

Aș plînge și n-aș vrea nici să înviu!

Vocale și Consoane în Limba Română - Cum Le Reții Rapid | Libertatea