Etichete

, , ,


(Un interviu realizat de Luminița Popa cu scriitorul Traianus (Traian Vasilcău)

Luminița Popa–Cine este și cum este scriitorul și cititorul de astăzi? Se spune că se scrie prea mult și, mai ales, fără talent. Cum poate să facă cititorul obișnuit diferența?

Traianus (Traian Vasilcău)–Cândva, dragă Luminiță, am realizat în timp alte două interviuri, dintre care unul a fost transmis în direct la Radio Moldova, dar nu s-a mai păstrat și în arhivă. Rămăsese doar unul, pe care-l includ acum în Volumul XIV de Opere Netăcute, și iată că Pronia Divină ne-a venit întru ajutor ca să mai realizăm un interviu, la depărtări de ani. În memoria interviului pierdut.

Scriitorul adevărat de astăzi este cam necăjit, dacă nu se ține strâns lipit de Creatorul său. Altfel se duce spre o lume a pornografiei și-a nebunului-simț. Uită-te în jur. Scrie tot omul, nu se citește decât pe el și pe cei din clan. Cărțile scriitorilor așa-ziși: ceilalți sunt întoarse cu fața în jos la orice comisie de jurizare. Ei pentru cei cu pâinea, cuțitul și dreptul de a emite sentințe nici nu există.

Lumea literară seamănă cu un N.K.V.D. Vine câte un ober-procuror, de preferință în rochie și cu sânii la vedere, care, neridicându-se din pat, anunță cine este Talentat și cine nu, iar toți ceilalți tac. Ei sunt convinși că oberii nu au dreptate, dar tac. Știind ce au pățit rudele lor, anchetate și condamnate de N.K.V.D.

Tatăl meu a fost arestat în anul 1944 de către N.K.V.D.-iști pentru că a trecut Prutul spre mama, soția și fiica lui, pe care nu le-a mai văzut, fiind condamnat la 5 ani și jumătate în cel mai nordic loc de pe glob (-68 de grade). A extras aur din minele de acolo, fiindcă a îndrăznit să-și îmbrățișeze Neamul. Eu, pentru că îndrăznesc să spun că albul dat drept alb nu e alb, ci negru, sunt ca și interzis în Basarabia. Neînsușind la timp limba Tăcerii, sunt scos din toate programele de Stat și pedepsit.

Acum cei fără vocație literară scriu, iar cei chemați de cuvântul artistic se chinuiesc și pătimesc, vorba lui Mihai Eminescu. Mai au  un pas și vor auzi cum iarba crește, tot eminescienește vorbind. Talentul a ajuns o perlă rară, nespus de rară, dar și mai rari au ajuns cei care o pot deosebi de balega dată drept Talent și Har, Doamne Iisuse, ne iartă!

Cititorul cult, prea puțin numeros, poate face diferența, căutând un scriitor adevărat, cu fermitate  de Tată și cu inimă de Mamă, care să-l conducă spre pajiștile nemânjite de turmele barbarilor din literatură.

Luminița Popa–Cât de interesați mai sunt tinerii de literatură într-o epocă grăbită și aproape devalorizată? Cum îl putem intriga pe un tânăr să citească literatură contemporană?

Traianus (Traian Vasilcău)–Tinerii de astăzi aproape că nu mai citesc, de bună voie. Invocă lipsa de timp, mai corect spus: pierderea timpului cu cititul cărților, destul fiindu-le aparatul de telefon din buzunare. Nu-i pot convinge de contrariu decât pe foarte puțini dintre ei. Modelele impuse, forțat și programat impuse, sunt prăpăstioase, de unde și rezultatul nociv obținut. Comparativ cu generația tinereții mele, suntem martori la un început, continuu început, de catastrofă. Îi mai intrigă să citească literatură contemporană doar pornografii literari, dar asta deja nu mai e literatură, ci maculatura de mâine.

Așa precum a ajuns literatura inestetică, ideologizată la maximum, de până la 1989, așa va ajunge, gândesc, și literatura inestetică, urâciunea pustiirii, de azi.

Doar că repercusiunile  ei ar putea să fie cu mult mai mari pentru omenire decât cele dintâi!

Luminița Popa–A devenit scriitura electronică un neprieten, să-i zicem așa, unui volum obișnuit tipărit? Cât a furat internetul din plăcerea lecturii în aceste timpuri ale rețelelor sociale?

