Ieri dau nas în nas cu un coleg-scriitor.

“Da’ce, încă nu te-a pedepsit nime pentru ceea ce scrii?” mă salută el.

Tac. Merg mai departe.

“Stai”, îmi spune laureatul Premiului Pulitzer pentru brașoave, ”de cîte ori te-am povățuit părintește să taci despre Vova Hoțu, despre  Luleancă, Bodiu și alți Banariuci?

Chiar nu-ți revine mintea acasă de pe urlați?

De ce nu taci odată și-odată sau vrei s-o pățești ca…Berezovski???”

De teamă urc  repede într-un taxi.

Îl  las în plină stradă cu piuitul stins.

Îl văd cum mă petrece cu pumnul din urmă.

Gest mătăhălos de scriitor angajat pe post de lichea la poarta lui Gabar Kantovici Filat.

Tot ieri un cititor/comentator  revoltat la culme de politica partidelor din defuncta  Alianță pentru integrare europeană mi-a propus  să ader la vreun partid pentru alegerile parlamentare de mîine.

Îi multumesc pentru susținerea si propunerea de a mă  înrola pe nou în vreun partid chipurile liberal și democrat moldovenesc.
Dar ce partid ar avea nevoie ASTĂZI  de un om incomod?

Care nu poate trăi fără vise și idealuri?

Care e chiar de meserie VISĂTOR?
Dar la ce bun să mă mai înșel încă odată?
Cînd am bucuria să vă spun că mă apropii de sfîrșitul scrierii piesei de teatru “Cameleonii”, pe care nu știu de-o va monta cineva în Absurdia.
Așa că “eu ramîn ce-am fost: romantic”, idealist și tradiționalist în a-mi apăra “sărăcia, și nevoile, și Neamul” pustiit de eminești!
Neamul cel înrobit și furat de toți politrucii, fără  deosebire.

Neamul care nu te va răzbuna MÎINE, dacă nu știi să taci ASTĂZI, de parcă-ai vrea cu tot dinadinsul  să mori ca…Berezovski…