Vine o femeie, să-i spunem: Maya, la Dumnezeu.

–Ce să fac, Doamne?  Sinceră să fiu, nu prea cred în tine, dar vreau tare să cîștig și în turul II. Visul meu din copilărie e să devin Președinte! Jocul meu preferat, de atunci și pînă acum, e jocul de-a Președintele. Am să fug din țară dacă nu ajung Președinte. Ca Trump! Ce să-ți dau, Doamne, ca să cîștig?

–Sora mea, dă-mi numai inima ta.

–Asta cum, Doamne? Și-ncă soră! De cînd? Doar n-am păscut porcii împreună! N-am dat eu inima la cîți mi-au cerut-o, inclusiv lui Renato acum doi ani, și să ți-o dau ție Acum?

–Atunci promite-mi măcar că ai să te lepezi de urmașii Sodomei și ai Gomorei. De ce vrei să mă răstignești și tu pe pămînt, printre ai tăi prieteni desfrînați de pe întreaga Planetă?

–Ceva greșești, Doamne! Eu nu pot fi nici ca Iuda, nici ca Pilat, nici ca ceilalți… Eu sunt un om bun, președinte al partidului oamenilor cei mai buni din Republica Moldova!

–Cel ce se va înălța se va smeri și cel ce se va smeri se va înălța, soră Maya…

–Asta cum, Doamne? Eu știu că sunt de o mie de ori mai bun ca Igor Kremlinovici, deși venim din același sistem… Și dacă sunt mai mult decît încrezută că îl depășesc la toate capitolele de ce atunci să nu fiu mîndră de asta? Spune-mi: De ce?

Dumnezeu a oftat, a apăsat pe-un buton și a spus: Să intre următorul.

Igor era băț! La 777 de ace. Cu cravată roșie, fără sacoșă.

Cu capul sus, umflat în pene, țanțoș ca un crai de la Răsărit.

S-a aplecat, vrînd să pupe mîna Domnului, dar El și-a retras-o, umil.

–Cu ce necaz ai venit, kir Igor, în cer?—l-a întrebat Dumnezeu.

–Părinte, sunt oleacă decepționat de baba din Etulia. Mi-a dat peste cap tot succesul. A ghicit că am să cîștig din primul tur și proorocia nu s-a împlinit.

–Falși prooroci! De ce umbli pe la babe, fratele meu?

–-Asta nu eu, Părinte. Asta numai Irina Vlah a fost la dînsa și mi-a transmis la telefon bucuria deșartă.

–Crezi în mine sau în ceea ce-ți trasmite Irina? Eu sunt Nădejdea ta sau consilierii de stat, sau baba, kir Igor Dodon? De ce mergi și la Sfîntul Munte Athos și de idolul Mîndriei tot nu te lași? Și de idolul kremlinez nu te scuturi. De ce?

–De-atîta, Doamne, răspunse brusc Igor, mușcîndu-și limba de ceea ce spuse în fugă.

–Chiar nu ți-a spus Patriarhul Kirill că Mîndria e păcat grav, de care au suferit și Filat, și Ghimpu, și Chirtoacă, și Plahotniuc? Nu doresc nici puiului de șarpe să treacă prin ce ai putea trece și tu.

–Doamne, cred. Ajută necredinței mele. Într-o zi cred mai mult, într-o zi—mai puțin, dar mă stărui totuna să cred.

–Și vrei să învingi pentru semiMoldova sau pentru tine personal?

–Pentru țară, clar lucru, Doamne. Numai pentru țară!

–Adică pentru mine nu vrei să învingi, să trăiești și să mori?

–Să mor??? Doamne, dar sunt așa de tînăr! Floarea vieții!

–Să mori în fiecare ceas  pentru păcat, kir Igor! Să mori în fiecare ceas pentru Mîndria și Slava deșartă!

–Asta cum???

–Să stai de gardă la căpătîiul omului sărman, care nu are bani de dat mită-n spitale!

–Asta cum???

–Să nu te încrezi în vorba mieroasă și lingușitoare a consilierilor și aplaudacilor tăi, ci numai și numai în mine. Tu chiar nu vezi cine-ți sapă groapa, să cazi mîine în ea?

–Nu văd, Doamne!

–Deschide-ți ochii sufletului, spală-i cu Apa cea Vie și nu uita: Cel ce se va înălța se va smeri și cel ce se va smeri se va înălța!

Igor nu mai apucă să zică o vorbă, că Dumnezeu apăsă pe buton și spuse să intre următorul.

Renato îngenunche dintr-odată în fața Tronului divin și, precum Sfîntul Apostol Petru după întreita cădere-n ispită, cu inima frîntă în palme, abia mai putu rosti: „ Doamne, Te rog să nu mă întrebi nimic. Tu, Doamne, pe toate le știi…”.