Traianus (Traian Vasilcău)–Cert este că fără calculator și toate celelalte ustensile tehnice nu vom mai putea trăi și munci. Scriitorul nu poate rămâne la coada creionului, deși eu îmi scriu cărțile mai întâi cu tocul, apoi le dau haina electronică necesară. Ce urât sună сând spun: haină electronică necesară!

Nu pot citi cărți netipărite pe hârtie, în acest sens rămân un neadecvat vremurilor bune și noi, care pentru mine nu sunt așa. Văd că omul nu se mai leapădă de satana, ci de sufletul lui, dăruit la naștere de Dumnezeu. Văd și mă îngrozesc de ce văd, însă nu deznădăjduiesc, atât timp cât nu-mi smulg mâna din mâna Celui de m-a creat și mă îndeamnă să nu atârn lira în cui.

Luminița Popa–Care a fost cea mai memorabilă întâlnire cu un mare scriitor străin? Prin ce a fost deosebită?

Traianus (Traian Vasilcău)–Am cunoscut mulți scriitori deosebiți, unici, în viață. Pot și să greșesc, dar cred că în moarte voi cunoaște mai mulți. Nu mi s-au părut străini, fiindcă am vorbit în limba care ne unește: Limba Română.

Cu scriitori de altă limbă am dialogat doar în internet, lucrând la  multele mele volume de traduceri. Dacă au fost de acord să mă ajute înseamnă că și în acele cazuri ne-a unit o limbă: cea a Poeziei și-a Cugetării artistice.

Nu am sperat să fie atât de mare binecuvântul lui Dumnezeu peste inima mea!

Luminița Popa–Literatura poate fi o modalitate de a scăpa de frici, angoase, frustrări sau e, mai degrabă, o capcană?

Traianus (Traian Vasilcău)–Da, literatura te salvează de frică. Ceea ce nu prea poți spune în public, poți spune scriind. Același lucru se poate afirma și referitor la cel dominat de frustrări și angoase. Literatura omului bun, puternic sprijinită de cea patristică, rodește minuni. Literatura omului dezmățat, sprijinită de cea a colegilor lui de obscenități, rodește nimicul. Lanuri de nimic se văd cu ochiul liber, cum se zice, oriîncotro nici n-ar trebui să privim!

Iată unde stă ascunsă capcana pregătită pentru un cititor neavizat și fără un tutore care să-l ghideze spre lanul cu Dragoste înfloritoare mereu. Asemeni salcâmului din apropierea blocului în care trăiesc, copac aidoma tuturor salcâmilor din jur, dar care din primăvară până la primii fulgi nu-și mai scutură florile mov de pe crengi.

Luminița Popa–Ce părere ai despre literatura română oficială și literatura română Profundă? Cea de la noi, din Basarabia, pe unde se află?

Traianus (Traian Vasilcău)–Iată o întrebare de aur. Bine ai separat o literatură. Precum a existat și în perioada comunistă, așa există și acum: De jure zicem că este o literatură, de facto sunt două literaturi. Una oficială, a prezidiilor  din toate instanțele Puterii și una Profundă, în mare parte ignorată și pusă la zid de ober-procurorii de peste tot.

Cei care nu fac parte din literatura oficială se află într-un GULAG al tăcerii cvasiabsolute. N.K.V.D.-ul cu pretenții de structură liberă, democratică și europeană, taie aceste nume din ordinea oricărei zile a funcționarului, ce face sluj la picioarele Puterii de toate culorile.

Basarabia nu este o excepție. Deschid gura și parcă văd ober-procurorii din 1944, care l-au arestat pe tata, învinuindu-l de spionaj în favoarea Regatului Român, cu pistoalele ațintite asupra urmașului său. Care nu are altă armă cu el decât Cuvântul!

Luminița Popa–Ai o mare slăbiciune, poate chiar o patimă, pentru cuvintele și stările SPIRITUALE. De unde vin, de ce le chemi, sunt doar pentru tine sau și pentru cititorul cărților tale?

Traianus (Traian Vasilcău)–Nu chem cuvintele, nici stările, ele mă caută, pentru că-n mine își află sălașul dorit, le sunt confidentul dorit. Sfântul Apostol Pavel scria: „De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare”. Cred la fel. Dintr-o lume pur SPIRITUALĂ cuvintele vin, le scriu și ele se duc tot într-acolo de unde-au venit.

Luminița Popa–Care a fost cea mai mare durere, dar și dezamăgire pe care le-ai trăit la o înaltă intensitate?

Traianus (Traian Vasilcău)–Dragă Luminiță, au fost mai multe. Am răsărit pe lume dintr-o cumplită durere, având doar 5 luni în pântecuțul mamei, când tata nu a mai fost. Mama, dacă nu-l avea pe Dumnezeu Ajutător și Învățător, mă avorta, la insistențele factorilor decizionali ai Puterii Sovietelor de atunci. Ai ober-procurorilor din vremea aceea. Mama avea 40 de ani și a fost Eroină. Nu doar Mamă-Eroină cu legitimație oficială, dar și Mamă-Eroină pentru Dumnezeu.

Datorită îndârjirii ei trăiesc și scriu, fiind născut pe ascuns în alt sat.

Datorită marii Încrederi, de fapt a Unicei Încrederi, pe care a avut-o în Dumnezeu, trăiesc și nu mă lepăd de Cel care ne unește și-n Moarte, nădăjduind că ne va uni și peste ea!

Apoi la 5 (iarăși cifra fatidică 5!) ani urma să mor, dacă nu era tot mama să mă salveze. Apoi când am plecat, dintr-o prostie, în Armata Sovietică, tot ea m-a ajutat să nu mor.

Cea mai mare dezamăgire am trăit-o, vreme îndelungată, față de păcătosul ce sunt. Am fost și sunt. Dezamăgire, fiindcă nu-mi pot depăși starea de pământ, văzând cât cer mă așteaptă în față. Cu toate astea, ani destui am privit mai mult înapoi, precum soția credinciosului  Lot, care neascultându-l, s-a transformat într-un stâlp de sare.

Despre faptul că „Orice sfânt are un trecut și orice păcătos are un viitor” am aflat mai târziu și acest Adevăr, verificat în timp, mi-a deschis și alți ochi, decât cei care sunt la vedere.

Luminița Popa–Trăim moda podcasturilor, a lucrurilor superficiale, a goanei după likeuri și vizualizări, a imaginilor false. Am ajuns să ne trăim viața într-o lume relativă?

Traianus (Traian Vasilcău)–Mulțumesc pentru întrebare, adresată în urma unei valabile constatări. Suntem înrobiții nimicului, ai slavei deșarte, ai goanei după deșertăciune și vânt, biblic vorbind. Dezbrăcați de divin, chiar de NORMALITATEA de Ieri, am ajuns a crede că tot desfrâul ne este Conduită și Normă de Bună Purtare, călcând peste orice și oricine, numai să urcăm pe podiumul Netrebnicei Fărădelegi!

Pentru omul care vede acest prăpăd și nu poate schimba lucrurile, lumea, relativă, precum zici, e aidoma lumii de pe timpul corăbierului Noe.

Ba mai mult! Astăzi dacă insiști să salvezi un suflet de pe marginea gropii riști să fii aruncat chiar tu, omule bun, în acea groapă, de VIU!

Luminița Popa–Cărțile bune au capacitatea de a ne face să privim lucrurile altfel?

Traianus (Traian Vasilcău)–Cărțile ziditoare de Suflet au capacitatea să ne salveze de la, parcă iminenta, Pieire! Doar că ele pot fi găsite cu greu din munții de maculatură, în stare să doboare copilul din noi. Trebuie să căutăm cuvântul ce exprimă Adevărul, eminescienește vorbind, dar și Cuvântătorul de Dumnezeu, zic eu, din cărțile edificatoare, că demolatoare sunt atâtea pe rafturile librăriilor și bibliotecilor lumii!

Luminița Popa–Unde se află locul pe care îl asociezi cu casa de ACASĂ? Ce amintiri teribile ai din copilărie și din adolescență? Ce ai vrea să ștergi definitiv din memoria ta? De ce îți este frică cel mai mult?

Traianus (Traian Vasilcău)–Uluitoare întrebări, la care va trebui să răspund. Locul pe care îl asociez cu casa de ACASĂ este în inima mea. Îl duc mereu cu mine, nu mă pot despărți de el. Este un DOR nevindecat. Copilăria și adolescența mea au fost sărace în plan material, dar adevărate vistierii sufletești. Mama mi-a înlocuit toate lipsurile, dar mi-a și tămăduit toate rănile. Umblam desculț prin văile și dealurile din împrejurime. Îmi răneam picioarele, dar mama nu m-a bătut o dată măcar, deși trebuia.

–De ce pe toți i-ai atins, Mamă, iar pe mine nu?-am întrebat-o într-o zi.

–Pentru că tu te-ai născut fără tată (fără a-l cunoaște în realitate), de aceea nu mi s-a ridicat niciodată mâna să te corectez, a răspuns ea.

Dacă aș putea, aș șterge din memorie tot cuvântul rău, toată dojana, toată neghiobia verbală în care m-am scăldat atâta vreme. Eram și eu ca un ober-procuror, până am deschis dosarul lui tata de la K.G.B.-ul moldovenesc și Biblia din Veșnicia Domnească.

În fiecare zi cel mai mult îmi e frică să nu mă lepăd de Dumnezeu, ca Petru, ca Toma, ca ceilalți, chiar dacă voi fi prigonit de frații mei și răstignit fără milă.

Chipul lui Ioan, unicul Apostol rămas printre femei, cu Iisus, mi-i icoană.

Și adevărul că Mântuitorul i-a dat sfârșit creștinesc și înviere după a treia zi de la așezarea lui în mormânt îmi dă aripi să nu cad, încă o dată, din zbor!

Luminița Popa–De ce mimăm oamenii puternici, când, de fapt, suntem foarte vulnerabili? Ce legătură ai cu Dumnezeu la această vârstă?

Traianus (Traian Vasilcău)–Legătură directă prin starea de rugăciune continuă. Fără de Dumnezeu sunt, precum spui, foarte vulnerabil. Dar sunt puternic și  „pot Totul (numai) în Christos, Care mă întărește”.

Și iată așa îmi scriu cărțile, și iată așa îmi șterg lacrimile și în timp ce unii ar crede că am și apus, eu cu brațele-ntinse spre Cer mulțumesc Domnului pentru un nou Răsărit!

Luminița Popa–În ce situații te-a ajutat Puterea Credinței și Puterea Rugăciunii?

Traianus (Traian Vasilcău)–În toate situațiile-limită și în toate situațiile fără de nici o soluție reală de supraviețuire Calvarului.

Cea mai mare lecție de Dumnezeu și de Atotputernicia Sa am însușit-o în luna februarie 2021,când eu, soția și fiul am fost internați de COVID în trei spitale. Eram în lista celor 5 %  (iarăși fatidica cifră 5!) fără nici o speranță ori șansă de viață. Medicii făceau tot ce puteau, dar într-o seară au transmis unei rude că până în zori nu voi mai fi VIU, așa că să purceadă la pregătirile de înmormântare. Fiul meu a aflat, a scris și a telefonat la 100 de preoți și călugări, pe care i-a găsit în listele mele de prieteni pe facebook. I-a rugat să se roage de urgență pentru un om ce moare, pentru un om ce în cîteva ore nu va mai fi pe pământ.

Suntem în anul 2024, când realizăm acest interviu, ca dovadă certă că Dumnezeu aude rugăciunile noastre și acolo unde cineva scrie: „Deces”, El taie și scrie: „Trăiască!”.

Aceasta e una dintre preamultele minuni pe care le-am văzut cu ochii mei, de la naștere și până acum.

Luminița Popa–Cum îți dorești să fii și cum ești în realitate, pentru că nu întotdeauna suntem ceea ce părem a fi?

Traianus (Traian Vasilcău)–Adevărat spus. Cădem, așa cum și Sfinții au căzut deseori. Important e să ne ridicăm din căderi și să ne scuturăm de praful păcatului, „că nu este om, care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu singur, Doamne, eşti fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău, adevărul. Că Tu eşti învierea şi Viaţa, şi odihna robilor tăi, Christoase, Dumnezeul nostru, şi Ție slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de Viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.

Nu sunt cum ar vrea Creatorul meu să mă vadă, de aceea mai am de lucrat, mai am de spălat cămășile murdărite de noroiul cuvintelor și faptelor mele, de aceea în fiecare dimineață îmi spun că e vremea să pun și eu început bun în fața Sfintei Treimi și-a aproapelui!

Luminița Popa–Scrisul nu este doar inspirație, este și multă muncă. În ce mod te ajută familia să îți poți urma destinul de scriitor profesionist?

Traianus (Traian Vasilcău)–Fără muncă, rămas doar la cheremul inspirației, nu poate ajunge un om la 86 de cărți, nici la mai multe.  E necesar un sacrificiu. Dezicându-te de unele, obții altele, chiar dacă ultimele nu sunt vizibile pentru tot omul. Am parte de o familie, al cărei stindard e Cultura adevărată, majoră, necontrafăcută.

Datorită acesteia am scris cât și cum am scris, cât și cum poate scrie un fir de nisip în timp ce își jinduie marea din apropiata–îndepărtata Visare!

Luminița Popa–Filmul vieții tale cum s-ar numi? Ce titlu de carte ai alege dintre toate pe care le ai deja?

Traianus (Traian Vasilcău)–Ar putea fi „Literă din Dumnezeu” sau „Regăsit în Cer”, sau „Călugăr fără schit”, sau „Sfeșnic în Rugăciune”, sau „Omul-Lacrimă”, sau „Sinceritatea ca Sentință”, sau altul. Să fie bun scenaristul, regizorul, producătorul, și să aleagă titlul potrivit, că au de unde alege.

Luminița Popa–Când ai fost ultima dată la Uniunea Scriitorilor? Ce ai găsit acolo și pe cine?

Traianus (Traian Vasilcău)–Merg o dată în an, ca să plătesc cotizația de membru și să prezint noile mele cărți, fiecare apariție editorială în 3 exemplare, știind că vor fi aruncate la coș, așa cum se procedează, de fapt, cu lucrările scriitorilor ce nu se încadrează în paradigma conducătorilor noștri!

Luminița Popa–Care a fost cel mai neadevărat lucru care s-a spus, scris despre tine și dacă te-a afectat cumva?

Traianus (Traian Vasilcău)–Au fost mai multe. Că n-aș avea gram de talent, că aș fi țigan borât, că aș fi un hoț și-un impostor, care se hrănește din munca altuia… Numai pedofil nu m-a numit nimeni, deocamdată.

Credeam că sunt glume, știam că la începutul studenției mele turbulente am avut parte de mai multe înscenări și capcane întinse, știam că nu putea K.G.B.-ul în perioada Mișcării de Eliberare Națională să lase vreun om revoltat neurmărit, deși primisem de la ei un răspuns oficial că pe numele meu nu există dosar fabricat de instituția în cauză. Lucrătură fină. Cu toate acestea  în anul 2022 m-am dus la  Agenția Națională a Arhivelor a Ministerului Justiției a Republicii Moldova, ca să dau de urmele neiertatei mele vinovății, iar de acolo, după un timp, mi s-a răspuns în scris că, spre regret,  „documentele solicitate nu au fost predate (?) spre păstrare Direcției Generale Arhiva Națională”.

Citesc și recitesc acel răspuns, între timp aflând și alte date despre diabolica lucrare a satrapilor ideologici, de pe când eram un biet student, de-un Ideal înaripat și de Securitate vânat.

De exemplu, prezint doar următorul extras arhivat:

„La manifestarea anticomunistă, organizată de Cenaclul literar-muzical-social-politic „Alexe Mateevici”, la 01 iulie 1989 Traian Vasiliu (corect: Vasilcău) a recitat două poezii. În aceste poezii a răsunat tendențios dorul aprig de Munți și Mare, și de Dunăre. (No. 75)”. Materialul face parte din Arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, inclus în cartea lui Igor Cașu și Igor Șarov „Republica Moldova de la Perestroikă la Independenţă, 1989-1991. Documente secrete din arhiva Comitetului Central al PCM”, Chișinău, Editura „Cartdidact”, 2011.

Acum nici nu mai știu cum să mulțumesc unor colegi pentru că din cauza prea marii lor griji am ajuns din anul 2016 cardiac și dependent de mai multe medicamente compensate de Stat.

Mă rog lui Dumnezeu să le înmulțească zilele și să apuce vremea când sufletul meu iertător îi va putea saluta fără pic de ură și nu-și va mai aminti niciodată de răul, din sminteală, făcut!

Luminița Popa–Ce mare bucurie ai trăit recent și ce așteptări mai ai, de la… tine, dar și de la alții?

Traianus (Traian Vasilcău)–După învierea din moartea numită COVID orice clipă o văd sinonimă cu Bucuria! E mare miracol viața ce ni s-a dat, ce ni s-a REDAT! Acum știu cui să mulțumesc pentru TOATE!

În această continuă stare fiind, nu mai am prea mari așteptări de la mine. Din voia vântului și-a pământului m-am transferat în Voia Preasfântului!

Lucrez în via Lui, El mă mângîie, mă mustră și mă hrănește.

Și cărțile ce mi le dă să le-mplinesc, cu plânsul Pocăinței le închei și tot Lui le trimit, cu pietate!

Luminița Popa– Mulțumesc frumos pentru sufletul acestui interviu, care poți fi numai tu, dragă Traianus!